Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Uriaşii munţilor

Anatomia unei incompatibilităţi - Uriaşii munţilor


Oltiţa Cîntec

Suplimentul de cultură, aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Una dintre enigmele artisticului e că poţi dispune de toate ingredientele necesare şi, la marea înfăţişare publică, să-ţi dai seama că nu ţi-a ieşit. De pildă: se iau un regizor şi un scenograf de calibru, Silviu Purcărete şi Dragoş Buhagiar, un text verificat la proba timpului, Uriaşii munţilor de Luigi Pirandello, şi se alătură într-un proiect. La Iaşi, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", instituţie aflată de multe sezoane în căutarea reuşitei estetice. Totul se petrece în sala Teatrul la cub, un spaţiu nou, generos pentru artiştii cu apetit ambiental. Dospeşte două luni, perioada optimă pentru gestaţia spectaculară. La premieră, publicul e derutat. E o viziune cu sclipiri pe fragmente, fascinantă vizual, căreia îi lipsesc alte însuşiri. Ceva o macină din interior.

Silviu Purcărete iubeşte vizualitatea şi în această zonă, a imaginii scenice, se simte confortabil creator. Preferinţa nu vine numai din afinităţile cu artele plastice, cît mai ales din atracţia pe care cinematograficul o exercită asupră-i. Teatrul lui Pirandello se pretează la o abordare de acest tip, iar Uriaşii munţilor, în mod special. Atmosfera de vis, de insularitate dominată de misterios şi iluzoriu, unde lucrurile nu sînt niciodată ceea ce par a fi şi nu se ştie cu precizie ce anume sînt, unde pe tapet se află avatarurile artei actoriceşti, raportul dintre material şi spiritual impun o tratare în registrul vizualului. Vizual rezultat al sintezei de textual, sonor şi imagistic. În propria poetică regizorală, Purcărete îşi asumă rolul de autor. Crochiul regizoral preexistă, dar e ajustabil la puterile echipei părtaşă la creaţie. Lucrează după modelul său, însă "cu materialul clientului", în limita a cît poate "materialul".

Dragoş Buhagiar a construit cadrul scenografic utilizînd prioritar obiecte scenice deja învestite cu teatralitate. A scotocit prin magazie şi a ales sute de costume vechi, pe care le-a orînduit după criterii de gamă cromatică, într-un original "covor de scenă". Recuzita şi "decorurile" provin tot din istoria repertorială a Naţionalului. Cutii, dulapuri şi fotolii vechi, cu pluşul ros de molii, nimic mai adecvat pentru sugerarea ruinei din textul pirandellian. Totul e activ, e dinamic, abundenţa simbolistică alimentînd imaginaţia privitorului. Noaptea, nevăzutul, evanescentul, visul ca expresie a celor mai ascunse cotloane ale umanului, subconştientul, ludicul ca stare, atmosfera de basm, fluctuaţia animat-inanimat sînt induse teatral prin magia eclerajului, prin muzică şi trucarea corporalităţii. Lumina e întotdeauna cea mai potrivită cale de a încerca să înfăţişezi visul. Contrejour, pe cicloramă, localizată, albă sau colorată, în ghirlandă sau spot de lanternă, de cuarţ, evidenţiind umbra, lumina modelează narativitatea oniricului. Miresele din vis, ambiguitatea identitară, alteritatea, măştile, himerele, detaşarea de propriul trup, amestecul unic de fascinaţie şi teamă îngrozitoare sînt înfăţişate în Uriaşii munţilor, într-o plasticitate elaborată cu rafinament. O plasticitate al cărei suport sonor înseamnă bucăţi din celestul Du bist die Ruh al lui Schubert, ce se aud cînd din boxe, cînd din găleata cîntătoare, şi tarantelele interpretate live de grupul Păpuşilor. Li se adaugă muzicalitatea intrinsecă a textului (un text pe care Purcărete l-a comprimat semnificativ), efectele auditive gen sunete ale naturii, "respiraţii", tunete ori "vulcani erupînd". Dar şi acustica maşinăriilor scenice - ţăcănitul autonomizat al unei maşini de cusut Singer, uruitul unui vehicul din dotarea tehnică, un fel de nacelă motorizată, pusă în mişcare şi căpătînd valenţe teatrale. El înglobează şi ecranul unde se prezintă, ca tăietură de final, un clip de aproximativ trei minute, turnat în sala mare de spectacole, dezafectată, din clădirea aflată de ani buni în operaţiuni de restaurare, clip ce rezolvă deznodămîntul piesei. Ca poantă, Cristian Hadji-Culea, managerul aşezămîntului, apare citind cîteva replici, în timp ce, simptomatic, molozul îi cade pe cap şi pe umeri, sîcîindu-l. Spaţiul sonor mai înseamnă şi desprinderea vocii de emitent, dar şi tăcerile şi jucatul "pe muteşte". În pasta aceasta omogenă care ar trebui să fie reprezentaţia, muzica pare că vine din interiorul a tot ceea ce se întîmplă. Şi se topeşte în scenic. Utilizarea "mosorelelor", un joc din copilăria părinţilor noştri, cu un nasture învîrtit rapid pe o aţă, pe post de mecanism rudimentar de intrare în hipnotic, cadenţează secţiunile respective.

