Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Up

Sus inima! - Up


Andrei Gorzo

Dilema Veche, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Noua animaţie produsă de studioul Pixar, Up, începe în anii '30, cînd un băieţel pe nume Carl visează să trăiască aventuri extraordinare în America de Sud, aidoma eroului său, exploratorul Muntz. Dragostea lui pentru Muntz îi cîştigă prietenia unei fetiţe din vecini, pe numele ei Ellie. Cei doi copii se fac mari şi nu pleacă împreună în America de Sud, ci se căsătoresc şi se aşază la casa lor.

Secvenţa care vine peste noi imediat după aceea e absolut amuţitoare (mai ales că vine peste noi într-un film comercial de animaţie): o secvenţă de montaj care comprimă 50 de ani de căsnicie în 4 minute şi care n-are cum să lase în urma ei, în sala de cinema, prea multe inimi nefăcute zob. Îi vedem pe Carl şi pe Ellie cum primesc vestea că nu pot avea copii. Îi vedem cum nu reuşesc să plece nici în America de Sud, nici nicăieri altundeva (tot strîng bani şi tot intră în ei pentru alte lucruri - un picior rupt, o reparaţie la acoperiş) şi cum o viaţă întreagă urcă pe acelaşi deal din împrejurimi ca să-şi arate unul altuia nori cu forme ciudate, mereu zîmbindu-şi, mereu încîntaţi unul de celălalt. Şi în cele din urmă vedem cum ea nu mai poate să urce dealul; vedem cum moare şi cum el rămîne singur.

Nu ştiu cum se poate rezista la aşa ceva. Da, este imaginea idealizată a unui parteneriat conjugal şi criticul american Stephanie Zacharek, unul dintre puţinii care i-au rezistat, nu greşeşte neapărat atunci cînd spune că majoritatea componentelor ei sînt clişee care ar putea fi încorporate oricînd într-o reclamă la adeziv dentar. Dar e genul de ideal la care cei mai mulţi dintre noi, indiferent ce experienţe avem, nu renunţăm niciodată de tot - o parte din noi continuă să creadă o viaţă întreagă că e realizabil - şi, dacă există ceva uşor indecent în aplicaţia cu care realizatorii lui Up ne apasă în acel punct sensibil, cu greu se poate spune că fac vreun rău zgîndărindu-ne acel ideal.

Valsul compus de Michael Giacchino pentru această secvenţă e o frumuseţe: e genul de muzică pe care toţi compozitorii de la Hollywood vor s-o scrie şi care puţinora le iese - o temă simplă care să se repete şi care în funcţie de orchestraţie să ridice, să încălzească uşor sau să topească de tot inima spectatorului. Ce vals! Într-o tură e sprinţar şi light-jazzistic, ca muzicile de pe genericele filmelor lui Woody Allen, în altă tură capătă reflexii de sală de bal din filmele lui Fred Astaire, în alta e italienizant-opulent, în stilul lui Nino Rota, scade la un pic-pic-pic pianistic pentru secvenţa morţii lui Ellie şi se înalţă triumfător odată cu casa lui Carl atunci cînd aceasta se desprinde din temelii, trasă de miile de baloane care-i ies pe horn, şi porneşte spre America de Sud ca să onoreze un vechi legămînt dintre un băieţel şi o fetiţă.

Ciorchinele de baloane multicolore are un aspect crocant căruia, iarăşi, nu ştiu cine i-ar putea rezista, şi dincolo de acest efect există multe altele, mai subtile, ca de pildă reflexiile irizante ale baloanelor pe pereţii unui apartament în care o fetiţă ţopăie de bucurie la vederea casei zburătoare. Casa zburătoare vine, desigur, din Vrăjitorul din Oz, dar atunci cînd Carl, aterizat în America de Sud, se înhamă la ea (care continuă să plutească) şi continuă drumul pe jos, trăgînd-o după el, sau mai tîrziu, cînd alături de el se înhamă la casă şi un fel de struţ preistoric, la fel de colorat ca baloanele, şi pe urmele lor aleargă o haită de cîini, şi fugarii trec prin rîpe adînci călcînd ca pe lună (casa împiedicîndu-i să se zdrobească) - în momentele acelea, filmul nu mai datorează nimic nimănui, şi-a creat propriul univers.

E un film de acţiune, dar ce acţiune! Imaginea bătrînului explorator Muntz în vechiul său dirijabil reconvertit în buncăr, înconjurat de cîini superdresaţi şi uitat de restul lumii, are o splendoare poetică de modă veche căreia filmele de acţiune de azi i-au uitat formula, iar cîinii ăia fac o groază de giumbuşlucuri care nu s-au mai făcut. Şi ce film de aventuri recent mai e construit în jurul unei ode închinate casnicului - aventurii a doi oameni a căror singură aventură este aceea de a fi îmbătrînit împreună în tihnă?

Carl ia cu el în expediţie jurnalul lui Ellie, început de ea în copilărie. După primele pagini, pline de notaţii inspirate de explorările lui Muntz, vine una pe care scrie: "Lucruri pe care am să le fac". Pînă acum, Carl n-a îndrăznit să citească mai departe - s-a temut că urmează o cronică a dezamăgirilor ei de femeie. Spre sfîrşitul filmului îşi ia inima în dinţi, întoarce pagina, valsul reîncepe... şi filmul trece încă odată cu tăvălugul lui delicat peste inimile noastre: în jurnal, sub formă de fotografii, e căsnicia lor. Chiar şi fanii cei mai moderaţi ai lui Pixar (care tot fani sînt: iubitorii de cinema nu pot fi altceva) vor recunoaşte că, dacă Pixar apelează la clişee, măcar apelează la (cum să le zic?) clişee superioare.




 Toate articolele despre Up


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Departe-departe - Up, Iulia David
 O poveste umană - Up, Iulia Blaga
 Sus, într-adevăr! - Up, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer