Muzica vie, un remediu pentru anemia afectivă a trucajelor

Prospeţimea unei interpretări audiate în sala de concert este incomparabil mai hrănitoare sufleteşte decât un produs comercial provenit din serele artei, plin de E-uri. Am numit aici o înregistrare muzicală trucată. Modificările genetice, mixările, filtrele şi toate tehnicile ingineriei sunetului îi conferă doar un aspect atractiv înşelător.

Tendinţa spre obţinerea perfecţiunii exprimării în arta muzicală este, fără îndoială, o aspiraţie admirabilă. Trucarea perfecţiunii însă, este de-a dreptul nocivă. Ea aduce iluzia facilului. Receptarea unei muzici de tip miss ori Guinness Book nu aduce decât o euforie de moment (uneori aproape isterică), urmată de deznădejde. Nicidecum o bucurie reală, asemenea devorării unui măr, fără pată, sferic, uriaş, dar lipsit de gustul cunoscut de fruct.

Nu contest valoarea documentară a unei înregistrări ori utilitatea didactică a unui model autentic de interpretare, neprelucrat acustic şi persuasiv.

Mă refer aici la mecanismul înlocuirii comunicării artistice personalizate - cea din sala de concert - cu "dedicarea" aleatorie - a unei înregistrări mistificate - prin tactici psihologice viclene. Dar să încercăm să înţelegem cum poate cineva să substituie magnetismul pe care-l provoacă prezenţa artistului pe scenă, captând atenţia publicului şi transmiţându-i acel flux emoţional unic, cu altceva, cu un surogat? Prin E-uri, acele mesaje subliminale şi prin cosmetizări (camuflări de riduri timbrale, mutări de "sprâncene" ale frazării, contraste dinamice contondente). Mesajele subliminale (folosite şi în reclame) conduc la dependenţă euforică (fan - fanatizare). Se aplică apoi tehnica farmecului de iubire (1. captarea; 2. creşterea interesului; 3. transformarea interesului în dorinţă; 4. determinarea trecerii la acţiune).

Numai atunci şi acolo, în sala de concert, interpretul dăruieşte din trăirile sale cele mai intense. Publicul percepe acest flux emoţional, iar purificarea prin artă a sufletului fiecărui receptor uman se petrece într-un mod firesc. El va reveni în ambientul acesta, ce implică comunicarea artistică directă, în căutarea nectarului zeilor. Anemia unei înregistrări muzicale trucate este cauzată tocmai de inexistenţa acestei faze a purificării.

În fond, fiinţa se apără instinctual şi sub aspect estetic, creându-şi repere în contactul nemijlocit cu fenomenul artistic. Şi aceasta, deoarece agresiunea comercianismului contemporan îl determină să nu mai aştepte politici, strategii şi experienţe educaţionale. Pur şi simplu publicul a ajuns la concluzia că e timpul să se autoeduce estetic.

Marele muzician de origine română Sergiu Celibidache nu agrea să fie înregistrate interpretările opusurilor pe care le dirija. Avantajul artei temporale este că atenţia receptorului trece cronologic de la prima spre ultima măsură a lucrării muzicale. Astfel, după un enunţ mai puţin realizat, ori chiar ratat, în cazul în care interpretarea următoarei idei muzicale excelează, publicul o uită pe prima şi, iertând, gratulează prin aplauze ceea ce i-a plăcut. Prin înregistrarea muzicii, aceasta capătă trăsăturile artei atemporale, în sensul că, asemenea unui portret care conţine o proporţie greşită, oricine va observa de-a pururi o eroare încriptată acolo.

Veniţi la concert!