Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Greed

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sfântul Graal al cinematografului - Greed / Rapacitate


Marian Rădulescu

aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Critică necruţătoare a unor aspecte negative ale "capitalismului sălbatic" american (cu referire directă la - între altele - îmbogăţirea cu orice preţ), filmul lui Eric von Stroheim a căzut victimă propriului mesaj tematic atunci când producătorii, operând montajul final fără consimţământul regizorului, au încercat să îl transforme într-un hit. "Am vrut să arăt viaţa adevărată, cu mizeria, cu urâţenia, cu violenţa şi cu senzualitatea ei şi - contrast singular - cu puritatea ei şi n-am făcut decât un film. Fragmentele rămase din el au fost adunate sub titlul Greed" - comenta amar, în amurgul vieţii, regizorul.

Fiica unor emigranţi, Trina (Zasu Pitts), se căsătoreşte cu un dentist neatestat, McTeague (Gibson Gowland), iar în secvenţa nunţii, camera (director de imagine: William H. Daniels, Ben F. Reynolds) surprinde ironic un convoi de înmormântare ce trece pe sub ferestrele nuntaşilor. Treptat, ea devine tot mai zgârcită. Pierzându-şi dreptul de a mai profesa, exasperat de metamorfoza hidoasă a Trinei, McTeague cade în patima beţiei şi, devenind tot mai violent, îşi ucide în cele din urmă soţia. Este urmărit sub soarele deşertului şi îşi omoară duşmanul (Jean Hersholt), însă după ce acesta izbutise să-i pună cătuşele, astfel încât trebuie să-i poarte cadavrul pană ce va muri el însuşi de epuizare.

Naraţiunea cinematografică a filmului Greed (scenariul: June Mathis, Eric von Stroheim, după romanul McTeague de Frank Norris) depăşeşte psihologia rudimentară (polemizând cu sentimentalismul dulceag al majorităţii producţiilor cinematografice); aici oamenii se resping, se chinuie, se provoacă, se invidiază, se denunţă, fug, se izolează şi se omoară când ajung din nou face to face. Toţi cineaştii până la Stroheim se prosternau unui public convenţional - un public "inventat anume pentru a prostitua arta şi a o scoate din sacra ei austeritate (evident, mai săracă în posibilităţi de multiplicare şi de profit); public care, mimetic cum era, ar fi acceptat la început orice drum, dar care, poftit pe cel mai facil, se şi găsea în proces de înstrăinare şi degradare. Stroheim" - scrie Romulus Rusan - "a fost primul, de la întemeierea Hollywoodului, care a refuzat să slujească acelui public, care s-a încăpăţânat să nu se gândească la el, care s-a înverşunat să creadă numai în sine, numai în publicul din sine, numai în acest virtual public care apare, inevitabil, o dată cu fiecare artist de geniu, cu fiecare nouă posibilitate de alegere". Supranumit "cineastul blestemat" al Hollywood-ului ca urmare atât a dispreţului său intransigent faţă de aspectele bugetare ale unui film, cât şi pentru realismul său feroce care deranja convenţionalismul şi moralismul ipocrit al cinematografului american, Stroheim - adăuga Romulus Rusan - "inaugurează nonconformismul şi curmă epoca de compromis dintre artistul cineast şi producător, epocă presărată de atunci cu numeroase victime".

În Greed, fiecare personaj se cufundă tot mai mult în singurătatea şi în disperarea sa, în obsesia şi în ura sa. Timpul devine perceptibil prin distrugerea pe care o provoacă. Stroheim, scria Jean Mitry, "atinge un realism subiectiv hipertrofiat (datorită temperamentului său puternic), împins uneori până la cruda caricatură a comportamentelor." Dar, fiind acuzat de unii pentru naturalismul brutal al imaginilor sale, cineastul este elogiat de alţii pentru "realismul integral" (André Bazin), "pentru un realism şi o obiectivitate atât de pronunţate încât ai impresia că asişti la un documentar. Folosirea prim-planurilor, a detaliilor, a unghiulaţiei şi a iluminării dramatice, iradiind şi transfigurând machiajul, toate derivă din Griffith (Stroheim i-a fost asistent la Intolerance) dar" - arată Lewis Jacobs - "şi mai influenţate de Griffith sunt simbolurile, stilul interpretării şi al caracterizării personajelor". Film al "timpului ce devorează vieţi" (Tudor Caranfil), Greed este bântuit de laitmotivul predestinării. Detalii de atmosferă, doar aparent neînsemnate, ne fac sa presimţim mereu - chiar în cele mai fericite momente ale eroilor - soarta tragică, implacabilă care-i pândeşte.

Versiunea originală a filmului Greed dura nouă ore. După repetate scurtări (impuse de producător) s-a ajuns la varianta actuală de aproape două ore, montată fără consimţământul lui Stroheim. Cele şapte ore care au căzut la cenzură (varianta păstrată fiind de 140 min.) au fost numite "Sfântul Graal" al cinematografului. Din bobinele respective s-a extras - se pare - nitrat de argint în valoare de 43 de cenţi gramul. Dar chiar şi aşa, numeroasele nivele de receptare au făcut ca Greed să fie adesea votat drept unul din cele mai bune filme ale tuturor timpurilor.



 Toate articolele despre Greed


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer