Povestea unui berbec rafinat - The Wrestler

The Wrestler nu e un film mare. Şi cu siguranţă n-ar fi primit Leul de Aur la Veneţia, dacă regizorul Darren Aronofsky nu l-ar fi prins pe Mickey Rourke în rolul lui Randy Robinson, un fost campion de wrestling pe vremurile când se fluiera Scorpions şi oamenii se excitau cu miile la concertele Mötley Crüe.

După douăzeci de ani de la apogeul carierei, Randy, un fel de animal care se hrăneşte cu răcnetele galeriei de fani care l-au poreclit "The Ram" (Berbecul), ajunge să trăiască din lupte nesemnificative şi ore suplimentare într-un supermarket până când, în urma unui atac de cord, e nevoit să-şi accepte dramatica retragere finală din ring şi să apese pe un buton care e înţepenit demult - viaţa personală. Dincolo de lipsa de forţă a story-ului (să fim serioşi, cine şi-ar petrece după-amiaza în compania unui wrestler abandonat de toţi şi de toate?!), există două lucruri care duc filmul ăsta mai departe: forţa de reprezentare a poveştii (mai tare ca firul narativ) şi genialitatea lui Mickey Rourke care se raportează la propriul corp cu un rafinament aproape mistic. El face din muşchii modelaţi de steroizi şi din cicatricile reale pe care le-a dobândit în perioada în care se lăsase de actorie pentru box, un prilej de înălţare şi înţelege fiecare fibră a personajului său (care acum poartă aparat auditiv şi ochelari) pentru că a avut acelaşi parcurs cu el.

Unii spun că a avut nevoie de 30 de ani de carieră ca să înţeleagă că a fi showman (actor sau wrestler, nu contează) înseamnă dăruire totală, că tot ceea ce pare jucat şi trucat este mult mai real decât realitatea însăşi. De fapt Rourke a înţeles asta din prima clipă.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.