Eat Me, Drink Me - Marilyn Manson

Poate spre surprinderea multora, Marilyn Manson a revenit în 2008 cu un album prin care nu încearcă să şocheze. Eat Me, Drink Me ne arată o faţetă mai romantică, chiar vulnerabilă a lui MM. E un album care ne demonstrează încă o dată (amintiţi-vă de interviul pe care i l-a luat Michael Moore în Bowling for Columbine) că Manson e foarte inteligent şi complex. Chiar şi semnificaţia titlului EMDM e una complexă - inspirat din Alice a lui Lewis Carroll, cu trimiteri la religie şi, în acelaşi timp, la mitologia vampirilor.

Cu refrenuri pe care ajungi să le asculţi obsesiv (Evidence, Putting Holes In Happiness, Heart-Shaped Glasses) şi ritmuri care te poartă pe tărâmurile întunecate ale romantismului şi ale seducţiei, EMDM e un album despre emoţiile care te consumă puţin câte puţin ("I kill myself in small amounts", They Said That Hell's Not Hot). Exact ca Alice In Wonderland a lui L. Carroll (despre care Manson face un film), şi EMDM se întinde pe mai multe dimensiuni. Astfel că pe acest album se regăsesc idei ca imortalitatea vampirilor (mai exact posibilitatea de a a trăi un anumit moment pentru totdeauna), mutilare (Mutilation Is The Most Sincere Form Of Flattery, sau jocul de cuvinte din Heart-Shaped Glasses - "she reminds me of the one in school when I was cutting"), canibalism, precum şi numeroase referinţe la aceeaşi Alice a lui L. Carroll.

EMDM reuşeşte să fie mai mult decât o colecţie de cântece, fiind o introspecţie, o încercare a lui MM de regăsire a sinelui după atâta timp în care a stat în umbra unui alter ego. Să fie acest album o tentativă a lui Marilyn Manson de a redeveni Brian Warner, tot aşa cum altădată Ziggy a redevenit David Bowie?!

(Regal)