Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2009

12 titluri hit în competiţia TIFF şi 12 scurt metraje dark în competiţia Shadows


Comunicat de presă

mai 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, douăsprezece filme de lung metraj se vor afla în competiţie pentru câştigarea Trofeului Transilvania. Selecţia, realizată de Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, cuprinde titluri hit din ţări precum Turcia, Germania, Brazilia, Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Spania, Norvegia, Mexic, Sri Lanka, Afganistan şi, nu în ultimul rând, România.

Sageata Dacă la ediţia precedentă România a lipsit din concurs, în acest an ţara noastră va intra în cursa pentru marele premiu cu filmul Poliţist, adjectiv. Regizat de Corneliu Porumboiu (câştigător în 2006 al Trofeului Transilvania cu A fost sau n-a fost?), Poliţist, adjectiv spune povestea lui Cristi, un poliţist dintr-un orăşel de provincie care ajunge să-şi piardă încrederea în lege. Filmul îi are în distribuţie pe Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Cosmin Seleşi şi va fi difuzat în premieră absolută în România la TIFF, imediat după premiera de la Cannes, din cadrul secţiunii Un certain regard.

Sageata Din Germania avem filmul regizoarei Maren Ade, Alle Anderen, un răsfăţat la Festivalul de la Berlin din 2009, unde a fost dublu-premiat (interpretare feminină şi Marele premiu al juriului).

Sageata Tot din Germania vine şi co-producţia cu Sri Lanka şi Italia, Machan, regizată de Uberto Pasolini (producătorul lui The Full Monty) şi premiată cu Label Europa Cinemas la Veneţia 2008.

Sageata Francezii ne oferă un road trip de neratat, J'irai dormir à Hollywood, în care Antoine de Maximy, regizor şi protagonist al acestui documentar de mic buget, porneşte într-o aventură extraordinară în SUA.

Sageata Filmul Kabuli Kid, realizat în coproducţie de Franţa şi Afganistan, spune povestea comico-amară a unui bărbat care încearcă să o regăsească pe femeia care a abandonat un bebeluş în taxiul său.

Lista filmelor intrate în competiţie continuă cu:

Sageata semi-documentarul My Marlon and Brando (regia Huseyin Karabey, Turcia, 2008)

Sageata The Dead Girl's Feast (regia Matheus Nachtergaele, Brazilia, 2008)

Sageata A Complete History of My Sexual Failures (regia Chris Waitt, Marea Britanie, 2008)

Sageata The Maid (regia Sebastian Silva, Chile-Mexic, 2009 - Marele premiu al secţiunii World Cinema, Sundance)

Sageata Awaking from a Dream (regia Freddy Mas Franqueza, Spania-Polonia, 2008)

Sageata North (regia Rune Denstad Langlo, Norvegia, 2009 - Marele premiu la Festivalul Tribeca)

Sageata Bahrtalo! (regia Robert Lakatos, Ungaria, 2009), distins cu premiul Label Europa Cinemas la Festivalul de Film de la Karlovy Vary.

Pe lângă Trofeul Transilvania în valoare de 10.000 de euro, oferit de Vodafone, sunt puse în joc Premiul de regie, în valoare de 5000 de euro, oferit de CNC, Premiul pentru cea mai bună interpretare oferit de Vitrina Advertising şi, nu în ultimul rând, Premiul pentru imagine, oferit de Kodak Cinelabs şi Premiul Publicului, oferit de Mastercard.

Şi în acest an, Juriul TIFF este format din 5 personalităţi emblematice ale cinematografiei româneşti şi internaţionale:

Sageata Corina Şuteu - expert consultant şi trainer în domeniul managementului cultural şi director la Institutul Cultural Român din New York care organizează din 2007 un festival de film românesc la Tribeca Cinemas, New York
Sageata americanul Jim Stark - producătorul fetiş al lui Jim Jarmusch (Stranger than Paradise, Mystery Train etc.) şi actor (Keep it for Yourself, regia Claire Denis, C'est vrai, regia Robert Frank)
Sageata regizorul maghiar Szabolcs Hajdu (White Palms, Off Hollywood)
Sageata criticul de film israelian de origine română Dan Făinaru (Screen International)
Sageata actriţa din Spania, Assumpta Serna, cu roluri în peste 100 de filme printre care Matador al lui Pedro Almodovar şi El maestro de esgrima / Maestrul de scrimă al lui Pedro Olea, dar şi membră în juriul festivalului de la Veneţia, în 2003.

O noutate absolută pentru ediţia din acest an a festivalului o reprezintă proiectarea a câte unui scurtmetraj din competiţia secţiunii Shadows Short, înaintea unui lung metraj din Competiţia TIFF. Astfel secţiunea Shadows Short - prezentată de cafeaua Nescafé, este alcătuită din 12 scurtmetraje cu o atmosferă întunecată, sumbru absurde, sarcastice, pline de umor negru, toate atent alese de directorul îndrăgitului festival Anim'est, Mihai Mitrică.

Publicul se va putea bucura de filme precum Next Floor (regia Denis Villeneuve), câştigător a 12 premii, printre care şi Prix Canal+ obţinut la Cannes în 2008, Danse Macabre (regia Pedro Pires) sau animaţia Lili (regia Riho Unt). Nu în ultimul rând, va putea fi urmărită şi o producţie autohtonă, Zombie infectors 3, în regia lui Nicolae Constantin Tănase.

Juriul competiţiei Shadows Short va fi compus din 3 fani ai festivalului, care vor fi selecţionaţi în urma unui concurs cu tema: Cea mai interesantă poveste trăită la TIFF. Concursul va fi lansat pe www.tiff.ro începând cu data de 13 mai 2009, având ca deadline de înscriere data de 23 mai 2009.

Premiul secţiunii Shadows Short pentru cel mai bun scurt metraj din cele 12 incluse în competiţie, este oferit de cafeaua Nescafé.

La cea de-a opta ediţie a Festivalului de Film Transilvania s-au înscris 210 filme străine de scurt-metraj şi 52 de filme româneşti.

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Învăţăturile TIFF-ului - TIFF, 2009, Anca Grădinariu
 Ultima zi - TIFF, 2009, Mihai Chirilov
 TIFF-ul a devenit o instituţie, Gina Şerbănescu, un interviu cu Tudor Giurgiu
 La TIFF 2009, Andrei Creţulescu
 Palmares cu jumătăţi de măsură - TIFF, 2009, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer