Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2009

ProducTIFFe 2009


Alex. Leo Şerban

Adevărul, iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sageata 1. Recorduri

De la prima ediţie din 2002 (care s-a deschis cu Occident al lui Cristian Mungiu), TIFF-ul bate toate recordurile. Numărul filmelor a crescut de la an la an, ca şi numărul spectatorilor. Celor trei cinematografe "tradiţionale" (Republica, Arta şi Victoria) li s-au adăugat pe parcurs alte spaţii de proiecţie, unele în aer liber şi, începînd din 2008, un drive-in (o premieră în România).

Deşi anul ăsta TIFF-ul trebuie să se descurce cu un buget de austeritate "graţie" CNC-ului, el s-a deschis în forţă cu Amintiri din Epoca de Aur, filmul de scheciuri scris şi co-produs de Cristian Mungiu, care a fost foarte bine primit la Cannes (unde a fost prezentat în secţiunea Un certain regard). De fapt, şi asta intră tot la recorduri: este prima oară că TIFF-ul se deschide cu un film în scheciuri, şi încă unul românesc!

Poveştile scenarizate de Mungiu şi regizate de el împreună cu patru prieteni (Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu) sînt ceea ce se cheamă "legende urbane" - deşi, România fiind formată mai mult din ţărani, două dintre ele se petrec la ţară, iar una are legătură directă cu viaţa la ţară întrucît personajul principal este un porc... Sînt scheciuri amuzante, unul aproape suprarealist (cel cu caruselul), altul suprarealist à la Ceauşescu (cel cu căciulile "Tovarăşului") şi alte două suprarealiste precum "viaţa la bloc" (cel cu porcul şi cel cu mostrele de aer poluat). Amintiri din Epoca de aur ne desparte de trecut rîzînd.


Sageata 2. Politici

A doua "zi de muncă" la TIFF a fost plină şi a-nceput de dimineaţă. AperiTIFF-ul (cotidianul vioi al festivalului) a făcut un sondaj chiar în prima zi, curios să vadă cine vine la primul spectacol (de la ora 10). Au dat peste un consilier de 38 de ani, care n-a ratat nicio ediţie din 2003 încoace!

Mă gîndesc că o fi fost şi la proiecţia specială cu Il divo, de sîmbătă de la ora 11. "Il divo" e filmul italienesc care a primit un premiu al juriului la Cannes 2008 (filmul premiat cu Marele premiu fiind tot italienesc şi fiind tot la TIFF: Gomorra). Anul acesta, regizorul lui Il divo, Paolo Sorrentino, a fost preşedintele juriului care i-a acordat lui Corneliu Porumboiu un premiu pentru Poliţist, adjectiv; altfel spus, Sorentino a fost Porumboiul Cannes-ului de anul trecut. Il divo e un film incendiar despre cel mai longeviv politician italian, Giulio Andreotti (care încă mai trăieşte, are peste 90 de ani). Implicat în nenumărate scandaluri de corupţie, pus sub acuzare pentru legături cu Mafia, Andreotti a scăpat de fiecare dată basma curată. Discuţia de după despre Film şi politică (pe care am moderat-o) a fost animată şi i-a strîns - într-o sală arhiplină - pe Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu, Liviu Mihaiu, primarul şi viceprimarul Clujului, consilieri judeţeni, pe Tudor Chirilă şi Adelin Petrişor. Şi cum politica TIFF-ului este ca evenimentele să se suprapună, la aceeaşi oră avea loc şi o întîlnire cu Cristian Mungiu...

Oricum, afară ploua.


Sageata 3. Pasiuni

Luni n-a mai plouat, ba chiar a ieşit soarele, iar la discuţia cu directorul artistic Mihai Chirilov a fost multă lume (media de vîrstă: sub 25 de ani). Chirilov a vorbit frumos despre pasiunea de a selecta filme pentru un festival-mamut cum e TIFF-ul, despre cît costă obţinerea lor, despre vedete şi despre orice a dorit publicul să ştie. Cei ce-şi imaginau că e suficient să vrei un film ca să-l obţii s-au trezit la realitate: cinema-ul e un business. Totul e să-ţi păstrezi pasiunea cînd te loveşti de cifre.

Primul film (proiectat la cinema Republica - cel mai mare din Cluj) a fost unul austriac, Revanşa, regizat de Götz Spielmann. Durează două ore şi e un fel de Crimă şi pedeapsă în care crima e-ntîmplătoare. Un film greu, impecabil făcut şi jucat, cu un protagonist care seamănă cu Robert Carlyle şi cu un bunic care cîntă la acordeon şi pe care-ţi vine să-l iei acasă (nu neapărat ca să-ţi cînte). Spectatorul este permanent luat prin surprindere de întorsăturile poveştii: începe "hot", cu scene de sex (prietena protagonistului e ucraineancă şi prostituată), apoi o virează neaşteptat spre dramă, acţiunea se complică prin apariţia unui poliţist, apoi a soţiei acestuia, iar scene de sex - şi totul se termină aşa cum trebuia: ca o meditaţie pasionantă despre necesitatea răzbunării în condiţiile în care totul stă sub semnul hazardului, ca o piatră aruncată-ntr-un lac...

După cîteva clipe de perplexitate, aplauzele publicului au izbucnit spontan şi au fost lungi.


Sageata 4. Femei

Deşi 1 iunie e Ziua copilului, iar TIFF-ul a organizat cîteva proiecţii pentru copii (pe lîngă programul special de filme care a declanşat un mic scandal neglijabil), în "festivalul meu" a fost mai curînd Ziua femeii.

Shirin, al iranianului Abbas Kiarostami, e o experienţă de cinema absolut fascinantă: timp de 91 de minute, nu vezi decît chipurile a 113 femei (de la tinere la bătrîne) privind un ecran pe care se proiectează un film. Un film pe care doar îl auzi şi-l "citeşti" pe feţele femeilor, căci ecranul rămîne nevăzut! Femeile au văluri "regulamentare" pe cap (chiar şi Juliette Binoche, aflată printre spectatori, poartă văl), iar povestea de pe ecran e o veche legendă cu prinţi şi prinţese, amoruri şi omoruri; înspre final, cînd o voce de femeie rosteşte "Şi voi, îndoliatele mele surori...", înţelegi - în caz că n-ai intuit pînă atunci - că filmul lui Kiarostami e unul politic, "surorile îndoliate" fiind chiar iraniencele din sala de cinema, prizoniere ale unui sistem care nu le-a lăsat decît tristeţea...

Filmul din competiţie, germanul Alle Anderen / Toţi ceilalţi, e regizat de o femeie (Maren Ade) şi a fost îndelung aplaudat, deşi are 2 ore şi este, practic, o dramă intimistă în două personaje. Descris de Mihai Chirilov drept "un film care reuşeşte acolo unde Boogie scîrţîie", Alle Anderen îşi cîştigă, într-adevăr, pariul riscant: acela de a vorbi (şi se vorbeşte mult!) despre disfuncţiile unui cuplu. E un film puternic care se fereşte şi de falsele pudori, şi de sentimentalism. Un premiu la orizont?


Sageata 5. Adevăruri

Adevărul e că nu se mai opreşte ploaia: este cea mai umedă ediţie din toate cele opt - cuvînt care, de astă dată, nu mai descrie scenele de sex din filme (cu care ne obişnuiserăm)...

Apropo de asta: Anamaria Marinca trebuia să prezinte filmul My Summer of Love, dar n-a avut cui pentru că nişte tanti profesoare, mobilizate de părinţi speriaţi, au interzis elevilor să-l vadă. Adevărul e că se ştia că breasla universitară din Cluj e conservatoare, vă daţi seama ce e la clase mai mici. Filmul era oricum interzis celor sub 14 ani, dar se pare că nu e suficient în România. Vestea bună e că toţi aceşti adolescenţi cărora li s-a interzis să vadă "un film cu lesbiene" îl vor căuta, îl vor descărca de pe net şi-l vor vedea; interdicţia e mama curiozităţii.

Adevărul e că ediţia de anul acesta e mult mai "cuminte" din acest pdv - de aici şi ironia. Şi poate că asta şi explică de ce aseară, la filmul O istorie completă a eşecurilor mele sexuale, nu mai erau bilete: cum e un film cu sex, cum lumea dă năvală. Aici, titlul era mură-n gură, dar nu poate să nu te surprindă faptul că cineva îşi doreşte atît de mult să vadă "eşecuri" (sexuale)...

Apropo de eşecuri: la Cluj e aşteptată Elena Băsescu. Care probabil că va echilibra balanţa, vorbind despre "succesuri".

Adevărul e că, în ciuda vremii, e-o bucurie să fii la Cluj: nicăieri nu vezi atît de multe filme, atît de bune şi de variate. Ieri, aşteptînd la stop, am auzit-o pe o tînără vorbind pe mobil şi spunînd: "Nu pot să vin, nu te supăra, da' aici o-nceput TIFFu şi îs filme atît de faine..."


Sageata 6. Faime

Miercuri am "făcut documentarele".

Cetăţeanul Havel e, în acelaşi timp, prea lung (2 ore - din 13 ani de filmări!) şi prea scurt pentru a înţelege altceva despre Vaclav Havel decît că e simpatic, că nu-i place să fie pozat la ţol festiv şi că ciupeşte uneori contrabasul. Îl vedem pe fostul disident, devenit preşedinte, primindu-i pe Clinton & Albright şi ducîndu-i într-un club praghez unde Clinton a cîntat Summertime pe saxofonul primit cadou de la Havel. Apoi primindu-i pe Rolling Stoneşi la palat şi dîndu-le adresa celui mai bun restaurant din oraş. Apoi venind la Bucureşti ca să primească un "doctor honoris causa" (cu Emil Constantinescu pe post de figurant mut) şi făcînd, în avion, această remarcă: "Toţi cei care sînt invitaţi în România primesc asta!" În sală s-a rîs, normal. Dar filmul, deşi te introduce anecdotic în culisele puterii (de la Praga la Washington), nu sare de nivelul unui bun reportaj. Charisma lui Havel e ceea ce-l vinde.

În Valentino: Ultimul împărat, cel mai celebru creator de modă din lume (acum în vîrstă de 77 de ani) e urmărit de camera lui Matt Tyrnauer timp de doi ani - între iunie 2005 şi iulie 2007 -, înregistrînd pregătirile anturajului pentru sărbătorirea capriciosului creator la cei 45 de ani de carieră. Filmul te orbeşte cu strălucirea unui lux pentru care Valentino nu-şi cere nicio scuză şi te amuză cu megalomania unui personaj pe care extravaganţele îl fac, paradoxal, destul de simpatic. Un film de la care ieşi uluit ca după un basm "haute couture".

De la La noapte dorm la Hollywood am plecat să dorm la hotel.


Sageata 7. Pariuri

Joi la prînz, echipa naţională de fotbal a persoanelor fără adăpost a învins echipa cineaştilor cu 11-8; poate dacă cineaştii ar fi jucat cu echipa nevăzătorilor ar fi avut mai multe şanse... Dar adevăraţii cîştigători au fost spectatorii documentarului Australia, prezentat în aceeaşi după-amiază şi primit de un public entuziast cu aplauze în picioare! Pariez că Australia (regizat de Claudiu Mitcu şi produs de HBO + Libra) va fi unul dintre filmele româneşti care va călători cel mai mult - şi ar trebui repede inclus în "oferta" ICR-urilor de pretutindeni.

În competiţie, juriul a văzut deja toate titlurile, dar se pare că, la fel ca la Cannes, sînt păreri contradictorii asupra lor. Să ne aşteptăm, aşadar, la un palmares amestecat din care nu va lipsi, mai mult ca sigur, Poliţist, adjectiv al lui Porumboiu: este, pur şi simplu, un film mult prea bun - şi novator din pdv cinematografic - pentru ca juriul să-şi permită să-l elimine de pe lista premianţilor.

Dar restul palmaresului ar putea să rezerve surprize. Dacă două dintre titlurile din competiţie n-au nicio şansă (La noapte dorm la Hollywood şi O istorie completă a eşecurilor mele sexuale), un film deloc gustat de public (Sărbătoarea fetiţei moarte) ar putea să se regăsească printre "finaliste". Alt titlu care a reţinut atenţia juriului este norvegianul Nord.

Per total: deşi traversăm o criză, TIFF-ul a fost mult mai bogat şi mai pasionant ca anul trecut, iar publicul a umplut sălile. Pînă la urmă, ploaia a fost cu noroc.

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009
Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Învăţăturile TIFF-ului - TIFF, 2009, Anca Grădinariu
 Ultima zi - TIFF, 2009, Mihai Chirilov
 TIFF-ul a devenit o instituţie, Gina Şerbănescu, un interviu cu Tudor Giurgiu
 La TIFF 2009, Andrei Creţulescu
 Palmares cu jumătăţi de măsură - TIFF, 2009, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer