aprilie 2009
Katalin Varga
Coproducţia româno-britanico-maghiară, Katalin Varga, îşi continuă cariera internaţională după ce a obţinut la Festivalul de la Berlin în luna februarie 2009 Ursul de Argint pentru contribuţie artistică deosebită (sound design).

Filmul a obţinut pe 26 aprilie 2009, Marele Premiu (New Talent Grand Prix) în valoare de 50.000 de Euro al Festivalului Internaţional de Film din Copenhaga (Danemarca), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din zona scandinavă.

Pelicula e regizată de britanicul Peter Strickland şi produsă de către Tudor şi Oana Giurgiu - Libra Film. Personajele principale sunt interpretate de actorii Hilda Peter (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), Tibor Palfy şi Laszlo Matray (Teatrul din Sf Gheorghe), ultimii doi nominalizaţi recent la Premiile Uniter pentru cea mai bună interpretare.

Filmările au avut loc în apropiere de Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc şi au fost realizate cu o echipă restrânsă şi un buget de producţie minimal. Tot procesul de pregătire şi producţie a filmului a durat mai bine de 4 ani.

În continuare, filmul va concura şi în alte festivaluri internaţionale cum ar fi Art Film Fest din Slovacia (20-26 iunie 2009), Valencia Cinema Jove din Spania (21-27 iunie 2009), Karlovy Vary (Cehia), Edinburgh (Marea Britanie) şi Wroclaw (Polonia).

În România, filmul va fi prezentat în avanpremieră în cadrul proiectului Caravana Filmelor (proiect finanţat de către Uniunea Europeană prin Phare şi sprijinit de Ursus şi Fiat), putând fi vizionat la Târgu Mureş pe 29 aprilie 2009, la Timişoara pe 5 mai 2009 şi la Oradea pe 16 mai 2009 (după ce a fost proiectat în Sibiu pe 26 aprilie 2009).

Premiera oficială a filmului Katalin Varga în România, în prezenţa realizatorilor, va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, între 4-7 iunie 2009.

Regia: Peter Strickland Cu: Hilda Péter, Tibor Pálffy, Norbert Tankó, Sebastian Marina

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus