Regizat de acelaşi Gabriele Muccino şi jucat de acelaşi Will Smith ca şi The Pursuit of Happyness (2006), Seven Pounds e un film pentru sufletele sensibile. Scenariul (scris de un anume Grant Nieporte, venit din televiziune) este în asemenea hal de complicat şi de exagerat încît nu ai, ca spectator, decît două soluţii: ori să pui botul sensibil la poveste, ori să nu - şi să ieşi din sală urlînd... Recunosc că sufletul meu a cedat după prima oră; următoarea oră şi-a petrecut-o urlînd (tăcut) la tavan. Un critic moare, dar nu se predă.
Seven Pounds are o legătură vagă (foarte vagă) cu 21 Grams, excelenta dramă non-cronologică a lui Gonzalez-Iñárritu. Şi acolo, povestea era spusă pe bucăţi, dînd înainte-înapoi şi menţinînd spectatorul într-un suspans intens. Dar asemănarea se opreşte aici. Filmul lui Muccino nu ne spune, din capul locului, de ce i se întîmplă ce i se întîmplă lui Ben Thomas (Smith, mereu perplex) - ce treabă are Ben cu fratele său, ce treabă are Ben cu Fiscul, ce treabă are Fiscul cu amărîţii pe care-i ajută Ben şi ce treabă are meduza din acvariu cu Fiscul, fratele lui Ben şi cu Ben - pentru că scenaristul s-a gîndit să lase povestea încurcată şi-mprăştiată pînă aproape de final. Înţelegem că a existat un accident cumplit, că Ben pare să-i fi cunoscut pe unii dintre cei implicaţi în el şi că serviciile sale de "Înger" au o motivaţie. Oamenii pe care-i caută şi întîlneşte (o tînără cu o inimă slabă - Rosario Dawson, un orb cu o inimă de aur - Woody Harrelson, o mamă cu trei copii şi o inimă sfărîmată, etc., etc.) sînt, rînd pe rînd, ajutaţi de Ben într-un fel sau altul. Cînd şi cînd, mai apare un prieten avocat al lui Ben, Dan (Barry Pepper), care vorbeşte cu el despre trecut (dar nu acesta e "fratele": Pepper e alb). Emily Posa, personajul lui Dawson, se îndrăgosteşte de Ben la modul acela fără speranţă (de viaţă), dar Ben fuge prin ploaie (o ploaie puternică şi foarte selectivă, pentru că nu stinge lumînările puse de Emily pe masa din grădină) şi se întoarce la motel şi la meduza sa. Totul se duce într-o singură direcţie - accidentul. Sau meduza.
Seven Pounds e o dramă puternică la care e mai bine să rîzi decît să te plictiseşti. Oricum, meduza rîde la urmă - deci rîde mai bine.