iunie 2009
Festivalul TIFF 2009
.............................................

Pe rândul precedent ar fi trebuit să se afle însemnările despre Poliţist, adjectiv. După cum vedeţi, nu se află. Asta înseamnă că maşinaţiunile mele au dat greş şi deci n-am reuşit să văd filmul. Asta e. Nu disperăm. Viaţa merge înainte (right...) Între timp, a şi câştigat.

Uitaţi cu ce mi-am găsit să mă consolez în schimb: Involuntar. Un titlu care nu reflectă defel maniera de lucru a acestui adevărat Ruben Östlund al Suediei. El ştie foarte bine ce vrea. Dar nu ştie cum. Pe scurt, totul e pus cu mâna, să stea frumos. Cele cinci poveşti narate sfârşesc prin a se lega într-un final unele de celelalte, dar asta numai pentru că acest adevărat Ruben Östlund a văzut la alţi mari regizori că aşa se face. Filmul e slăbuţ, dar nu idiot; are chiar şi un episod memorabil (în care şoferul şi, în acelaşi timp, co-proprietarul autobuzului plin de turişti refuză categoric să plece până când nu se află cine a rupt perdeaua din toaletă; finalul episodului e inspirat). Ştiu filme geniale care n-au episoade memorabile. Pe scurt, ingredientele sunt la îndemână, însă maestrul le încurcă.

Flame şi Citron e filmul pe care l-ar fi făcut în cele din urmă Sergiu Nicolaescu dacă a sa carieră ar fi urmat o pantă ascendentă şi nu invers. Film "american" cu nazişti şi luptători din Rezistenţă (pentru băieţei), cu trădare şi iubiri înşelate (sau nu? - pentru fetiţe), cu întorsături de situaţie şi fior dramatic pentru pasionaţii de gen. Un film "normal", care ar putea rula cu un succes mediu în orice altă perioadă a anului în orice cinematograf al patriei. Final înălţător (not!), care-ţi face piele de găină pe cel puţin 75% din suprafaţa corpului, cu un Citron pe post de Andrei generic (v. trimiterea de mai sus la un cunoscut regizor român şi mai ales P.S.-ul). O singură imagine "poetică" cu cerul, din păcate chiar la final, poziţie care îi agravează letal prezenţa. E după un caz real, ceea ce constituie o mare problemă pentru comentatorii oneşti. În sensul că nu poţi acuza prea mult lipsa de plauzibilitate fără a risca să ţi se dea în cap cu cotorul cărţii de istorie. Previzibil, dar nu plictisitor.

P.S.: Aţi remarcat câte dintre personajele interpretate de Sergiu Nicolaescu de-a lungul vremii poartă numele de Andrei, care este un soi de alter-ego al regizorului - Pistruiatul (1973), Nemuritorii (1974), Capcana mercenarilor (1980), Ringul (1983), Orient Express (2004)? Bunul meu prieten T. J. a fost primul cercetător al fenomenului care mi-a semnalat acest interesant aspect lingvistic, insistând asupra unei etimologii extrem de plauzibile care trimite la greaca veche şi la "anthropos", om; cercetări personale ulterioare relevă cuvântul grecesc andreia, însemnând "războinic": Sergiu Nicolaescu = Andrei, bărbatul războinic, bărbatul prin excelenţă.

A, gata. S-a încheiat.

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus