Un eveniment cu totul inedit a avut loc săptămîna trecută la Sala Auditorium a ICRNY: o degustare a celor mai noi filme româneşti ale anului, grupate sub titlul Grab a Bite: A Taste of the New Romanian Films of 2009. Prezentarea exclusivă a avut loc imediat după ce Festivalul de la Cannes a anunţat includerea în selecţia oficială, în secţiunea Un Certain Regard, a proiectului colectiv scris şi co-regizat de Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de Aur, şi a celui de-al doilea film scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv. A fost prima proiecţie publică a cîtorva extrase-aperitiv din aceste două filme, dar şi din alte zece filme romanesti nou-nouţe pe care, cu siguranţă, le aşteaptă o carieră festivalieră internaţională. Prezentarea a fost urmată de o conversaţie anticipativă despre viitorul Noului Val Românesc şi l-a avut ca invitat pe Richard Pena, directorul Festivalului de la New York.
Selecţia din cadrul programului Grab a Bite: A Taste of the New Romanian Films of 2009 de la ICRNY a inclus, în marea lor majoritate, extrase de maximum trei minute din noile filme ce vor putea fi văzute, în integralitate, în Zilele filmului românesc de la Festivalul Transilvania (TIFF) din iunie 2009. Cele două "coperţi" ale grupajului (de cca 40 de minute) au fost rezervate, evident, celor două filme care ne vor reprezenta la Cannes: Amintiri din Epoca de Aur şi Poliţist, adjectiv. Primul este un proiect omnibus scris, produs şi co-regizat de Cristian Mungiu, alături de Hanno Hofer, Ioana Uricaru, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu jr. Din această rememorare a şase legende urbane din perioada comunistă, publicul din arhiplina Sală Auditorium a ICRNY a putut urmări fragmente din contribuţia Ioanei Uricaru şi din unul dintre cele două episoade regizate de Mungiu însuşi. Poliţist, adjectiv este cel de-al doilea film al lui Corneliu Porumboiu, cu Dragoş Bucur în rol principal, un fals policier apăsător, mult mai ambiţios şi mai radical decît A fost sau n-a fost?
Acestea două, plus debutul în regie al lui Bobby Păunescu, Francesca, produs - în afara sistemului de finanţare CNC-ist - de Păunescu în parteneriat cu Cristi Puiu, au captat şi interesul lui Richard Pena, care altminteri s-a arătat precaut în a judeca în vreun fel potenţialul celorlalte filme din care au fost prezentate secvenţe: Felicia, înainte de toate (r. Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf), Cea mai fericită fată din lume (r. Radu Jude), Cealaltă Irina (r. Andrei Gruzniczki), Medalia de onoare (r. Călin Netzer), Portretul luptătorului la tinereţe (r. Constantin Popescu jr.), Caravana cinematografică (r. Titus Muntean), My Beautiful Dacia (r. Ştefan Constantinescu şi Julio Soto) şi, nu în ultimul rînd, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (r. Andrei Ujică). Foarte gustată, în special de publicul român (printre care s-a aflat şi prinţesa Marina Sturdza), a fost secvenţa din Medalia de onoare, în care Ion Iliescu îşi face debutul actoricesc, jucîndu-şi propriul (fost) rol, de preşedinte, şi dîndu-i replica lui Victor Rebengiuc.
Conversaţia pe care am avut-o cu Richard Pena imediat după prezentare a fost moderată de directorul ICRNY, Corina Şuteu, şi a fost foarte animată, pornind de la promisiunile Noului Val şi ajungînd la considerente despre critica de film din România şi controverse legate de impactul acestor filme la public. Pena (căruia i se datorează sezonul de film românesc de la Lincoln Center din 2008) a pus şi mai mult gaz pe foc, fiind de părere că, într-o zonă atît de "mişcătoare" cum este cinema-ul, unde moda vine, moda trece, din orice Val se cern doar cîteva nume care vor rămîne constant sub observaţia jurnaliştilor şi a festivalurilor. Tot Pena s-a arătat convins că, de pildă, criticul A.O. Scott de la New York Times (care a susţinut elanul Noului Val dedicîndu-i un articol mamut anul trecut în prestigiosul cotidian american) nu va mai scrie niciodată un material atît de generos. În dialogul pe care l-am purtat ulterior cu Jim Stark, producătorul lui Jim Jarmusch, prezent şi el la "degustarea" de la ICRNY, acesta a contrazis "politica de autor" emisă de Pena, spunîndu-mi că, la urma urmei, filmul bun ar trebui să primeze, nu neapărat cel care îl semnează.
O conversaţie similară, de astă dată cu acoperire mai mare, a avut loc cu cîteva zile înainte şi la Centrul Ceh din New York în cadrul festivalului Disappearing Act, unde au participat acelaşi Richard Pena şi criticul A. O. Scott, alături de programatorii principalelor cinematografe destinate filmului străin în New York. S-a vorbit despre Noul Val din cinematografia europeană în general, dar discuţia s-a concentrat treptat tot pe Noul Film Românesc, înainte de o vira înspre zone mai tehnice, care ţin de expunerea şi promovarea filmului european şi a celui independent american pe piaţa consumeristă din State.
La finalul "degustării de film românesc" de la ICRNY l-am cunoscut pe monteurul Jim Makiej, care a lucrat cu Kasia Adamik (fiica regizoarei poloneze Agnieszka Holland) la primul ei film american şi am profitat de ocazie să-l încurajez să vadă, a doua zi, California Dreamin' (nesfîrşit) care încheia festivalul Disappearing Act. Epilogul acestei întîlniri s-a scris pe e-mail, după proiecţie, cînd Jim mi-a trimis următorul mesaj: "Îţi mulţumesc pentru recomandare. Actorul care-l interpretează pe Doiaru (n.m.: Răzvan Vasilescu) a fost extraordinar, un De Niro al României. Imaginea a fost foarte vie, iar finalul - extreme de puternic. Păcat că nu vom mai avea şansa de a vedea un nou film regizat de Cristian Nemescu".
E reconfortant să vezi că cineva îşi găseşte timp pentru a trimite astfel de mesaje genuine de simpatie. Acelaşi lucru se poate spune şi despre trei dintre partenerii apropiaţi ai ICRNY: Saviana Stănescu, Sanda Weigl şi Matei Varga. La conferinţa organizată în 25 aprilie 2009 de Clubul Român de la Universitatea Columbia, Corina Şuteu a fost invitată să prezinte activitatea din ultimii trei ani ai Institutului, iar cei trei colaboratori amintiţi au completat expunerea ei, rememorînd experienţele cu ICRNY şi mulţumind pentru sprijinul primit de-a lungul timpului. Sanda Weigl, cu riscul de a întîrzia la concertul pe care îl avea în aceeaşi seară, a fost prezentă şi a pus punctul pe i, mărturisindu-şi admiraţia pentru calitatea şi impactul controversatei expoziţii de "street art" de la Galeria ICRNY din vara lui 2008..
În ce mă priveşte, mi-au mai rămas doar două zile pînă la impactul cu coasta vestică americană, unde călătoresc în premieră, la pachet cu prezentarea Grab a Bite!, programată pe 29 aprilie 2009 la UCLA, în Los Angeles. Nu cred, aşa cum am fost prevenit de cei care stau acolo, că "nu e nimic interesant de văzut" în Los Angeles. Fie doar şi coada permanentă de la standul Pink's Hot Dog de lîngă hotelul unde voi sta şi tot mi se pare că merită priveliştea. La urma urmei, de cînd n-am mai văzut o coadă la mîncare (în afară de recentul film al lui Mungiu?)
[Aflat la New York pentru o explorare profesională de mai lungă durată şi activ în pregătirea diverselor evenimente legate de filmul românesc în America, Mihai Chirilov, critic de film şi directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), este, pentru cîteva luni, "spion" la ICRNY. Jurnalul său de autor e menit să înlocuiască pentru o vreme comunicatele noastre de presă cu impresii pigmentate de savoarea ambianţei şi a contextului larg, redînd cititorilor din România dimensiunea ambiţioaselor concentrate de cultură pe care le producem. (Corina Şuteu, director ICR New York)]