De la "materialul clientului" cu care a lucrat Silviu Purcărete pornesc fisurile montării. Cînd vii într-un teatru cu trupă stabilă, libertatea de a alege e limitată. O parte a distribuţiei alese de regizor nu a găsit tonalitatea interpretativă cerută. Se joacă realist, cu tuşe naturalist-expresioniste momente de reverie, denaturînd sensuri, expunînd situaţii dramatice ce se doreau aluzive. Piesa lui Pirandello impune tonuri de joc variate, ce merg de la firesc, la clovnerie, farsă, teatru popular, joc cinematografic, mistic, transă, tragic. Unora le-a reuşit. Unul dintre cele mai vii episoade e acela nocturn, halucinatoriu, susţinut de Cromo şi Diamante, asistaţi de Păpuşi. Momentul Sgriciei şi istorioara Îngerului Osutăunu, intervenţia Sgriciei în piesa inclusă sînt, de asemenea, stenice artistic. Paradoxal, căci ar trebui să fie tocmai invers, încărcătura emoţională o aduc tablourile din care lipsesc Cotrone şi Ilse. Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte pilonii de rezistenţă ai montării, devin punctele ei vulnerabile, de implozie. Cotrone rosteşte un text aproximativ, fără să-l potenţeze în planul semnificaţiilor. Îl livrează informativ, sărăcindu-l de bogăţia semantică. Biografia dramaturgică a contesei Ilse înseamnă o pluralitate de stări, nu de puţine ori contradictorii. E partitura unei personalităţi care-ţi scapă printre degete, a metamorfozărilor continue. Interpreta nu a înţeles personajul; îl portretizează liniar, isteric, lipsindu-l de complexitatea ce i-o conferea scriitura dramaturgică. E plată şi previzibilă. Grupul Păpuşilor, al Năpăstuiţilor, în postura de mini-coruri, funcţionează bine în alternanţa unu-multiplu, devenită marca lui Purcărete încă din spectacolele craiovene, de la debutul anilor '90. Privind retrospectiv la creaţiile lui antologice, înţelegi că Silviu Purcărete avea nevoie de actori maleabili, cameleonici. Nu i-a găsit acum decît parţial. Potrivirea exterioară pe rol nu suplineşte puterea de a fi creativ împreună cu ceilalţi. Optimiştii speră ca, după cîteva reprezentaţii, spectacolul să se aşeze şi să devină ceea ce a imaginat regizorul. Realiştii încearcă să descifreze anatomia unei incompatibilităţi.


Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi
Uriaşii munţilor de Luigi Pirandello
Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Distribuţia: Ilse (Livia Iorga), Contele (Constantin Puşcaşu), Diamante (Haruna Condurache), Cromo (Călin Chirilă), Spizzi (Radu Ghilaş), Battaglia (Florin Mircea), Sacerdote (Dionisie Vitcu), Lumachi (Petru Ciubotaru), Cotrone zis şi Vrăjitorul (Sergiu Tudose), Piticul Quaqueo (Doru Aftanasiu), Duccio Doccia (Liviu Manoliu), Sgricia (Puşa Darie), Milordino (Irina Răduţu Codreanu), Mara-Mara (Anne Marie Chertic), Magdalena (Diana Chirilă), Păpuşi, Arătări, Îngerul Osutăunu (Brânduşa Aciobăniţei, Petronela Grigorescu, Tatiana Ionesi, Oana Sandu, Catinca Tudose,Daniel Busuioc, Dumitru Năstruşnicu, Gelu Zaharia)



 Toate articolele despre Uriaşii munţilor


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Piesă caut final. Şi actori - Uriaşii munţilor, Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer