Simon Spierer, un colecţionar de artă, priveşte frontal obiectivul aparatului de fotografiat, o privire adîncă şi mîndră care se scurge şi te învăluie picătură cu picătură de deasupra obrajilor supţi. Fotografia a fost făcută tîrziu, aproape de moartea lui, în 2005. Ochii sînt ascunşi în orbite şi licăresc doar ca să transmită - deloc puţin lucru, de altfel - iubire şi o posesivitate caldă.
Sculptura al cărei arc îl cuprinde strîns cu palma stîngă, un González din bronz intitulat Daphné, îi aparţine. De fapt, despre asta e vorba: despre posesiune generată de o iubire febrilă şi despre un soi de mîntuire terestră, prin artă. În fotografie, Spierer arată ca un călugăr, pe jumătate angelic, pe jumătate consumat de propria pasiune, cea pentru sculptură.
Majoritatea colecţionarilor de artă sînt înnebuniţi după pictură - obişnuia să spună Spierer -, dar foarte puţini s-au gîndit să adune sculpturi cu greutate - şi la propriu, şi la figurat - într-o colecţie personală. Evreu, născut în Italia, avînd însă şi cetăţenie elveţiană, Spierer a făcut un gest deopotrivă ingrat şi splendid în pragmatismul lui: a folosit viciul ca să dea curs unei pasiuni, devenite acum beneficiu universal, cel puţin pentru privitori. A investit o parte din banii pe care i-a cîştigat din afacerea lui cu tutun brut - dobîndise vicleşugul lucrînd alături de comercianţii en gros din Virginia sau Africa de Sud - în sculpturi, pe care, începînd cu anii '50, s-a apucat să le colecţioneze. Principiul colecţiei care după moartea lui circulă prin lume (de drept, aparţine muzeului din Darmstadt, Germania) şi care poate fi vizitată pînă în aprilie 2009 la MNAC, e verticalitatea.
O "Pădure de sculpturi" - acesta e titlul - colecţia unui Spierer care, din apartamentul lui din Geneva, îi povestea unui jurnalist cum copacii de pe strada pe care locuia îl făcuseră să "ridice" o altă pădure, personală, din bronz, fier şi lemn. Ernst, Moore, Giacometti, Lobo, Melotti, Fontana, Richier, de Pury, González, Brâncuşi, cu lucrările lor moderne şi celebre, sînt cîţiva dintre cei adunaţi de Spierer, pe care îi puteţi vedea acum şi la MNAC. Evreul cu privirea ca o lacrimă îi achiziţiona instinctiv.
Cumpăra, pur şi simplu, ce îi plăcea. Cu două excepţii: González şi Brâncuşi, pe care şi-i dorise cu orice preţ în această colecţie. Pe González îl îmbrăţişează în fotografia descrisă mai devreme. Pe Brâncuşi îl are "în spate" într-o altă fotografie, unde, cînd veţi vizita expoziţia - care face şi un itinerar al poveştii colecţiei şi a colecţionarului -, îl veţi vedea pe Spierer aşezat printre sculpturi şi secondat de Pasărea în spaţiu, un bronz polizat, aşezat pe o bază de marmură. Spun "secondat" pentru că nu mi-e clar cine domină această expoziţie: felul puternic, curat şi, de aceea, contradictoriu, în care Spierer îşi transmite pasiunea, sau Brâncuşi, Ernst, Moore, Giacometti Lobo, Melotti, Fontana, Richier, de Pury, González...
Ca un supraveghetor omniscient, Warhol priveşte de pe un perete carnavalul şi rece, şi viu al sculpturilor. E singura piesă care face notă "discordantă" cu "Pădurea de sculpturi". Warhol i-a făcut portretul lui Spierer. Cînd s-a întîlnit cu artistul, la Paris, Spierer era deja cunoscut în mediul artistic. I-a spus că şi-ar dori să-l aibă în tabăra de creaţie pe care o organiza, în anii '70, la Boissano. Warhol i-a răspuns că nu-l pasionează decît Marilyn Monroe şi Mao, iar Spierer a contracarat: "Mi-ar plăcea să le faceţi un portret cîinilor mei". Tabloul lui Warhol îl înfăţişează pe Spierer - simplu, chel şi colorat - alături de cei doi cîini ai săi, nişte ogari cu boturile stilizate.
Cînd am vizitat expoziţia-colecţie, o tînără, probabil studentă la artă, măsura de la distanţă, cu degetul flexat în aer, proporţiile Păsării lui Brâncuşi. Spierer privea asta de la etaj ("Pădurea de sculpturi" e la parterul muzeului), iar sculpturile Bătut de vînt a lui Baltasar Lobo - superbă pentru greutatea şi, în acelaşi timp, curgerea, maleabilitatea pe care reuşeşte să o exprime -, Axa cerească a lui Arnaldo Pomodoro şi Licornul lui Daniel Spoerri deveneau preferatele mele.