Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Seven Pounds

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Suferinţă pînă la capăt - Seven Pounds


Lucian Maier

martie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Unele dintre paginile literare pe care le iubeam enorm acum vreo opt-zece ani sînt puse cap la cap de Tolstoi în nuvela Sonata Kreutzer. E o poveste despre un bărbat care, imediat ce constată că era înşelat, într-o criză de gelozie, îşi ucide soţia. Tolstoi discută problema căsătoriei şi a iubirii în genere. Şi consideră că Biserica a denaturat învăţătura creştină (lăsată de Isus) atunci cînd a oferit căsătoriei un loc central în viaţa comunităţii. Iubire înseamnă preferinţă pentru o anumită persoană şi e un temei suficient pentru căsătorie. Însă observăm că preferinţa aceasta dispare în timp sau se mută spre un alt subiect, iar în relaţie se instaurează ura în locul iubirii. Ura şi disputa continuă duc la înşelare, iar înşelarea poate duce la crimă. Această discuţie e extinsă spre raportul de putere dintre femeie şi bărbat în societate, spre calitatea dreptăţii juridice şi spre durerea şi nevoia de iertare pe care o presupune o crimă. Şi cu această ultimă idee ajungem în zona fierbinte a filmului conceput de Gabriele Muccino. Şi ca să nu ne frigem aşa rapid, o să mai plimb o vreme marfa prin piaţă.

Cînd am văzut The Pursuit of Happyness, prima producţie realizată de Muccino la Hollywood, mă gîndeam că realizatorul italian a fost angajat de studiourile americane ca secretar cu propaganda. Filmul acela e o pledoarie nestăvilită pentru visul american, pentru împlinire şi succes social, cum că ele vin doar prin muncă, încredere şi încredere în muncă. Aşa cum şuvoaiele mătură primăvara satele româneşti din luncile unor rîuri gureşe, filmul lui Muccino doboară spectatorul din confortul şi/sau problemele sale cotidiene, îl tîrăşte alături de personajul central pînă în fundul prăpastiei, iar acolo îi montează aripi şi motor de avion de vînătoare de top, pentru a demonstra că văzduhul e mai aproape decît am crede atunci cînd privim în ecranul cinematografului. Seven Pounds readună echipa care a înălţat The Pursuit: Muccino - regizor, Jason Blumenthal, James Lassiter, Todd Black - producători, Will Smith - producător şi actor principal; mi-era de-ajuns pentru a fi stîrnit să văd filmul.

În primul sfert de oră aflăm că Smith vrea să se sinucidă şi vedem un dialog al său (din trecut, presupunem) cu un funcţionar al unei companii alimentare, un dialog în care Smith îl batjocoreşte pe om în ultimul hal, tocmai pe baza handicapului acestuia (funcţionarul interpretat de Woody Harrelson era orb). Părea interesant, aşa că mi-am abandonat prejudecăţile. Apoi vedem o altă faţă a lui Smith (Ben Thomas pe numele său din acel moment al filmului), un tip capabil să influenţeze decisiv soarta unor oameni, pedepsindu-i aspru sau gratulîndu-i în funcţie de constituţia lor morală. E un fel de Dumnezeu pus să facă dreptate (pînă la urmă Fiscul în State e un fel de Divinitate asemănătoare celei din Vechiul Testament, care îi pune la punct pe cei răi, iar Ben zice că e angajat la Fisc). Mişcarea asta se tot repetă şi povestea stă în picioare jumătate din film, cîtă vreme Ben e justiţiarul de la Fisc. Dar odată ce pătrundem în dedesubtul istoriei sale, odată ce ajungem la cauzele ei, jale.

Acum jalea asta cu siguranţă va fi pe gustul celor care privesc un film cu sufletul. Seven Pounds va avea probleme cu cei cărora o poveste le ajunge la suflet prin raţiune. Şi aci s-au destrămat toate kilogramele din titlu pentru mine. Smith vrea să repare o gafă cu urmări din cele mai grave, atît pentru sine cît şi pentru alte persoane. Problema 1: urmările respective ar fi trebuit să fie pedepsite de lege în mod normal. Dar nu avem vreo explicaţie cum de nu a fost judecată penal fapta sa. Problema 2: e incredibil că omul ăsta aleargă ca un atlet de clasă avînd în vedere că avea un plămîn în minus, o bucată de ficat lipsă şi, pe deasupra, donase de curînd o cantitate însemnată de măduvă osoasă. Chiar dacă fac abstracţie de Problema 1, presupunem că justiţia aţipise oleacă, mă împiedic în Problemele de tip 2 din film. Tocmai am trecut prin punctul fierbinte al filmului.

Pentru Pozdnîşev, personajul din Sonata Kreutzer, suferinţa morală era cu atît mai mare cu cît fusese achitat de justiţie, pentru că îşi apărase onoarea. Dar decizia în cazul său era motivată, cel puţin era motivată în raport cu legile vremii, acţiunea avînd loc în secolul al nouăsprezecelea în Rusia imperială. El povestea cazul său tuturor, căuta iertare pentru crima sa în sufletul celor care îl ascultau. Pentru Smith problema juridică nu există. Dacă exista, nu era posibilă drama de pe ecran. Suferinţa sa, apoi căutarea izbăvirii în ajutarea unor fiinţe bune care treceau prin grele încercări fizice (boli grave) sau sociale (maltratări produse de iubiţi paranoici) nu ar mai fi avut loc. În The Pursuit of Happyness nu conta cît de prefăcută e traiectoria pe care o urma Smith, pentru Muccino important era visul american; în Seven Pounds nu contează decît drama şi în numele ei e abandonat minimul realism dramatic, baza care poate face credibilă o poveste.

Şi ca trimiterile culturale propuse de film să fie sănătoase, Muccino îi face cu ochiul lui Shakespeare. După spusele lui Will Smith, titlul filmului e inspirat de Neguţătorul din Veneţia, piesa în care Antonio semnează un contract de împrumut cu Shylock, prin care cel din urmă poate să îi taie un pound din corp împrumutatului dacă acesta nu va putea să restituie suma la timp. Aici numărul e mai mare, seven, şi funcţionează simbolic pe mai multe planuri. Iar dacă ţineţi morţiş să descoperiţi planurile astea, fiţi atenţi la un lucru: Do Not Touch the Jellyfish!




 Toate articolele despre Seven Pounds


0 comentarii

ÎN PROGRAM

TV 1000
Vineri, 02.06.2017 - 21,00


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Îngerul extern-donator - Seven Pounds, Alex. Leo Şerban
 Thrillenovelă - Seven Pounds, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer