Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Damen Tango

Vorbe grele - Damen Tango


Andrei Gorzo

Dilema Veche, mai 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe la mijlocul filmului Damen Tango vine un moment de revelaţie, cînd Mihai Călin o duce pe Andreea Bibiri la o margine de şosea, în faţa a două cruci, şi îi dă să rezolve o problemă: "Dacă atunci cînd ne vom întoarce din luna de miere am avea un accident... ascultă-mă!... şi peste ani de zile m-aş căsători cu fata celui care te-a omorît, ce-ai zice?" Eu aş zice că este, într-adevăr, o problemă, cu atît mai gravă cu cît Corina (Bibiri) se aflase cîndva într-o maşină cu iubitul ei Mircea (Horaţiu Mălăele) şi avuseseră un accident... ascultaţi-mă!... şi peste nouă ani de zile ea e pe cale să se mărite cu Bogdan (Călin), care nu e altul decît fiul celui care l-a omorît pe Mircea. Dumneavoastră ce-aţi zice? Şi să mai ştiţi că Bogdan a avut cîndva un tată, care a avut un accident... ascultaţi-mă!... şi peste ani de zile se căsătoreşte cu pasagera şi amanta celui care i-a omorît tatăl. Deci? Ar fi cazul să ziceţi ceva, măcar ca să-l acoperiţi pe Bogdan, care tocmai zice despre "locul ăsta nenorocit unde s-a născut cea mai teribilă ură... unde s-a născut cea mai teribilă dragoste". Compozitorul Ştefan Elefteriu găseşte de cuviinţă să zică şi el ceva - atît de înfiorător încît filmul se cutremură, masca îi cade şi, în sfîrşit, găsim cuvintele potrivite ca să-i zicem pe limba lui: "În punctul ăsta nenorocit mi s-a arătat cu cea mai teribilă claritate faptul că... ascultă-mă!... eşti o telenovelă!"

Cu nouă ani înaintea acestui moment de adevăr, Mircea o părăsea pe Alexandra, soţia sa (Maia Morgenstern). Îi lăsa o casetă video în care vorbea foarte frumos despre noua lui iubire - atît de frumos încît, după nouă ani, Alexandra avea să-i spună Corinei: "Vorbele lui Mircea te-au apărat de mine pînă acum." Pe de altă parte, nici un actor n-ar trebui să conteze pe vorbele scenaristului Radu F. Alexandru, ca să-l apere de scepticismul spectatorului; unii oameni primesc medalii pentru acte de curaj mai mici decît al Andreei Bibiri, care a trebuit să se descurce cu replica: "N-am reuşit încă să strîng cioburile în care s-a spart viaţa mea." De-acord, Bibiri n-a fost chiar singură în momentele acelea de cumpănă: Alexandru sau co-scenaristul şi regizorul Dinu Tănase s-a milostivit de ea, permiţîndu-i lui Călin să intervină cu un singur cuvînt salvator - "Shakespeare" -, iar Bibiri şi-a plătit datoria ceva mai tîrziu, spunînd "Shakespeare" într-un moment deosebit de dificil pentru Călin. Dar (nemaipunînd la socoteală insultarea repetată a lui Shakespeare) de cîte ori se poate salva un film în felul ăsta? Ori pui, după fiecare replică, un asterisc cu explicaţia "Shakespeare", ori n-o mai pui pe Morgenstern să spună: "Eu nu mai pot visa", sau: "Vorbeam cu Cel-de-sus." E adevărat, scenariul vine în ajutorul ei cu un şiretlic încă şi mai iscusit decît cel cu Shakespeare: personajul e liber să-şi schimbe comportamentul în fiecare secvenţă (adineaori amintea de mama băiatului din filmul ăla de Mel Gibson, acum e ca Joan Crawford în plină erupţie, într-un minut va fi ca Glenn Close în Atracţie fatală), pentru că avem de-a face cu o femeie înnebunită de durere; şi dacă lucrurile scapă cu totul de sub control, se poate folosi procedeul acela inovator (doar cei mai buni dramaturgi din clasa a treia îi cunosc taina), dezvăluirea că a fost doar un vis.

Dacă ar fi să luăm filmul în serios, ca pe o tragedie a pasiunii şi a conştiinţei, ne-am putea trezi în calea unui curent destul de neplăcut: pasiunea bărbatului "matur" pentru fata-căreia-i-ar-putea-fi-tată vrea să fie demnă, lucidă şi frumoasă, în timp ce pasiunea soţiei părăsite e grotescă, iraţională, monstruoasă. Cu bunăvoinţă putem înţelege de aici că soţia e tragică (deşi nu e; spre final începe să se comporte ca psihopatul dintr-un thriller oarecare), în timp ce soţul e doar melodramatic; dar la mijloc poate fi şi ceva mai dubios - proiecţia unui inconştient masculin insuficient examinat, frica autorilor de emoţiile unei femei părăsite. Dar ce-a făcut filmul ca să merite luat în serios? Din cînd în cînd are cîte o răbufnire inexplicabilă de pseudo-dinamism (ce sens are scurta şi brutala întîlnire a Corinei cu un hoţ?); în rest, camera e o martoră indiferentă la ravagiile histrionismului incurabil. La un moment dat, spectatoarea de lîngă mine mi-a şoptit: "Uite ceva viu." Se referea la căţelul care-şi făcea toaleta la cîţiva paşi de focarul Morgenstern. Profit de ocazie pentru a lăuda stilul acestui animal anonim.



 Toate articolele despre Damen Tango


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Damen Tango, Călin Stănculescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer