Mickey Rourke e-atît de emoţionant în The Wrestler (filmul lui Darren Aronofsky despre un luptător profesionist) încît te uiţi la el ca şi cum ar fi Heath Ledger în Dark Knight...
Este mai mult decît "un rol" - mai mult chiar decît "rolul vieţii" pentru Rourke (sau, cum scria un blogger, "rolul celei de-a doua vieţi a lui Mickey"): este unul din cazurile acelea în care un actor pune atît de mult din propria lui viaţă într-un "rol" încît nu poţi uita nici o clipă ce este în spatele lui.
Posibil ca votanţii Academiei americane de film să fi preferat să-i dea Oscarul lui Sean Penn (în Milk) tocmai pentru că acela face "doar un rol", în timp ce Mickey Rourke (în chip de Randy "the Ram" Robinson) era acolo pentru a demonstra că Viaţa bate filmul. O veste bună pentru Viaţă, dar una mai puţin bună pentru film: oricît ar miza Hollywoodul pe ideea Miracolului (vezi Slumdog Millionaire), e mai bine pentru industrie ca lucrul acesta să se întîmple pe ecran; în realitate, e ca şi cum le-ar lua pîinea de la gură.
Aronofsky a făcut un film care nu seamănă cu celelalte ale sale. Are ceva de Fraţii Dardenne: un film "mic", intimist, dar fără nervozitatea acestora şi, evident, vorbit în engleză. Desigur, decorul este 100% american - America rulotelor de dinaintea crizei economice şi care, văzută acum, pare ultima repetiţie înaintea premierei unui "blockbuster" cotidian... În acest decor prăpădit, cu stripteuze amărîte (Marisa Tomei) şi o fiică abandonată (Evan Rachel Wood) pentru care cuvîntul "tată" nu mai înseamnă nimic, viaţa în ruină a unui încă-luptător de catch ar fi fost doar o nouă cifră statistică. Mickey Rourke i-a insuflat Adevăr - exact precum personajul său care, ca să facă "show", ştie că trebuie să pună la bătaie, în ring, corpul său obosit.