Dincolo de palmares - opt premii importante pentru Slumdog Millionaire, trei mai curând "tehnice" pentru The Curious Case of Benjamin Button şi două pentru Milk -, gala Oscarurilor din 2009 a însemnat eleganţă, discreţie, rafinament, fiind reconfortantă şi prin lipsa lungimilor inutile, discursurilor înlăcrimate ori stridenţelor şi gafeurilor care au dezechilibrat şi ridiculizat ceremonia în alţi ani.
Greii în apărarea greilor
Simplu şi inteligent. Aşa a fost conceput, şi aşa a şi sunat, spectacolul cu un scenariu scris de Baz Luhrmann şi avându-i coproducători pe Bill Condon, regizorul unor filme precum Kinsey şi Dreamgirls şi pe scenaristul Laurence Marks. Deloc marcat de criza mondială (un comentator american a spus că, deşi prezentatorul Hugh Jackman a amintit, la puţin timp după debutul show-ului, despre recesiunea internaţională, nimeni dintre cei aşezaţi pe scaunele de la Kodak Theatre nu părea să resimtă criza), ci mai curând caracterizat de discreţia nu doar formală imprimată încă de la începutul anului de politica administraţiei Obama, spectacolul a început în forţă şi nu şi-a pierdut ritmul toată seara. După o scurtă şi relaxantă trecere în revistă a filmelor nominalizate, ni s-a propus o plimbare imaginară printre cele mai frumoase secvenţe de dragoste din filmele anului, apoi o evocare a efectelor vizuale remarcabile ale lui 2008, precum şi un spectaculos mixaj de hituri din cele mai celebre music-hall-uri hollywoodiene, interpretate de Beyoncé şi Hugh Jackman, secondaţi de un grup imens de dansatori perfect sincronizaţi. De altfel, strălucirea rafinată a caracterizat şi ţinutele haute-couture ale divelor filmului, dacă amintim doar rochia Dior, căutat ostentativă, a lui Sarah Jessica Parker ori de mult mai rafinata ţinută vintage Balmain purtată de premianta Penélope Cruz, de bijuteriile sofisticate ale Angelinei Jolie, de senzualitatea şi echilibrul regal al ţinutei lui Kate Winslet, ori de apariţia luminoasă şi de o stilizare extremă a lui Meryl Streep.
N-a lipsit nici evocarea tradiţională a artiştilor dispăruţi în anul care a trecut, printre care Bernie Mac, Cyd Charisse, Van Johnson, Nina Foch, Kon Ichikawa, Roy Scheider, Richard Widmark, Claude Berri, Maila Nurmi, Isaac Hayes, Ricardo Montalban, Robert DoQui, Paul Scofield, James Whitmore, Charlton Heston, Paul Newman ori Anthony Minghella şi Sydney Pollack (ambii producători ai excelentului The Reader - nominalizat, de altfel, la categoria Cel mai bun film). Un scurt moment a fost acordat şi premierii veteranului Jerry Lewis - prezentat de Eddie Murphy - cu trofeul Jean Hersholt Humanitarian. Însă cea mai creativă şi emoţionantă particularitate a ceremoniei din acest an a fost prezentarea celor cinci nominalizaţi la premiile pentru interpretare ale fiecărei categorii (Cea mai bună actriţă în rol secundar, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cel mai bun actor în rol principal) de către cinci legende ale cinematografului american, recompensate la vremea lor cu statueta aurită. Şi astfel i-am putut vedea pe scena Oscarurilor pe Tilda Swinton, Anjelica Huston, Eva Marie Saint, Whoopi Goldberg şi Goldie Hawn prezentându-le, prin câte un discurs concis şi expresiv, pe Penélope Cruz, Amy Adams, Viola Davis, Taraji P. Henson şi Marisa Tomei, pe Cuba Gooding Jr., Christopher Walken, Joel Grey, Alan Arkin şi Kevin Kline vorbind despre Josh Brolin, Robert Downey Jr., Philip Seymour Hoffman, Michael Shannon, dar mai ales despre regretatul Heath Ledger, a cărui evocare a adus lacrimi de emoţie în ochii tuturor foştilor colegi de breaslă. Nu mai puţin solemne au fost momentele de acordare a premiilor pentru rolurile principale, unde Sophia Loren, Shirley MacLaine, Halle Berry, Nicole Kidman şi Marion Cotillard le-au introdus în scenă pe prea puţin cunoscuta Melissa Leo, actriţă cu multă experienţă, dar deloc aflată în lumina reflectoarelor până acum, o Anne Hathaway cu ochii umezi la auzul laudelor care i s-au adresat sau o Kate Winslet sincer emoţionată, dar destul de destinsă pentru a-şi pune tatăl să fluiere pentru ca ea să-şi poată localiza familia în public. Cât despre prezentarea lui Meryl Streep de către Sophia Loren, ea face parte dintre secvenţele antologice de cinema, capabile să monopolizeze toată încărcătura emoţională a unei asemenea seri. Cu Robert De Niro vorbind despre omul şi nu doar artistul Sean Penn, Adrien Brody omagiindu-l pe prea puţin cunoscutul Richard Jenkins, Michael Douglas subliniind marele talent al lui Frank Langella, Anthony Hopkins afirmând despre colegul şi fostul său partener de film Brad Pitt că este genial şi Ben Kingsley salutând întoarcerea lui Mickey Rourke pe platouri cu cuvintele "Welcome Back, Returning Champ!", gala s-a apropiat, cu stil şi ritm perfect puse la punct, de final.
Seară indiană
Iar dacă în materie de surprize, ele nu prea au existat în această seară magică de 22 spre 23 februarie 2009, deoarece pronosticurile criticilor autohtoni sau de peste ocean îl desemnaseră drept câştigător aproape sigur pe exoticul şi pitorescul Slumdog Millionaire, trebuie remarcat entuziasmul sincer al întregii echipe a filmului. O mulţime pestriţă de copii, adolescenţi şi adulţi incluşi în distribuţie a invadat scena Oscarurilor, cu o prospeţime şi un insolit mult mai convingătoare şi uimitoare decât dacă ar fi fost regizate îndelung, de cele mai talentate nume prezente în sală. La final, văzându-l pe nonconformistul Danny Boyle exultând în mijlocul protagoniştilor poveştii sale, uluiţi ei înşişi prin ce trec, probabil că Slumdog Millionaire a câştigat infinit mai mult entuziasm şi afecţiune, atât din partea celor care îl cunoşteau deja, cât şi a celor care urmează să-l vadă, decât ar fi reuşit să-i aducă cea mai profesionistă şi costisitoare campanie publicitară. În fond, o astfel de încheiere multiculturală şi emotivă nu face decât să sublinieze un adevăr vechi şi nemuritor, de-acum hipercunoscut nu doar la Hollywood: "There's No Business Like Show Business!".