O incursiune în plastica românească a deceniului nouă oferă, aşa cum am văzut în prima parte a acestui articol, un tablou complex pentru o perioadă în care "interesul" şi constrîngerile venite din partea autorităţilor s-au făcut tot mai mult simţite. Mai ales în a doua perioadă a anilor '80, evenimentele sînt semnificative în contextul generaţiei de tineri artişti care au încercat să-şi pună în acord preocupările, cercetările din zona vizualului cu o realitate ce oferea un material bogat şi "stimula" o atitudine de negare, de revoltă, de ieşire din matca protectoare a estetismului rafinat. Prin politica restrictivă dusă de autorităţi s-au încurajat manifestările de tip underground, în special acelea realizate sub egida Atelierului 35.
Imagistica acestei perioade este stilistic dominată de neoexpresionism, de un figurativ agresiv, ce lasă să se înţeleagă o atitudine radicală, un spirit de revoltă şi de negare. Realitatea imediată era la îndemîna celor care doreau să o privească. Este perioada marilor demolări, mai ales în Bucureşti, a peisajelor dezolante, a mizeriei accentuate, a frigului şi a întunericului. Chiar dacă toate acestea nu erau reprezentate explicit, reacţiile din sfera artisticului erau subînţelese. Cromatica apăsătoare, deformările, formele agresive, incursiunile în zonele subconştientului, un univers neliniştit, aflat permanent în gardă, toate acestea lăsau să se citească o atitudine tot mai puţin interesată de problemele esteticului, de cercetările din domeniul limbajului, fără o referinţă la realitatea imediată de care nu se mai putea face abstracţie.
Pe lîngă manifestările individuale şi expoziţiile organizate sub egida Atelierului 35, apar acum şi centre unde grupuri de artişti exprimă spiritul acestei perioade. În acest sens, grupul de tineri artişti de la Oradea a fost foarte activ, mai ales în zona mijloacelor alternative de expresie. Gesturi artistice neconvenţionale, happeninguri, instalaţii, acţiuni în mediul ambiant sau în spaţiul privat, toate acestea au marcat refuzul de a accepta o perioadă caracterizată prin închidere faţă de ceea ce se întîmpla în afara graniţelor ţării. În acelaşi spirit se manifestau şi grupurile de artişti din Tîrgu Mureş, Sfîntu Gheorghe sau Timişoara, dar au existat deopotrivă şi manifestări individuale ale unor artişti din întreaga ţară.
Nu ne-am propus să facem o analiză, care ar presupune nominalizări atît ale artiştilor, cît şi ale expoziţiilor sau acţiunilor. Ne-am propus o trecere în revistă a unor momente pentru a rememora atmosfera unei perioade, amintind, în acest sens, cîteva evenimente expoziţionale şi simpozioane, toate caracterizate de aceeaşi atitudine underground, atît ca tip de manifestare, cît şi prin conţinutul lor. În general, erau preferate oraşele de provincie, spaţiile mici, de multe ori erau folosite atelierele sau apartamentele artiştilor. Între 1986-1989 au loc o serie de manifestări în Bucureşti, Sibiu, Oradea, dar cea mai importantă manifestare a Generaţiei '80 este marea Expoziţie Naţională a Tineretului din 1988, deschisă la Baia Mare şi găzduită, în anul 1989, de Muzeul de Artă Contemporană din Galaţi.
În această perioadă se dezvoltă interesul pentru fotografie, pentru mail-art, pentru genurile miniaturale, mai puţin costisitoare, în zona sculpturii, a artei textile, a gravurii. Se deschide o serie de expoziţii ce promovează aceste genuri artistice; putem vorbi chiar despre centre artistice care stimulează acest tip de manifestări: Timişoara, Arad, Oradea, Cluj şi Bucureşti.
În 1986 a fost organizat la Sibiu un Colocviu al Tinerilor Plasticieni şi Critici de Artă, ocazie cu care au fost realizate instalaţii şi performanţe de către o serie de tineri artişti ce nu au lăsat indiferente oficialităţile timpului, accentuînd şi mai mult tensiunile deja existente. Anii care au urmat s-au caracterizat prin această dispersare a manifestărilor expoziţionale spre mici enclave formate din grupuri de artişti, prezentate în locuri cît mai izolate.
Dar, în paralel cu aceste preocupări, în ciuda închiderii culturale de atunci, se resimt şi la noi influenţele postmodernismului, acest eclectism estetic sub umbrela căruia se reconfigurează raportul tradiţie-modernitate, se "recitesc" valorile, se produce, în ciuda restricţiilor ideologice, o mai mare libertate de expresie. Întîlnim manifestări ale neogeometrismului, ale neoexpresionismului, un realism cu influenţe pop, o expresivitate de tip neodada. Toate acestea sînt tendinţe pe care le regăsim şi la generaţia de artişti din perioada anilor '70. Dar constatăm, în aceste cazuri, un interes pentru pictura neobizantină, pentru o întoarcere spre natură, un experiment spiritualist promovat mai ales prin activitatea grupului Prolog.
Această succintă trecere în revistă a artei, din perioada anilor '80, ne permite să tragem concluzia că lucrurile nu au fost atît de liniare, aşa cum avem tendinţa de a ni le imagina acum, după 20 de ani. Au existat susţinători ai propagandei oficiale, marile expoziţii promovau aceste lucruri, dar putem vorbi, totodată, despre o viaţă artistică adevărată, despre o "frămîntare" culturală ce nu a avut un caracter izolat. Printr-o întreagă serie de strategii, interesul pentru promovarea lucrurilor de calitate s-a manifestat intens, a existat o preocupare pentru ceea ce se petrecea în lume în plan artistic. Tabloul pe care plastica românească l-a oferit, în perioada celor 50 de ani de dictatură, este variat şi, poate, pentru cei care nu au parcurs acele timpuri, ar fi mai interesant de descoperit modul prin care s-a reuşit ieşirea din atmosfera cenuşie a acelor ani decît acceptarea globală a unor idei, adevărate în esenţa lor, dar în jurul cărora s-a construit o altă realitate.
Citiţi episodul precedent aici.