Maturitate - Luna Amară, Don't Let Your Dreams Fall Asleep

Există un vechi proverb amero-indian (sau, dacă nu există, ar trebui inventat acum) care spune că "luna e amară cînd ploaia e departe". Cu proverbele, chiar şi inventate, nu e bine să te pui. Cu amero-indienii, cu atît mai puţin. Cel mai bine ar fi să le dai dreptate şi, cu tot neajunsul feţei tale palide, prea puţin obişnuite cu bizonii, lupii şi ploaia, să vezi că luna e într-adevăr mai amară ca oricînd, şi asta în ciuda tuturor acelor meteorologi care ne flutură la răstimpuri codurile lor galbene. Indienii ar şti, de bună seamă, ce e cu luna asta atît de amară, dar, cum rezervaţiile lor se află cam departe de aici, nu ne rămîne decît să ne bizuim pe propriile presupuneri.

Nu-i exclus ca această amărăciune a lunii, una mai plină ca niciodată, să n-aibă de-a face cu ploaia, ci mai degrabă cu realităţile secetoase de pe aici. E foarte posibil ca atunci cînd lucrurile se urnesc greu, se prefac că se urnesc sau nu se urnesc deloc, lucrurile să devină împovărătoare, iar soluţiile - puţine. În definitiv, atunci cînd muzica - să zicem - se complace să bată pasul pe loc, se ascunde pe scene tainice sau e împinsă de la spate în locuri îndoielnice, se poate întîmpla ca nişte oameni plini de talent - să zicem Mihnea Blidariu, Nick Fagadar, Sorin Moraru, Răzvan Ristea, Vali Deac sau, mai nou, Mihnea-Andrei Ferezan - să găsească drept refugiu melodia în esenţa ei simplă şi orgolioasă, să descopere melancolia ca supravieţuire demnă, să refuze orice fel de moment ludic trecător şi să se îndrepte, hotărît, pe calea pretenţioasă a demonstraţiei totale.

Riscurile unui astfel de drum nu sînt puţine: vanitatea, pedanteria, excesul sau ermetismul stau la pîndă în preajma temelor grave, gata să le paraziteze la cea mai mică abatere. În astfel de construcţii laborioase, din care jumătăţile de măsură sînt excluse, singurul reazem rămîne sinceritatea, patima şi ardoarea, chestiuni fără de care orice lună, oricît de amară, ar fi amară degeaba. Or, această Lună Amară care, între timp, a ajuns la cel de-al treilea album al ei, s-a împlinit suficient încît să lumineze de una singură toate acele cotloane rămase în penumbră. Nu ştiu care ar fi părerea indienilor despre asta, dar la felul cum se aud lucrurile pe Don't Let Your Dreams Fall Asleep, frăgezite acustic, cultivate alternativ, subtile progresiv şi pasionale melancolic, amărăciunea pare sa-şi fi găsit dozajul corect de vitalitate, explozie ţinută sub control, eliberare presimţită şi stare meditativă.

Mi-e greu să cred că ar putea exista voci acuzatoare, care să le reproşeze celor de la Luna Amară că au îmblînzit peste măsură chitara electrică şi au trimis-o pe un plan secund, ca vasal al sunetului acustic, cînd forţa, chiar dacă nu explicită, degajată de piese ca Transitions, No Return sau Floodmoses sugerează prezenţa celui mai pur şi mai virulent filon rock. Apoi, lirismul scotocitor al acestui album nu alunecă nici o clipă în păşunism, ci, susţinut îndeaproape de trompeta lui Mihnea Blidariu, călătoreşte, dincolo de enunţul iniţial, cel acustic-alternativ, într-o zonă pretenţioasă care îţi solicită, aproape total, simţurile, participarea afectivă.

Leagănul lăsat în suspensie, lătratul cîinilor, oraşul care se îndepărtează în înserare de pe Little Sun este locul cel mai îndepărtat nostalgic în care Luna Amară au păşit pînă acum. Au reuşit asta, coborînd încet, piesă după piesa, în inima melodiei. O călătorie care, la o audiţie superficială, ar părea trenantă, abandonată pe o linie continuă, fără suişuri şi coborîşuri evidente, egală cu ea însăşi, cu starea de graţie anunţată de la bun început de Into Another şi şlefuită pînă la perfecţiune de Chihlimbar. Odată intrat însă în cochilia acustică, poteca muzicală se adînceşte în ea însăşi, iar ascultările repetate te vor duce acolo pînă la acel leagăn însingurat, locul din care visele nu trebuie să dispară. Nu de inocenţă este vorba aici, nici măcar de amărăciune. Dacă au reuşit să parcurgă drumul ăsta pînă la capăt, un drum asemănător cu cel făcut de Urma pînă nu demult, nu se mai poate invoca altceva decît maturitatea. Aş vrea să găsesc un proverb amero-indian despre maturitatea unei luni amare, dar, sincer, în momentul ăsta, nu-mi trece nici unul prin minte. Sînt convins, de fapt, că nici nu mai contează.