Fără
Thriller şi
Bad, fără
Dirty Diana şi
Billie Jean, muzica pop a anilor '80-'90 ar fi arătat mult mai ternă. Îmi amintesc cum, la 13-14 ani, priveam fascinat la un video Akai casete pe care erau înregistrate videoclipurile celui care avea să fie numit "
King of Pop".
Thriller după
Thriller, eram îngrozit de
zombies-ii care ieşeau din cripte şi se alăturau
într-un dans perfect unui puştan slăbănog şi creţ, pe atunci negru, care încerca
să-şi seducă iubita purtând în ochi secrete şi luciri de vârcolac.
Nu
l-am considerat pe Michael Jackson un idol personal. Eram prea agăţat de Lennon şi nebunia tardiv beatlesiană ce cuprinsese adolescentimea română în acei ani. Dar
l-am privit întotdeauna cu respect,
aşezându-l alături de Elvis şi John, ca fiind unul dintre cei trei oameni care au schimbat pentru totdeauna faţa muzicii. El a dispărut în acelaşi mod subit şi teatral în care o fac cei pentru care "geniu" nu e doar un cuvânt din dicţionar, ci o stare lăuntrică. Ceaţa prin care a trecut în ultimii ani, acuzele de pedofilie, fizicul din ce în ce mai căzut, seceta creaţiei, falimentul inevitabil, declanşat de avocaţi - toate acestea
nu-l coboară pe Michael Jackson de pe un soclu pe care îl deţine de mult şi pe care va continua să danseze în eternitate, făcând copiii să holbeze ochii la misteriosul "
moon walk". Un brand personal dar şi o pecete a unei vieţi desfăşurate, parcă, în altă galaxie.
My favourite MJ song: