Publicitate cu gloanţe - Public Enemies

Public Enemies nu este un film despre Dillinger (gangsterul charismatic care a jefuit băncile unei Americi sărăcite de Marea Recesiune din anii '30), ci despre înfruntarea dintre un erou popular şi o instituţie (FBI-ul) care nu va fi niciodată "populară", ci doar temută.

Să ne imaginăm cum ar fi un "Dillinger" din 2009: în mod cert, n-ar mai jefui bănci cu o bandă, ci de unul singur; n-ar mai folosi pistoale, ci un computer; şi n-ar apărea doar pe prima pagină a ziarelor, ci şi la televizor şi pe internet. Ar fi un "star planetar" care ar combina viclenia lui Madoff cu faima lui Michael Jackson - pentru că, să nu uităm, există o criză economică la fel ca acum 80 de ani, în care băncile sînt personajele negative şi oricine ar lua de la bănci ar fi "the good guy". Am avea, deci, o tipică situaţie pentru un film de acţiune. Este ceea ce ia în calcul filmul de acţiune al lui Michael Mann, care foloseşte povestea lui Dillinger pentru a investiga războiul imaginilor. Războiul de atunci, dar şi cel de acum.

Există o scenă uluitoare, pe la sfîrşitul filmului, cînd Johnny Depp (John Dillinger; întîmplător sau nu, au aceleaşi iniţiale...) intră într-o secţie de poliţie şi, foarte relaxat, vede pe pereţi pozele sale şi ale tuturor gangsterilor săi. (Oricît ar părea de inimaginabil, faptul s-a petrecut în realitate!) Scena următoare e şi mai tare: Dillinger se duce la cinema şi, pe ecran, este un film cu Clark Gable (Manhattan Melodrama) despre un gangster inspirat chiar de el, de Dillinger! "Inamicul public nr. 1" al Americii (FBI-ul fiind cel care l-a "publicitat" astfel) priveşte un film despre el într-un film despre el... Căci publicitatea nu poate face decît "amici publici": FBI-ul îl ucide pe Dillinger, publicul îl învie, transformîndu-l în legendă.

Unii au fost dezamăgiţi că filmul lui Mann nu "dezvoltă" personajul jucat (impecabil) de Depp. Dar nu era nevoie: aflăm exact ce era nevoie pentru a empatiza cu "inamicul public nr. 1" şi a fi emoţionaţi, la final. În plus, cum spuneam, Dillinger e doar o imagine (autocreată şi creată de media): una care trebuia să ajungă Film...

Michael Mann a reuşit ceea ce ne aşteptam de la el: un film stilat şi inteligent. Adrenalină şi creier. Şi istorie; filmată digital, este mai aproape ca niciodată.

(versiune extinsă pentru LiterNet)