E primul film pe care
l-am văzut în 2009, pe 1 ianuarie, pe atunci nu era anunţat în distribuţia de săli la noi şi nici nu era megacampionul de premii şi
box office de acum.
Slumdog Millionaire e bine făcut, chiar spectaculos, dar nu mai mult decît o melodramă stil Bollywood, în culori vii, un film de public perfect.
Pentru mine niciun film de Danny Boyle nu a fost satisfăcător (de la
Trainspotting,
that is, doar
28 Days Later), acesta e un soi de revizitare la propriul
Millions îmbinat cu
Cidade de Deus. Filmat în India, real Bollywood, în Mumbai, povestea "celor 3 muşchetari", bazat pe un roman intitulat
Q &
A. Dar e genul de film de iubit şi iată locul 68 în topul 250
imdb (să vedem cum va rezista; asta era pe 1 ianuarie 2009, pe 20 martie 2009, e pe locul 42). Prea voit irezistibil, de fapt un film de dragoste redefinit de numărul muzical de pe genericul final, "
about people, for the people". Melodramă indiană la care se stătea la coadă şi se vindeau bilete la şperţ în anii '70, acum cu
glitter, glimmer şi ştaif. Hard
Boyled.
Scenele diferă de la extrem de
cheesy (deşi cuvîntul nu e potrivit) - atunci cînd micul Jamal sare în căcat pentru a lua un autograf de la Amitabh Bachchan, star local şi primul
host al jocului TV
Cine vrea să fie milionar? (mai potrivit ar fi
smelly), la dramatic, în episodul exploatării micuţilor în cerşetorie de către bandiţi ticăloşi.
Imaginea, perfecţionistă, de Anthony Dod Mantle, DOP pentru Winterberg şi Lars Von Trier, adoptat de Boyle la
28 Days Later, montaj acerb, dar finalmente
SM e un videoclip de durată epică (şi se ia lumea de Ridley Scott, Boyle suferea de mult de clipism).
Acum urmează
drawback-ul, după ce a luat o tonă de premii, numit de mulţi din criticii americani cel mai bun film al anului, apoi 4
Globuri de Aur, 7 BAFTA, 8
Oscaruri (8 din 10,
that's a good range!), e incredibil pe mult pentru un film. Dar asta are
de-a face cu epoca Obama, cu criza şi cu dorinţa generală de Dr. Feelgood.
(
3 din 5, 6/10)
Notă: Acum şi pe blog la http://aldmovieland.blogspot.com/