Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Un secret

Legături de familie - Un secret


Comunicat de presă

iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sinopsis: Explorarea unui apăsător secret de familie şi povestea unei pasiuni ni se fac cunoscute prin voiajul interior al lui François, un băiat solitar care îşi inventează un frate şi îşi imaginează trecutul părinţilor săi. În ziua în care împlineşte cincisprezece ani, o prietenă de familie îi dezvăluie tânărului François un adevăr bulversant, dar care îi îngăduie acestuia, în sfârşit, să se reconstruiască.


Convorbire cu Claude Miller

Cum aţi descoperit romanul lui Phillipe Grimbert, Un secret, aflat la baza filmului?
Claude Miller: După prima noastră colaborare, în 2000, la Betty Fisher et autres histoires, producătorul Yves Marmion mă alimentează în mod regulat cu romane a căror lectură mi-o recomandă. Aşa am ajuns la cartea lui Phillipe Grimbert. Pe care am citit-o foarte repede şi în aceeaşi seară am ţinut să-i răspund lui Yves: da, voiam să istorisesc într-un film acea poveste magnifică!

Nu aveaţi şi unele motive personale să acceptaţi ecranizarea?
C.M.: M-am născut în 1942. Nu există mulţi supravieţuitori din familia mea; majoritatea unchilor, mătuşilor şi bunicilor nu s-au mai întors din lagărele de concentrare. În copilărie şi în adolescenţă am fost bântuit de această istorie traumatizantă şi generatoare de anxietate. Am trecut prin spaime şi fobii. Am fost un copil fricos - dar era absolut normal, de vreme ce mama m-a adus pe lume în plină spaimă. Totuşi, în mod ciudat, era o temă despre care nu vorbisem în niciunul dintre filmele mele precedente.

Era vorba de un subiect tabu?
C.M.: Nu, dar nu s-a aflat printre primele preocupări ale mele de cineast. Asemeni întregii mele familii, am fost întotdeauna un evreu laic, absolut deloc religios. Iar acum am simţit că adaptarea romanului lui Phillipe Grimbert putea reprezenta un prilej de a aduce un omagiu familiei mele şi istoriei acesteia. Cu atât mai mult cu cât noi toţi ne tragem dintr-un mediu social nici burghez, nici proletar; părinţii noştri erau nişte mic-burghezi comercianţi şi evrei aşkenazi.

Simţiţi nevoia să priviţi respectiva perioadă sub raport politic?
C.M.: Mai degrabă sociologic decât politic. Există în roman o dimensiune de acest ordin, care m-a interesat foarte mult. Phillipe Grimbert prezintă foarte bine apariţia, în anii '30, a unui veritabil cult al corpului omenesc, al frumuseţii fizice şi al sportului - înainte chiar ca pétainismul şi nazismul să transforme acest cult într-un element politic. În mediul meu evreiesc laic, cultivam cu dragă inimă respectiva tendinţă; se punea problema să luptăm împotriva unui soi de dolorism, pretins tipic evreiesc, a ceea ce în film se cheamă "spiritul oi-oi-oi". Adică propensiunea către a te plânge, a renunţa, a nu te fortifica pentru ca, la nevoie, să poţi să te aperi. Tatăl meu, asemeni personajului Maxime din film, îmi reproşa indolenţa fizică, pentru că manifestam tendinţa să rămân cu nasul în cărţi. Se temea să nu fac parte dintre aşa-zisele oi care s-ar lăsa duse la abator fără să opună rezistenţă.

În ciuda gustului pentru istorie, aţi turnat puţine filme de epocă. De ce?
C.M.: Mă tem întotdeauna de pitoresc în cinema. Am o mică spaimă faţă de aspectul prăfuit, de latura "operă comică". Îmi e frică de machiaj, de accesoriile de epocă, de ambianţe. Acestea trebuie să nu paraziteze emoţia şi să nu-l tulbure pe spectator. Nu refuz filmele în costume dintr-un alt timp, după cum am dovedit-o cu L'Accompagnatrice, La Petite voleuse şi acum cu Un secret, dar sunt foarte atent să nu mă las invadat de anecdotica trecutului pe care îl recompun.

Scenele din trecut filmate color, scenele din prezent filmate alb-negru; de ce această alegere foarte specială, invers decât se face în general?
C.M.: În cazul filmelor care amestecă timpurile acţiunii, există mereu tentaţia a ceea ce eu numesc codul culorilor. Se decide, spre exemplu, ca toate scenele de dinainte de război să fie filmate în sepia. Ştiam că nu pot face abstracţie de acest aspect, dar am tot amânat momentul concretizării lui. Teama de pitoresc! Aşa că am turnat color întreg filmul şi nici nu mă gândeam să tratez în alb-negru partea contemporană. Abia la montaj mi-a venit ideea respectivă. Şi, acţionând astfel, am găsit, fără să-mi dau seama, echivalentul cinematografic al unei componente stilistice a romanului: tot ce se petrece în prezent este scris la timpul trecut şi toate acţiunile trecute sunt scrise la timpul prezent!

Corpurilor goale ale amanţilor din film le corespund cele descărnate şi martirizate ale victimelor nazismului, prezente aici prin intermediul imaginilor de arhivă. Aţi intenţionat să le opuneţi pe unele altora?
C.M.: Nu chiar. Nu premeditarea le pune în relaţie, ci o realitate care ne obligă la asta. Unul dintre filmele despre Shoah care m-a impresionat cel mai mult este Pasagera, de Andrzej Munk, a cărui acţiune are loc la Auschwitz. În centrul acestui film foarte frumos şi puternic se află tocmai tematica pudorii şi impudorii corpurilor. O scenă din filmul meu, care reproduce identic o scenă din roman, arată corpurile deportaţilor. Pentru mine nu putea fi vorba decât de imagini de arhivă, mai exact acelea proiectate în colegiile şi liceele de după război pentru ilustrarea ororilor nazismului. Corpurile amanţilor care fac dragoste pătimaş nu sunt scandaloase dacă ne situăm în contextul cronologic al istoriei povestite; cuplul adulter alcătuit din personajele întruchipate de Cécile de France şi Patrick Bruel nu ştie nimic despre lagărele morţii şi despre Shoah. Implicată este propria noastră privire, cea din ziua de azi, şi nu realitatea trăită de protagoniştii din epocă. Acest şoc al privirilor şi al conştiinţelor, între trecut şi prezent, mi se pare deosebit de interesant.

Patrick Bruel îl joacă pe ecran pe tatăl naratorului. Cum l-aţi ales pentru rol?
C.M.: E o poveste neobişnuită. Phillipe Grimbert a făcut castingul ca realizator, înainte ca eu să accept să regizez filmul. Imediat după apariţia romanului, numeroşi producători, realizatori şi actori şi-au manifestat dispoziţia de a-l transpune pe ecran. Din acel moment, a circulat numele lui Patrick Bruel iar actorului i-a fost dată spre lectură cartea. Apoi, într-o bună zi, am luat masa împreună cu el şi am ajuns să vorbim despre Un secret. Foarte repede, înainte chiar de scrierea scenariului, Patrick mi se impusese - din raţiuni artistice, evident. Jocul lui din unele filme aterioare m-a impresionat mult. Dar a fost vorba şi de un motiv estetic important. Personajul lui, Maxime, îmbătrâneşte de-a lungul poveştii şi îl vedeam trecând, treptat, de la 35 la 70 de ani. Iar Patrick are formidabia şansă de a fi înzestrat cu un chip definitiv tânăr. Este, cum zic englezii, un "baby face".

A fost o primă colaborare şi cu Cécile de France.
C.M.: Da, şi nu-mi regret alegerea. În roman, Tania este descrisă ca o femeie superbă, atletică, în stare să te seducă de la prima vedere. Ca cititor, aveam în minte o referinţă cinematografică: Gene Tierney în Păcat mortal, de John M. Stahl. În momentul castingului, mi s-a sugerat numele lui Cécile de France. O singură întâlnire cu ea a fost de ajuns ca să mă conving că Cécile va fi o Tania mai mult ca perfectă. Actriţa întrunea cele două particularităţi ale personajului: este în acelaşi timp superbă şi adorabilă, "the girl next door", cum zic americanii.


Un secret / Secret de familie
Gen: Dramă
Regie: Claude Miller
Scenariu: Philippe Grimbert
Producator: Yves Marmion
Distribuţie: Cecile De France, Patrick Bruel, Julie Depardieu
Producţie: Franţa
Durata: 105min



 Toate articolele despre Un secret


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Evocări pierdute pe drum - Un secret, Andreea Chiriac Hentea
 Secret de familie - Un secret, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer