Ziarul de duminică / februarie 2009
Triumfătoare asupra unor subiecte sobre şi unor conflicte politice şi istorice dense, două melodrame şi-au disputat strâns Oscarurile din acest an, fiecare cu un avantaj considerabil la puncte. Atât The Curious Case of Benjamin Button, nominalizat la treisprezece categorii (câştigînd însă doar trei, şi acelea tehnice), cât şi Slumdog Millionaire, cu zece nominalizări (din care opt transformate în premii), au suficient patetism, răsturnări de situaţie, sentimente zguduitoare, accente comice şi personaje pitoreşti pentru a stoarce spectatorului tone de empatie şi bune sentimente. Însă asemănările se opresc aici.

Dacă pretenţiosul, elaboratul şi galonatul - cel puţin prin vedetele sale - The Curious Case... sfârşeşte prin a se îneca jalnic în propriul discurs pompos, eşuând vizibil la capitolul stil şi putere de convingere, hibridul indiano-britanic al lui Danny Boyle, adică Slumdog Millionaire se salvează prin modestia vădită şi pitorescul de netăgăduit strecurate printre faldurile rizibile ale poveştii. Sigur că, pentru românii familiarizaţi cu infuzia interminabilă de filme indiene administrată de Televiziunea Română în anii '70-'80, povestea nu e nouă. Istoriile siropos-smucite, cu întâmplări de toată jalea (tragedii familiale, trădări spectaculoase, fratricid, paricid, matricid, adultere şi bătăi, mame de împrumut, maştere evident despotice, gemeni despărţiţi la naştere, copii răpiţi, politicieni corupţi, bogătaşi cu inima de piatră, curtezane miloase etc.) precum şi felurite qui-pro-quo-uri, totul culminând, printr-o întorsătură de condei scenaristic, cu un happy-end enorm, neapărat cântat şi dansat, au defilat nestingherit, cu mare succes la un anumit public, pe marile şi micile ecrane româneşti. Fie că se chemau Articolul 420, Vandana, Prietenii mei elefanţii, Lanţul amintirilor, Iubire fără soare sau O floare şi doi grădinari, ele se asortau cu vizionările voioase de vară, la grădinile cinema, impunând şi la noi megastarurile bollywoodiene ale vremii, precum Raj Kapoor sau Nargis.

Însă acest Slumdog Millionaire le va rezerva spectatorilor în mod sigur câteva surprize. Brodat tot pe clasicele teme ale melodramei (uzitate nu doar de filmele indiene, ci şi de telenovelele mai vechi sau mai noi): fratele cel bun şi fratele cel rău, dispariţia mamei, sărăcia, nedreptăţile, curajul şi răbdarea în numele iubirii, coincidenţele de tot felul şi şansa nesperată picată pe capul eroului - găselniţa cu emisiunea "Vrei să fii miliardar?" face aici toţi banii -, filmul reuşeşte să convingă şi să emoţioneze. În ciuda începutului dezlânat (deşi unele scene, precum cea cu haznaua - care aminteşte nu doar de Trainspotting, ci şi de Pisica albă, pisica neagră, al lui Kusturica -, sunt şocant de expresive), spre final firele narative împrăştiate se adună, emoţionând prin autenticitatea şi pitorescul ansamblului. La toate acestea se adaugă, desigur, tandreţea şi căldura pe care un scenarist precum Simon Beaufoy (autorul excelentului The Full Monty) ştie să le strecoare în poveştile sale, precum şi talentul regizoral al lui Danny Boyle (autorul impecabilului Shallow Grave şi al iconoclastului Trainspotting, film-fenomen care l-a făcut celebru în 1996). Iar dacă acest film realmente modest, realizat cu un buget de 15.000.000 USD, cu actori în majoritate debutanţi (cu excepţia lui Anil Kapoor - interpretul amfitrionului emisiunii "Vrei să fii miliardar?" - şi a lui Irrfan Khan - care a jucat rolul poliţistului -, binecunoscuţi în India), vorbit în engleză şi hindi şi plasat în mahalalele Mumbaiului, a reuşit să pătrundă puternic în lumea Hollywoodului, ajungând, plin de laude, drept pe protocolara scenă de la Kodak Theatre, totul se datorează şi unui exotism din care, probabil, americanii n-au gustat prea des. Aşa cum isprăvile lui Borat aduceau, nu demult (desigur, în cu totul altă cheie), în faţa Hollywoodului o lume extrem de îndepărtată şi excentrică, Slumdog Millionaire prezintă, printre lacrimi şi torente sufleteşti, un furnicar de oameni şi întâmplări care nu există doar în ficţiune, ci respiră şi suferă într-un plan cât se poate de real. Ce putea fi mai aproape de visul american, dacă adăugăm şi tânărul erou sărac, cu inima largă, căruia răbdarea, iubirea şi o competiţie publică tensionată îi schimbă pentru totdeauna destinul?

Slumdog Millionaire, Producţie Marea Britanie, 2008.
Regia: Danny Boyle.
Cu: Dev Patel, Madhur Mittal, Freida Pinto, Anil Kapoor, Irrfan Khan.

Regia: Danny Boyle Cu: Dev Patel, Anil Kapoor, Saurabh Shukla, Rajendranath Zutshi, Jeneva Talwar, Freida Pinto, Irrfan Khan

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus