Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Inefabilul pianisticii lui Aimo Pagin


Marcel Frandeş

martie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Poţi să te bucuri de cuvintele de pe un afiş al unui concert simfonic, mai mult decât de cele postate pe o reclamă a unei agenţii de turism, pentru o vacanţă în Insulele Wahai - Pralineze? Răspunsul e afirmativ. Iar lumea pe care ţi-o propune un afiş de concert simfonic, uneori, întrece orice închipuire.

Aşa a fost în seara de 19 martie 2009, la sala Ateneului Român. Orchestra Filarmonicii "George Enescu", aflată sub bagheta lui Cristian Mandeal, parcă a extins spiritual cu o seară, săptămâna Genezei. Da, s-a văzut că e bine şi frumos să fie re-creată prin interpretare muzica lui Beethoven şi Berlioz. Când se întâlnesc muzicieni de clasă, iar razele de laser ale talentului lor iradiază către toţi ascultătorii, te simţi un călător în exoticul sunetelor îmbinate.

Interpretarea Uverturii Egmont în fa minor, op. 84 de Ludwig van Beethoven a transmis cu o mare forţă plastică figura luptătorului pentru idealul etern al libertăţii: Egmont, viteazul ostaş olandez decapitat, evocat de Goethe în drama sa.

Atacuri şi încheieri sincronizate, o ritmică fermă, stăpânirea dinamicii, cu acele rupturi de fortepiano, tipic beethoveniene, un tempo alert sugerat cu naturaleţe de către impulsurile gestuale ale dirijorului -, toate au atins grăuntele de ordine din interiorul fiecărui spectator. O muzică, pe drept cuvânt, olimpiană.

Pianistul Aimo Pagin a cântat Concertul nr. 3 în do minor, op. 37 de Ludwig van Beethoven cu o maturitate, un respect faţă de textul muzical şi cu o manifestare a personalităţii interpretative, cu adevărat copleşitoare. Aimo Pagin se apropie de vârful unui imaginar eucalipt al creaţiei interpretative pianistice beethoveniene. El aplică în cântul său tocmai acea categorie estetică tangentă titanismului muzicii beethoveniene: austeritatea vulcanică. Dincolo de talentul său muzical, la numai 26 de ani, acest interpret a acumulat cunoştinţe stilistice impresionante: cursuri de perfecţionare cu Radu Lupu, Leon Fleisher, Murray Perahia, Dimitri Bashkirov, John Corigliano, Andras Schiff, Maria Tipo, Noël Lee, Joaquin Soriano, Pascal Rogé, Vladimir Feltsman, David Zinman. Aimo Pagin a câştigat numeroase premii la competiţii pianistice de prestigiu, precum: Concurs Musical de France - Paris, George Enescu - Bucureşti, Valsesia Musica - Milano, Premio Pianistico Pausilypon - Napoli, Ferrol International Piano Competition - Spania, Jacopo Linussio International Competition - Tolmezzo.

Frazarea lui Aimo Pagin are un contur clar. Metacruzele sunt extrem de cizelate. Linia mare se arcuieşte impecabil, fiecare motiv are un relief finisat, iar calitatea sunetului său te face să uiţi că pianul obţine sunetul prin lovirea corzilor. Largo-ul median a fost sublim. Solistul utiliza cu mare fineţe pedala de surdină a pianului. Iar Rondo-ul final, l-a cântat într-un pur stil mozartian, cu eleganţă, agilitate şi cu o fină perlatură. Cadenţele solistice au avut virtuozitate, dar şi sensibilitate. Acompaniamentul orchestral a fost deosebit de atent şi sensibil realizat. Aplauzele prelungite au răsplătit prestaţia acestui pianist de excepţie.

Dirijând fără partitură Simfonia fantastică op. 14 de Hector Berlioz, Cristian Mandeal a realizat, împreună cu orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", o versiune magnifică. Publicul a fost purtat, cu ajutorul discursului sugestiv şi plin de contraste romantice, în zone de visare pasională, pe tărâmuri bucolice ori în vârtejuri dansante infernale.

Neliniştea şi năzuinţa din introducerea Largo-ului, apoi Allegro-ul agitato ed appassionato, în care viorile şi flautul impuneau tema amplă ce simbolizează prezenţa femeii iubite, erau urmate fastuos, de fermecătorul vals al unui bal.

Dialogul dintre cornul englez şi oboi, din Scena câmpenească, în Adagio, ne amintea de Simfonia a VI-a, Pastorala de Beethoven. Sugestiv realizată şi intervenţia furtunoasă a timpanilor, acordaţi diferit.

Momentul nopţii de Sabat, partea a V-a a simfoniei, a avut acea frenezie unică a muzicii lui Berlioz. Tema iubitei (ideea fixă), caricaturizată prin apogiaturile clarinetului în mib, era măiestrit înfăţişată, având o suficientă doză de grotesc. În fine, răvăşitor suna citatul Dies irae, alăturat transfigurărilor arhaice ale temei iubitei.

Sala arhiplină, spectatori şi în picioare. Aplauze puternice şi prelungi. O seară muzicală de înaltă ţinută artistică. Cu un avânt ieşit din comun. Explicabil: cu acest program, Filarmonica bucureşteană întreprinde, începând cu 23 martie 2009, un turneu de nouă zile în Italia (Milano, Torino, Bergamo, Pavia şi Bologna). Le dorim mult succes!



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Frânturi de sacralitate - Oratoriul Paulus de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Marcel Frandeş
 Tendinţe de sincronizare, Oltea Şerban-Pârâu
 Simfonia Clopotele de Serghei Rahmaninov, Marcel Frandeş
 Concerte anticriză , Oltea Şerban-Pârâu
 Un an muzical cât două decenii?, Oltea Şerban-Pârâu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer