Mama Terra - Home

Cu mic, cu mare poporu' se strânge prin pieţe şi grădini de vară la un film puternic mediatizat: Home. Predică - laică, ştiinţifică, populistă, ultra politically correct - despre salvarea planetei de la o posibilă catastrofă, filmul lui Yann Arthus-Bertranbd se foloseşte de mijloacele cinematografice ale momentului pentru transmiterea mesajului - un fel de variaţiune pe tema: we kill the world. Stilul e, evident, foarte în ton cu ritmurile faster & faster în care se trăieşte în "lumea bună": imagini magnifice din variate regiuni geografice (Michel Benjamin, Dominique Gentil) montate deştept (Yen Le Van), un soundtrack (Armand Amar) ce combină sound-ul etno (gen Enigma) cu sonorităţi strong electronico-simfonice, un comentariu patetic (citit în engleză de Glenn Close) - totul sub supravegherea de producer a lui Luc Besson. Finalul up te copleşeşte cu exemple pozitive de ţări occidentale şi organizaţii care s-au angajat deja, promiţător, în felurite campanii ecologice. Asta după un cuprins plin de avertizări şi de "dovezi" la adresa existenţei vieţii pe pământ - a mineralelor şi, în ultimii 200.000 de ani, a omului.

Da capo al fine suntem bombardaţi cu o mulţime de cifre, date, informaţii de ştiinţă popularizată despre originile vieţii pe Planeta Pământ, despre evoluţia speciilor, despre apariţia oraşelor, agriculturii, globalizării, efectului de seră etc. Şi, surprinzător, o singură informaţie cu iz vag religios: Insula Paştelui. Dar - cum altfel? - fără să se pomenească nimic despre semnificaţia religioasă a Paştelui. Ei bine, în această prezentare areligioasă, bazată pe o înşiruire de fapte ştiinţifice şocante, ni se lansează apelul - nouă, pământenilor - de a deveni, cât nu e prea târziu, res-pon-sa-bili. Cine să ne responsabilizeze? Nu se spune. Că doar avem conştiinţe.

Ce mai contează că mass media ultimilor 50 de ani (perioadă în care s-au înregistrat scăderi dramatice ale resurselor naturale, populaţia globului a crescut fabulos, iar globalizarea a progresat în proporţii alarmante) ne spală creierii, că nouă, celor răsfăţaţi de societatea consumistă, ni se serveşte - cu asupra de măsură şi în ambalaje tot mai atrăgătoare - panem dar mai ales circem? Important e că "n-avem timp, acum, să fim pesimişti". Trebuie - ni se spune, în repetate rânduri - să acţionăm "cu responsabilitate". Pământul, ne dojeneşte comentariul din off, a ajuns să arate "după chipul şi asemănarea celor care l-au muls de resurse" (tulburând echilibrul ecologic) şi l-au poluat. E nevoie să-l remodelăm. Să ne remodelăm, cum ar veni, devenind "fiinţe responsabile". Cum? Dumnezeu - cel niciodată inclus în ecuaţia acestui movie hit al verii 2009 - cu mila. Here endeth the lesson.