martie 2009
Ce mai scrie românul?

E întrebarea pe care şi-o pune juriul celei de-a IV-a ediţii a Concursului de Dramaturgie Românească. Acest concurs a devenit deja parte integrantă a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, care în 3-11 octombrie 2009 va ajunge la a XV-a ediţie. De aceea, Teatrul Naţional Timişoara, în calitate de organizator, lansează acest semnal pentru toţi dramaturgii de limbă română, debutanţi sau consacraţi, care trăiesc în România sau diasporă.

Concursul are ca obiectiv central selecţia şi promovarea unor piese de teatru inedite (care nu au mai fost montate sub nicio formă artistică). Nu există restricţii tematice.

Piesele vor fi trimise într-un plic cu specificarea "pentru Concursul Naţional de Dramaturgie Românească", pe adresa: Teatrul Naţional Timişoara, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România.

În interiorul acestui plic va fi introdus un altul, mai mic, pe care va fi scris titlul piesei. Acest al doilea plic - sigilat - care va conţine coordonatele autorilor, va fi deschis de juriu doar după desemnarea textelor câştigătoare.

În vederea selecţionării, piesele vor fi tehnoredactate în format electronic, cu diacritice. Piesele intrate în concurs nu vor fi returnate autorilor. Piesele care nu vor avea coordonatele autorilor specificate în plic sigilat nu vor intra în concurs.

Celui mai bun text i se va acorda Premiul "Eugene Ionesco", care va fi anunţat şi decernat în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti 2009.

Juriul concursului va fi alcătuit din:
Dan Marius Zarafescu - preşedinte, director general al Direcţiei Culturii şi Cultelor în Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional
Cristina Modreanu - critic de teatru
Anca Rotescu - critic de teatru
Doru Mareş - critic de teatru
Ion Cocora - critic de teatru
Mariana Voicu - consilier artistic TNT
Ştefan Iordănescu - consilier artistic TNT

Textele sunt aşteptate la secretariatul Teatrului Naţional Timişoara până cel târziu în data de 10 iunie 2009, data poştei.

Date de contact:
[email protected]
www.tntimisoara.com
tel. 0256/201288

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus