Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Premiului Europa pentru Teatru, 2009

Grotowski: Ce facem azi?


George Banu, traducere de Adina Diniţoiu

Observator Cultural, aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La începutul lunii ianuarie 2009 s-a deschis, la Wroclaw, Anul Grotowski, plasat sub patronajul UNESCO, pentru a sărbători 50 de ani de la crearea celebrului "Teatru Laborator" şi 10 ani de la dispariţia marelui om de teatru polonez. La Wroclaw a fost prezent Peter Brook, care a prezentat cartea consacrată lui Grotowski, editată de George Banu. Acesta din urmă publică în revista noastră cîteva fragmente despre întîlnirea de la Wroclaw.


Institutul Grotowski, Wroclaw, 12-16 ianuarie 2009

După cele cîteva zile petrecute acolo unde teatrul lui Grotowski s-a realizat plenar, mi-a venit ideea de a aduna la un loc cîteva fraze disparate, asemeni unor aforisme ale unui maestru zen care concentrează în ele o întreagă gîndire şi invită la interpretare. Flaszen, colaboratorul său cel mai apropiat şi "Mefisto-ul" său instituţional, recunoaşte semnificaţia acestor confidenţe, pe care noi, prietenii lui Grotowski, nu încetăm să ni le reamintim: "Prin confidenţele noastre, ne prelungim viaţa", îmi spune el într-o dimineaţă geroasă.

Un exemplu:
- Culisele trebuie să fie curate, spune Jerzy.
- Dar nimeni nu vede ce se află în spatele scenei, îi răspunde cineva.
- Dumnezeu vede, îi răspunde Grotowski zîmbind.

Un alt exemplu - la Irvine, pentru prezentarea exerciţiilor realizate de elevii săi, Jerzy nu invitase decît patru persoane, printre care pe Jan Kott, care-mi povesteşte: "La un moment dat, a apărut un cal alb. Atunci Grotowski observă: «Totuşi, Dumnezeu e cel mai mare regizor»". Aşa numea el "marele hazard".

Grotowski a dezvoltat o etică a devoţiunii.

I-am spus lui Peter Brook: "Ţie îţi place să improvizezi, lui nu". "Mulţumită improvizaţiei, încerc să merg împreună cu actorii atît de departe pe cît poate publicul să-i urmeze. El voia să meargă încă şi mai departe." Brook exprimă astfel motivul pentru care ne-a plăcut atît de mult teatrul lui Grotowski în raport cu noi şi cu... limitele noastre.

"Dacă actorul nu e în stare să-şi învingă frica, să facă un salt de tigru, atunci nu este actor", spunea Grotowski, cerînd fiecăruia din grupul lui să-şi "depăşească limitele". Şi, în privinţa asta, nimeni nu l-a egalat pe Ryszard Cieslak. Emoţia întîlnirii cu fiica lui Ryszard Cieslak, actorul fetiş al "Teatrului Laborator", interpretul istoricului "Prinţ constant" care a schimbat faţa teatrului modern. Deschisă, luminoasă, cu totul diferită de ultimele imagini lăsate de tatăl său. Mă prezint. "Ştiu cine sînteţi, aţi făcut atîtea pentru tatăl meu." Această mărturie, auzită cu o seară înaintea plecării, mă bulversează: cuvintele şi textele mele despre el au ajuns pînă la ei. Cel mai frumos cadou al acestui voiaj.

Plimbare pe insulă, în preajma Hotelului Tumski, plimbare cu paşi egali, plăcere a repetiţiei şi a tot ceea ce-ţi îngăduie ea pentru a te întoarce asupra ta însuţi, pentru a te regăsi. Îi înţeleg pe Kant şi Ibsen, ai căror paşi erau măsuraţi, iar minutele, cronometrate: spre deosebire de marii "călători" care străbat lumea, ei gîndesc lumea pornind de la un punct precis. Precum Julien Gracq, Beckett sau Cioran. Pe scurt, într-una dintre aceste plimbări pe ninsoare, în apropierea catedralei, în intrîndul unui zid, protejat de un grilaj, mă opresc în faţa unei sculpturi din piatră, neşlefuită şi plină de forţă, statuia unui Christ obosit, Christ care-şi odihneşte capul în palmă; pe acest Christ, care este emblema Poloniei, Prinţul constant l-a făcut celebru, Christ a cărui postură Ryszard o integrase într-atît încît, într-o seară, pe cînd mă despărţeam de el, întorcîndu-mă din întîmplare, l-am văzut, puţin ameţit, odihnindu-se asemeni acelui Christ pe care-l aveam sub ochi în noaptea de la Wroclaw. Era, de asemeni, Christul Prinţului constant.

Grotowski lucra noaptea, îmi spune amuzat Mario Biaggini, "pentru că atunci ministrul Culturii doarme", dar mai ales pentru a avansa cît mai departe cu putinţă, după cum povesteşte Marc Fumaroli: la capătul unei nopţi, un tînăr elev suedez a coborît în adîncul lui însuşi, de unde au izbucnit cîntece pe care nu le bănuia şi care l-au surprins, în primul rînd pe el însuşi. Noaptea, întoarcere asupra ta însuţi... întunericul e considerat, de multă vreme, ca fiind mediul cel mai propice memoriei! Normă de conduită în mănăstiri şi în locurile de meditaţie.

Grotowski trăgea perdelele pentru "a face noapte în plină zi". Mă recunosc în această nevoie de repliere, în această nevoie de a fugi de lumină. Cu mult timp în urmă, tata a intrat în biroul meu scufundat în întuneric, în care doar o veioză lumina pagina cărţii: "Lumina trebuie să fie în minte, nu pe masă", mi-a spus el ironic. Nu ştia că răspundeam astfel unei nevoi interne, de concentrare asupra muncii mele, şi că, precum Grotowski, pe care nu-l cunoşteam pe atunci, mă revendicam de la El Greco, care, în miezul zilei, acoperea ferestrele şi aprindea lumînările. Tensiunea lui îndreptată către lumina mistică se hrănea din puterile "nopţii din plină zi". Grotowski e din aceeaşi familie cu acei "mistici", în frunte cu Sfîntul Ioan al Crucii, pentru care spiritul este fiul nopţii. "Voia să creeze noaptea chiar în plină zi", îşi aminteşte Ludwik Flaszen, evocînd una dintre frazele lui: "Fiecare trebuie să-şi găsească partea lui de umbră".

Să nu uităm petrecerile de sfîrşit de săptămînă la Wroclaw, unde ermiţii "Teatrului Laborator" organizau adevărate bacanale nocturne. "Noi ştiam ce este o petrecere", îmi spunea pe vremuri Grotowski, surprinzînd naivul din mine, care întreţinea iluzia austerităţii absolute a echipei sale.

După o noapte într-un sat polonez, la Grzegozevice, Grotowski ne invitase să i ne adresăm, dacă dorim, individual. Sub imperiul experienţei trăite, mă apropii şi îi şoptesc: "Cum să vorbesc despre aşa ceva?". Întrebarea mea, am aflat mult mai tîrziu, îl mişcase. Şi, după ce am fost unul dintre puţinii invitaţi la Pontedera la primele prezentări ale Action, mi s-a conferit misiunea de a depune mărturie public despre ea, la Théâtre des Bouffes du Nord, teatrul lui Brook: "Vorbeşte despre ea, mi-a spus în ajunul întîlnirii, dar nu uita că e important pentru mine!". Niciodată o indicaţie primită n-a fost mai laconică şi mai eficientă. Trebuia "să găsesc cuvintele".

Sînt evocate la Wroclaw expediţiile nocturne, mai ales în pădure, organizate cu prilejul activităţilor parateatrale. Alţii l-au imitat şi, de fiecare dată, lucrul acesta m-a revoltat: "vreau să merg în pădure, dar numai în prezenţa lui. Experienţa mă mişcă doar pentru că el a abandonat teatrul şi se află aici, în noaptea aceasta, alături de mine, dacă nu, prefer să fiu mai degrabă singur decît în compania unor lideri mediocri care îşi arogă puteri uzurpate, lipsite de legitimitate şi forţă simbolică. Fără el nu există expediţie!" "Marele maestru este invizibil"..., dar prezent în cei ce-l recunosc ca atare.

Un actor polonez, fost colaborator al lui Staniewski, îi povesteşte lui Brook că a creat un grup alcătuit din tineri, însă, se plînge el, "tinerii nu mai au respectul autorităţii, ca altădată". Brook răspunde: "Iată urmele lăsate de comunism sau de biserică, unde autoritatea e impusă iniţial, dimpotrivă, în artă, ea trebuie dobîndită". Grotowski n-a cunoscut niciodată o asemenea contestare.

Pe Grotowski l-am întîlnit prima dată la Wroclaw, într-o iarnă friguroasă. Ca şi cea de anul ăsta. Oderul era îngheţat şi nişte raţe se agitau într-un ochi de apă unde gheaţa era spartă. Regăsind aceste locuri, după atîta amar de ani, mi-am spus că spiritul lui Jerzy se afla mai degrabă aici decît în colţurile îndepărtate ale Indiei, unde a dorit să-i fie împrăştiată cenuşa. Sau, cel puţin, eu aici l-am văzut, aşa cum Caspar David Friedrich îl ghicea pe "Dumnezeu printre trestii".

Brook îmi spune: "N-ai cunoscut o altă minune, care a dispărut şi ea. Ceaţa londoneză. Într-o seară, abia ghiceam culorile semafoarelor, un reflex îndepărtat. Nu se vedea nimic, astfel încît m-am rătăcit, altădată, în Central Park". Ceaţa este înscrisă în el aşa cum este pădurea în Jerzy.

Kazimir Grotowski, fratele, personaj cu părul grizonat, subţire şi demn, figură explicită a intelectualului, fizician, povesteşte că Grotowski îi lăsase două valize de corespondenţă, pe care a hotărît să le depună la Ossolineum, un înalt loc al spiritului, unde se află manuscrisele lui Mickiewicz şi ale lui Slowacki... - "faptul de a se afla aici înseamnă, întrucîtva, a deveni clasic". El îşi aminteşte că îi spusese lui Jerzy, cînd acesta i-a adus corespondenţa: "M-ai surprins. Sînt obişnuit să mă surprinzi". Da, Grotowski ştia să surprindă şi, într-un fel, acesta era şi semnul lui de recunoaştere: să fie acelaşi... surprinzînd.

O actriţă de la Odin Teatret povesteşte că, atunci cînd s-a întîlnit cu Grotowski pentru a începe lucrul împreună, el i-a cerut mai întîi să măture sala. Ca maeştrii japonezi. Există mai multe interpretări pentru această practică de iniţiere... Una dintre cele mai pertinente, spune Brook, e aceea a ascensiunii progresive: "Trebuie să străbaţi etapele, să te supui şi să asumi anumite probe. E absurd să vrei să ajungi dintr-odată la cel mai înalt nivel". Barba, şi el, îi ceruse unei tinere stagiare care venise la el, la Holstebro, să ude mai întîi plantele, iar aceasta din urmă, pentru a-şi îndeplini bine sarcina, punea mereu prea multă apă. "Raphaëlle, trebuie să ştii să economiseşti energia, e o eroare să abuzezi de ea!" Confruntarea, cu "umilinţă", a unor sarcini mediocre joacă rolul de prim test. Un american a fost supus, în Japonia, aceleiaşi probe. "De ce?", l-a întrebat el, mult mai tîrziu, pe maestru, care i-a răspuns: "Venind aici, tu aşteptai prea mult de la mine. Trebuia să te obişnuieşti cu mine, să pierd din importanţa pe care mi-o acordai, ca să pot să-ţi vorbesc fără să te dezamăgesc". "Maeştrii pun întrebări", spune Brook. Discipolilor le revine sarcina de a găsi răspunsuri.

Aceeaşi actriţă povesteşte că, după primele zile, a avut un acces de depresie şi a izbucnit în plîns. Grotowski a trecut prin faţa camerei sale, care avea uşa deschisă, şi, văzînd-o, i-a spus lui Barba: "Dacă tînăra aceasta nu se va ocupa cu arta, va avea probleme cu ea însăşi". Pentru el, arta era şi o terapie de sine.

Cineva povesteşte, ca şi mine, efortul depus împreună cu Grotowski pentru traducerea unui text în franceză şi încăpăţînarea lui de a violenta limba:
- Cuvîntul acesta nu există în franceză.
- De acum înainte va exista, a conchis el pe un ton intransigent.
Şi, pare-se, cuvîntul "élitaire" a fost creat de Grotowski.

Mie, cînd dădeam curs unor rezerve asemănătoare, îmi punea o întrebare paradoxală: "Merge aşa în română?". Şi, spre mirarea mea, avea dreptate. Mergea... N-am înţeles niciodată cum era posibil, însă, uneori, refac exerciţiul acesta.

Zbignyev Osinski se livrează unui emoţionant tablou alcătuit din constelaţia prietenilor, prieteni încă din prima clipă, care, ca şi apostolii, au crezut în el de la început. Unul dintre ei, al cărui nume nu l-am reţinut, a părăsit Varşovia ca să vină la Opole, oraş provincial unde au debutat Jerzy şi Ludwik. Cîtă încredere! Să fii aici, de la început, de la origini, dovadă de intuiţie străină multora dintre cei care l-au urmat doar mai tîrziu - printre care mă număr şi eu -, şi care se află în sala de la Ossolineum.

Cineva afirma: "Grotowski este om de teatru şi nu este". Pentru că el a avut acces la "dincolul" teatrului. Brook afirma polemic: "El a stimulat, însă nimeni nu poate spune că este urmaşul lui".

Kuniga, autoare a unei cărţi despre el, pleacă de la o amintire, amintirea acelei intervenţii în care Grotowski a început prin a spune: "Dacă cineva găseşte un mesaj personal în ceea ce spun, să ştie că lui îi era adresat". Fiecare dintre participanţi e invitat, dacă îl interesează, să găsească ceva anume, ştiind că Grotowski a conceput lucrul acela ca posibil... dublu efort, al celui care primeşte, dar şi al celui care dă. Discursul n-are nimic impersonal, însă ne revine nouă, fiecăruia în parte, să găsim punctul de inserţie.

"Nu există un testament definitiv al lui Stanislavski, pentru că moartea i-a întrerupt cercetarea." Pentru Jerzy situaţia se asemăna. El a vrut să vorbească despre cele trei patrii ale sale: Polonia, India, Haiti... N-a reuşit lucrul acesta, căci moartea a intervenit înainte de a apuca să povestească saga legăturilor sale cu cultul voodoo şi cu Haiti. Îl evoca des pe Jung şi o frază din autobiografia lui: "Morţii îmi cer să termin ceea ce ei n-au terminat din lipsă de timp".

Grotowski s-a dăruit unui efort constant de "autoreformă". În numele acesteia, s-a angajat în cercetarea efectuată asupra "teatrului surselor/théâtre des sources" şi acţiunilor parateatrale, într-un cuvînt, el s-a înscris pe drumul "culturii active care presupune o lărgire a vieţii". Aici, "procesul e mai important decît opera" şi ceea ce căutăm este "cum să fii mai aproape de ceilalţi, eliberîndu-te de identitatea socială". Termenii folosiţi îmi aduc aminte de discursul lui de la Grzegojevice, pe care l-am retranscris: "De acum înainte, a învăţa înseamnă a dez-învăţa". El, care a fost la originea actorului celui mai înarmat cu putinţă - înarmat cu tehnică, cu exerciţii -, s-a îndreptat apoi, neaşteptat, pe calea actorului dezarmat. Ce a cîştigat, ce a pierdut? Întrebarea trebuie pusă.

Mereu aceeaşi preocupare: a găsi echilibrul între spontaneitate şi disciplină. Forma, spune Maja Komorowska, amintindu-şi o replică celebră, e "zăbala pusă instinctului".

Într-o dimineaţă, din întîmplare, întîlnesc la micul dejun o persoană la vreo 50 de ani, ce se dovedeşte a fi un sculptor polonez reputat, care, îmi spune el, a făcut afişele din perioada activităţilor parateatrale: "Iniţial, cînd s-a îndepărtat de teatru, nu mai voia să aibă nici un fel de suport vizual. Apoi, din necesităţi tehnice, a trebuit să se resemneze cu ideea. Şi am început să-i propun alte imagini... uneori, e una pe care am găsit-o într-un sfert de oră. Grotowski a păstrat peste tot lîngă el, la căpătîiul lui, reproducerea afişului cu imaginea crucii". Realizez brusc ruptura dintre afişele lui Kliger, celebrele afişe severe cu caractere "gotice" şi purtînd însemne secrete (unele împrumutate din teatrul model, Reduta!), şi afişele libere, poetice, fluide, concepute de omul care se află în faţa mea. Grotowski a lăsat semne pretutindeni: "Trebuie să le identificăm şi să le interpretăm". Krzysztof Bednarski îmi povesteşte că beau împreună (motivul vodcii va reveni în atîtea mărturii!) şi că, tîrziu în noapte, discutau despre toate cele, ca şi despre angoasele tînărului care se afla în faţa lui Jerzy. Într-o dimineaţă, în zori, cînd s-au despărţit, el i-a spus: "Cînd eşti tînăr şi înzestrat, a te sinucide e un păcat împotriva lui Dumnezeu". Dovadă, prin ocolul acestui sfat, că el gîndea la... Dumnezeu!

În afara cărţilor mistice sau a biografiilor politice, el a evocat adesea, cu umor, cîteva lecturi favorite, Winnetou de Karl May sau Cartea junglei, pînă într-acolo încît îi spunea Kim prietenului său Flaszen. Cine ar fi crezut!

Ferrucio Marotti a lucrat ani de zile la reconstituirea Prinţului constant, spectacol pierdut şi apoi reconstituit. Unele documente au dispărut - banda muzicală din India -, altele au fost regăsite. O epopee arheologică... Marotti spune că stăpîneşte de puţină vreme o tehnică ce-i permite să "sape" mai adînc în imagine şi să ajungă la o calitate mai bună a datului filmic. Mă amuz şi îi răspund: "Poate că pe măsură ce vei ameliora - pas cu pas - filmul cu Prinţul constant, vei sfîrşi prin a-l învia pe Ryszard... a treia oară, a treia zi". Ideea îmi place, e ca o poveste în spiritul Castelului din Carpaţi a lui Jules Verne: o poveste despre tehnologie, moarte şi... viaţă! Confuzie posibilă graţie - odinioară - gramofonului, pe care Jules Verne l-a anticipat, şi - astăzi - procedeelor de captare, de care Marotti este un îndrăgostit obstinat.

Peter povesteşte că Cieslak a spus că "a juca cu pleoapele lăsate pentru a sugera orbirea Regelui în Mahabharata, rol în care cel dintîi îl distribuise, era la fel de obositor ca şi a juca rolul din Prinţul constant...". Două sarcini diferite, două devoţiuni egale pentru regele orb, ca şi pentru prinţul martir.

La Wroclaw cumpăr un Christ vechi... El se află de atunci în biroul meu, alături de Christul sculptat de un mare artist român, Apostu - Christ oferit de Andrei Şerban. Mai am unul, care provine din Poznan, pe cînd mă aflam în Polonia, tot împreună cu Peter Brook. Cum să trăieşti, fie şi cîteva zile, în ţara care se identifică cu Christ, fără să nu iei cu tine măcar unul? Lucrul se impune de la sine... acum caut un Christ obosit! Grotowski vorbea el însuşi despre importanţa "Fiului lui Dumnezeu şi fiului omului... este punctul central". Trebuie să te gîndeşti la unul pentru a-l găsi pe Celălalt: concordanţa... Fiilor!

Leszek Kolankiewicz povesteşte o întîmplare extraordinară şi ciudată a unui presupus strămoş al lui Grotowski, colonelul Felix Grotowski. Jerzy s-a dus în Haiti atît pentru el, cît şi pentru a da de urma "polonezilor", dintre care unii se numesc Ponia, Poto! În povestirea publicată recent în Italia, unul dintre locuitori vorbeşte despre o persoană care s-ar numi Blokovski, Dorovski, alias Jerzy: "A venit un polonez, spune el. El a străbătut muntele ca un Mesia. Pentru a-i scoate pe «polonezi» din condiţia lor şi a-i elibera. El l-a ales pe Arno Frémond". Apoi, acest Arno va fi invitat la Varşovia şi va înţelege cine este Mickiewicz, atunci cînd Leszek îi va afirma că este "un preot voodoo" care îi trezeşte pe "Dziady", strămoşii. Mai tîrziu, el va mărturisi: "Nu ştiu dacă Jerzy mai trăieşte sau nu, însă eu îl iubesc în continuare. Şi el m-a iubit, pentru că eram un «polonez» care cunoaşte magia şi m-a dus la el acasă pentru a aduce pacea în Polonia. Cine era el? Poate că era un om de afaceri, poate că făcea comerţ, n-am nici o idee". Această posibilă identificare a lui Jerzy cu figura lui Rimbaud, care a sfîrşit ca om de afaceri, nu i-ar fi displăcut lui Grotowski!

"A abandona spectacolul nu este sinonim cu a abandona teatrul." "Ritualul deformat devine spectacol." "Ne îndreptăm către surse pentru a căuta tehnici..., nu pentru a reconstitui ritualuri, ci pentru a regăsi echivalenţi ai acestor practici corporale." Sînt fraze recurente ale lui Jerzy din a doua sa perioadă. Trebuie să avem grijă ca această perioadă să nu fie valorizată, din motive filozofice, în defavoarea celei dintîi, perioada "teatrului sărac". Pe de o parte, experienţa, pe de alta, opera - ele sînt în mod egal necesare. A căuta ritualul fondat "nu pe credinţă, ci pe act, iată scopul lui Grotowski", insistă un mare specialist italian, Marco de Marinis.

Şeful comunităţii Bauls, comunitatea pe care el a iubit-o şi care l-a primit în rîndul ei, povesteşte prima lor întîlnire: "Tăcerea ne reunea", dar ştiam, de asemenea, că fiecare dintre noi trebuie "să-şi găsească tăcerea interioară". "Pentru a vedea ceva, trebuie să te opreşti în locul unde domneşte tăcerea." El depune mărturie despre importanţa de a găsi un maestru, iar "ceea ce contează este contactul cu el", căci ea transmite "curentul" (Nichita Stănescu, îmi povesteşte Nicolae Breban, distingea între oamenii care au "fir" de curent şi cei care n-au, pentru a comunica cu Dumnezeu!). Au vorbit despre tehnică, pentru a conveni că trebuie găsită "tehnica ce convine cel mai bine fiecăruia". Jerzy a venit în comunitatea Bauls pentru "a-i asculta", iar ei i-au oferit acel sentiment al intimităţii care i-a îngăduit să se simtă, printre ei, ca acasă. A rămas în sînul comunităţii. Intervin în discuţie pentru a evoca povestea pe care mi-a spus-o Jerzy despre un bătrîn care, atunci cînd a simţit că i-a sunat ceasul, s-a îndreptat spre pădure şi nu s-a mai întors niciodată de acolo. El îmi confirmă adevărul poveştii, îmi dă numele celui care nu mai reuşea să-şi ducă la bun sfîrşit munca la cîmp, şi care, într-o bună zi, a plecat fără să mai revină. Grotowski n-a inventat nimic. A povestit experienţe cît se poate de reale. Întotdeauna. Dar o făcea pentru a fixa mai bine sensul filozofic pe care-l găsea în aceste poveşti de viaţă.

Pe insula de lîngă Hotelul Tumski, insula catedralei şi a zăpezii..., nu există magazine, firme, trecători. Totul se odihneşte. O mică insulă de tăcere în apropierea centrului. Un loc de seară în acord cu discuţiile din timpul zilei. Dacă am înţeles totul atît de bine, asta s-a întîmplat şi graţie lui.


Pentru Grotowski, Descartes este un duşman

Vorbind, el se revendica de la un anumit panteism, dar apoi cerea să-i fie corectate textele. Căuta să obţină conştiinţa trează, să învie voinţa de "a deschide o poartă către interior", pentru a nu mai distinge "exteriorul de interior", căci scopul constă în a ajunge la o "conştiinţă transparentă" care se sprijină - spre deosebire de Weber, care a teoretizat "desacralizarea lumii" - pe "vrăjirea lumii". Trebuie să lucrăm avînd sentimentul că sîntem priviţi de un "ochi superior", şi doar asta ne permite să nu mai facem diferenţa între martor şi actor. Cei doi se confundă. E motivul pentru care căuta ceea ce am putea numi un Spectator in progress. Iată cîteva observaţii formulate de Ludwik Flaszen, care s-a dedicat efortului de interpretare a celuilalt Grotowski, cel pe care nu l-a cunoscut. Lucrul acesta capătă şi sensul unei "devoţiuni".

Sageata "Actorul trebuie să se sprijine pe rol pentru a se revela."
Sageata "A şti să dai o formă furtunii pasiunilor."
Sageata "Caut structura primitivă", ca şi Brâncuşi.

"Există o asemănare între modul în care se succedă gesturile la Opera din Pekin şi maniera de a utiliza ideogramele." Această apropiere, formulată de Grotowski, îmi aduce aminte de comentariul lui Walter Benjamin, pentru care "Brecht dispunea pe platou elementele scenice cu grija acordată de tipograf caracterelor de plumb pentru pagina ce aşteaptă să fie tipărită".

Marc Fumaroli compară jocul actorului grotowskian cu un "poem în proză dezbărat de metrică". Comparaţiile sale sînt juste, aşa cum se întîmplă cînd vorbeşte despre Grotowski ca despre un Caravaggio, artist nocturn, sau despre "Teatrul Odin" al lui Eugenio Barba ca despre o Madonă cu pruncul de Georges de La Tour. O comparaţie culturală, ca la Fumaroli, sau una empirică, precum la Brook, produce mai multe idei decît 40 de pagini ale unui eseu de analiză semiologică.

"Grotowski nu pătrunde pe teritoriul religiosului ca un credincios." Notă (Fumaroli). Nu sînt atît de sigur. Nu e oare vorba aici de voinţa occidentală de a-i acorda astfel statutul unui artist "ideologic corect"?

Pentru Brook, el a reprezentat figura unui creator care, prin radicalitatea lui, a salvat "calitatea". El voia "să facă lucrurile cum trebuie", "să fie foarte atent", "să fie responsabil în privinţa timpului său".

"Să nu uităm de umorul lui Jerzy", ne sfătuieşte Peter. "Cînd sosea la Paris, mă suna şi îl auzeam zicînd - povesteşte Brook - «Ce mai faci, dragă prietene?», iar eu îi răspundeam: «Te aştept, dragă prietene». Nu ne adresam niciodată unul altuia pe numele mic".

Grotowski începea zilele de lucru adresîndu-se colaboratorilor săi: "Ce facem azi?".


Sageata Notă: În franceză: "Grotowski n'entre pas dans le religieux en religieux" (n.tr.)



 Toate articolele despre Gala Premiului Europa pentru Teatru, 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de George Banu
 Alte articole de Adina Diniţoiu


Alte articole

 Şapte zile la Wroclaw - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Ionuţ Sociu
 Un pariu - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Alice Georgescu
 Triumful teatrului european - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Iulia Popovici
 Undeva în Europa - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Crenguţa Manea
 Cum se trezesc conştiinţele - Premiul Europa pentru noi realităţi teatrale, 2009, Alice Georgescu
 Toate articolele despre Gala Premiului Europa pentru Teatru, 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer