Aurul negru. Arantxa Etcheverria este o artistă bască şi prima ei expoziţie, numită "01", are loc la Galeria H'art din Bucureşti. Centrală în expoziţie este o instalaţie - o armată de 150 de păpuşi negre, htonice, care execută un ritual nu chiar aşa de misterios pentru privirea noastră balcanică. Arantxa vine din cealaltă parte a Europei, dintr-o zonă în care autonomia şi independenţa au fost manifestările, uneori dramatice, ale unei suveranităţi culturale care îşi are originea în faptul că poporul basc e cel mai vechi de pe continent.
Arantxa desfăşoară o mitologie personală, ale cărei origini se găsesc în mitologia cultural-religioasă bască. Cele 150 de păpuşi, care nu păzesc ceva din lumea materială, tangibilă, ci mai degrabă o poartă de trecere invizibilă, sînt păpuşi chinezeşti resemnificate şi puse să acţioneze în tăcere. Caracterul htonic se naşte şi din negrul-petrol în care au fost vopsite - păpuşi din adîncuri, care străbat prin materialitatea lor erele geologice, apoi pe cele mitologice şi în final pe cele antropologice. Din plastic, dotate cu arme de jucărie, decoraţii de plastic sau alte mici chinezării, armata păpuşilor nu mişcă. E imobilă şi pare că întregul teritoriu din jurul ei i se supune. O armată de laminax, fiinţe ciudate, asemănătoare nimfelor greceşti? Legenda spune că au picior de raţă şi că au nevoie de oameni pentru a naşte. La intrarea în expoziţie apare Anubis, un cap de şacal aurit cu piuneze de tapiserie şi lipit de perete, pe care alte cîteva păpuşi îl vînează călare. Un zeu de aur, gata să îmbălsămeze şi să conducă morţii către lumea plină de laminax. Petrolul e aurul negru - am învăţat la şcoală. Dar Arantxa Etcheverria propune mai mult: petrolul ca materie care traversează timpul pentru a readuce energiile într-o formă nouă. La fel cum mitologia traversează secolele pentru a conserva şi difuza energie spiritelor gata să o reinterpreteze. Arantxa Etcheverria e o artistă care descrie o lume de dinainte şi după dogmă & religiozitate, o lume în care materialitatea, povestea şi energia se alimentează reciproc.
She Devil on tour. La Muzeul Naţional de Artă Contemporană se desfăşoară o retrospectivă a primilor trei ani (2006-2009) de "She Devil", o expoziţie de artă video realizată exclusiv de femei. Organizată şi concepută de Studioul Stefania Miscetti, "She Devil" e o "muncă de grup", un teren de joacă şi confruntare al femeilor, o platformă în care artistele folosesc video-art-ul, pentru a cerceta relaţiile dintre fapte, evenimente sau istorie, prin instrumentele interogaţiei şi criticii feminine. Pornind de la personajul Marvel, Shanna the She-Devil, expoziţia face aluzie ironică la un spirit diabolic-bizar, dar mai ales propune întrebări realiste despre corporalitatea feminină, reprezentarea socială a femeii şi chiar statutul intimităţii, într-o lume dominată de acumularea icon-urilor erotice feminine.
Nu mai puţin de 19 curatori şi 26 de artiste iau parte la acest proces continuu de (re)semnificare. Fiecare artistă are o altă abordare, atît la nivelul tehnicii de filmare, cît şi la nivelul interogării sociale. De la Kelly Dobson care explorează relaţia dintre tehnologie şi oameni, prin blenderul care reacţionează la vocea umană, la Almagul Menlibayeva care propune un film emoţionant despre identitatea femeii în stepa Kazahstanului (într-un stil numit "şamanism punk romantic"), se traversează o întreagă reţea de relaţii şi realităţi. Un film straniu este Simbioză, de Mary Zygouri, care surprinde o femeie scriind la maşină, într-o crescătorie de pui, cu mii de pui sărind pretutindeni. O critică a oprimării socioculturale a femeilor în societatea americană este propusă de Oriana Fox. Un video-art cult este Raumsehen und Raumhören, din 1974, în care Valie Export demontează mecanismul percepţiei şi diferenţei. A treia parte a expoziţiei cuprinde filmele prezentate în martie 2009, despre care nu o să scriu nimic. Le puteţi vedea pînă pe 31 mai la MNAC.