Dilema Veche / iulie 2009
După ce a fost vernisată în România, apoi a poposit pentru o vreme la Lisabona, expoziţia "Culorile Avangardei. Arta în România 1910-1950" a sosit pe 2 iulie 2009 la Galeria Naţională din Praga, unde va rămîne pînă în septembrie. Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, iar la conferinţa de presă care a precedat deschiderea expoziţiei au participat numeroşi ziarişti cehi.

Prin cele 65 de lucrări incluse în expoziţie, pornind de la operele moderniste din jurul anului 1910 pînă la montajele pseudo-avangardiste, realist-socialiste ale anilor '50, "Culorile avangardei" aduce în faţa publicului ceh temele cele mai importante ale avangardei artistice din România.

Tablourile aparţin muzeelor de artă din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Oradea, Sibiu şi Tulcea, aflîndu-se în patrimoniul naţional al României.

Curatorul Erwin Kessler şi directorul ICR Praga, Mircea Dan Duţă, explică în interviurile de mai jos de ce a fost aleasă capitala Republicii Cehe drept al doilea oraş pe harta europeană care găzduieşte această expoziţie despre avangarda românească.


O expoziţie inconfortabilă

Interviu cu Erwin Kessler, curatorul expoziţiei "Culorile avangardei. Arta în România 1910-1950"

Mădălina Şchiopu: De ce este Praga al doilea oraş din afara României care găzduieşte expoziţia "Culorile avangardei"? A fost o întîmplare?
Erwin Kessler: Nu, n-a fost o întîmplare. În primul rînd, dintre toate muzeele pe care le-am contactat în vederea itinerării internaţionale, mi-au răspuns vreo cinci-şase. A fost mai greu să colaborăm cu unele dintre aceste muzee pentru că uneori erau cheltuieli prea mari, iar altele au fost interesate de variante ale expoziţiei diferite de conceptul iniţial, şi noi am preferat să aducem această expoziţie, nu una în care să avem, ca de fiecare dată, valorile sigure.

Ne-am fixat pe acele muzee şi destinaţii care ne-au oferit săli şi condiţii muzeografice bune şi o colaborare bună pe conceptul expoziţiei. Din păcate, Praga va fi şi ultima destinaţie, din pricina, precum ştiţi, a restricţiilor bugetare. La Lisabona, de unde vine acum expoziţia pe care o deschidem la Praga, am avut avantajul de a lucra cu o conducere şi un buget chiar ceva mai bune decît aici: ei au contribuit cu peste 20.000 de euro şi au publicat catalogul expoziţiei, pe cont propriu, în portugheză şi engleză. Zilele trecute, după ce am plecat din capitala lusitană, am primit pe Internet dosarul de presă realizat de către Muzeul Naţional de Artă Modernă şi Contemporană de la Lisabona, unde am expus: în decursul celor trei luni de expunere avem 61 de apariţii în presă (pentru comparaţie, în România au fost numai 17), iar asta numai din partea lor, fără să mai menţionez faptul că expoziţia a fost amintită şi pe Euronews.

M.Ş.: Cu ce ar trebui să rămînă un vizitator străin, în cazul de faţă ceh, după ce vede expoziţia?
E.K.: Cu mai multe dubii decît avea pînă acum. Am vrut să arătăm în mod cinstit o expoziţie onestă faţă de România, faţă de românitate.

M.Ş.: Aţi afirmat în timpul conferinţei de presă că aceasta este o expoziţie nu neapărat despre avangardă, cît despre mentalul românesc. De ce?
E.K.: Am vrut să arăt că rădăcinile avangardei noastre sînt într-un modernism destul de călduţ, şi de aceea ea este mai degrabă complezentă. De la noi a plecat Tzara, dar e bine zis "a plecat Tzara": el avea un radicalism care nu s-a potrivit la noi şi nu s-a mai întors. Iancu, Maxy n-aveau acest radicalism, şi de aceea s-au întors.

În privinţa avangardei noastre, există o complicitate a ei, un spirit al compromisului. De aceea expoziţia este împărţită pe stînga şi pe dreapta, pe stînga avangarda, pe dreapta tradiţionalismul. E un lucru care, la rîndul lui, vrea să conteste locuri comune - stînga, dreapta - pentru că între ele se fac de nenumărate ori joncţiuni pe parcursul acestei expoziţii, vezi pe stînga lucruri care arată foarte mult precum cele de dreapta, dovedesc coabitarea şi compromisul. Am vrut să arăt că aşa-zisul compromis ulterior cu arta de propagandă oficială comunistă e o consecinţă a unei consecvenţe a compromisului.

În perioada interbelică, în ciuda faptului că se contestă în permanenţă în manifeste, artiştii de diferite orientări se întîlnesc în tablouri şi în expoziţii. În faţă îşi dau pumni, pe la spate îşi dau mîna. Nu întîmplător, aceste strîngeri de mînă pe ascuns duc la întîmplări, retrospectiv, neverosimile, precum participarea lui Maxy şi a lui Iancu, în 1933, la expoziţia fascist-futuristă de la Roma. În 1933, pentru radical-revoluţionarii de la 1920, nu mai este o problemă să participe într-o asemenea expoziţie. Şi asta nu pentru că o parte din avangarda italiană mersese spre fascism, ci pentru că ei înşişi, în România, se apropiaseră de cei cu care expuneau.

Cum spunea la conferinţa de presă de astăzi un jurnalist cultural ceh, raporturile dintre expoziţia colecţiei permanente de artă cehă de aici din perioada interbelică şi expoziţia noastră este următorul: în expoziţia noastră sînt puse mai multe probleme, pe cînd ei, în expoziţia permanentă, mai degrabă arată împliniri. Nu ne-a interesat asta, pentru că împlinirile pot fi contrafăcute cu mare uşurinţă. Cum contrafacem noi la ora actuală: ne înscriem în acquis-ul comunitar fără probleme. Realitatea însă este cumplită. Diferenţa care există între manifest, poziţia radicală, fermă, şi practica artistică, expoziţională a vremii reprezintă adevărata miză. De obicei, expoziţiile de felul acesta, de istoria artei, sînt puriste, curăţă tot ceea ce nu se potriveşte în peisajul ideal, creează o utopie.

M.Ş.: Merită să subliniem încă o dată că această expoziţie nu va putea fi văzută în alte oraşe europene, din cauza restricţiilor bugetare impuse ICR.
E.K.: Ca tot românul, zic şi eu, mai bine atît decît deloc. Cred că această expoziţie ar fi contat pentru a ne prezenta pe noi înşine, aşa cum sîntem, cu bune şi cu rele, cu aspiraţii şi căderi, cu lucruri de înţeles şi de neînţeles. Este, de fapt, o expoziţie inconfortabilă.


Praga sau efervescenţa culturală

Iinterviu cu Mircea Dan Duţă, director ICR Praga

M.Ş.: De cît timp locuiţi în Praga?
E.K.: Sînt director ICR Praga de peste trei ani, de la sfîrşitul lui aprilie 2006, însă locuiesc aici din 2000.

M.Ş.: Locuind de atîta vreme aici, cum vi se pare Praga din punct de vedere cultural, ce are ea specific?
E.K.: Germaniştii v-ar da două răspunsuri contradictorii. Unul dintre ele, al celor entuziaşti, ar fi: "Praga este un oraş germanic, punct", iar cei din categoria scepticilor v-ar spune: "Praga este un oraş cu o uşoară spoială germanică" - un răspuns evident plin de dispreţ. Praga este un loc eclectic, atît din punct de vedere al mentalităţii, cît şi cultural.

Capitala cehă este un oraş monumental, care, în acelaşi timp, respectă proporţiile. Nu este o atitudine megalomanică în faţa monumentalului, e un monumental care îşi găseşte dimensiunile şi echilibrul. Cehii îşi respectă foarte mult trecutul. Nici măcar în timpul comunismului nu s-a demolat absolut nimic din monumentele istorice construite de-a lungul timpului în Praga. Unele au fost construite de diverşi colonizatori de-a lungul timpului, dar respectul pentru cultură al cehilor, al oficialităţilor cehe, dar şi al omului de rînd, al cetăţeanului obişnuit este deosebit - iar aceste monumente istorice sînt îngrijite, restaurate, şi tocmai de aceea aduc Cehiei o mare parte din PIB, prin turism.

În ceea ce priveşte atmosfera culturală ca atare, ce-aş putea să vă spun: în fiecare seară ai de ales între cel puţin cinci programe culturale de vîrf - un concert extraordinar de muzică clasică, o proiecţie de excepţie sau un festival de film la Cinematograful Arhivei, un spectacol de operă de înaltă ţinută la Teatrul de Operă, un concert de rock sau jazz la unul dintre numeroasele cluburi de rock şi jazz (sînt o mulţime în centrul istoric al Pragăi) etc.

Există o efervescenţă culturală de invidiat. Nu mai vorbesc de galeriile de artă numeroase, care lucrează cu artişti consacraţi sau lansează tineri artişti talentaţi.

M.Ş.: Aţi constatat acest respect pentru cultură şi în colaborarea dvs., ca reprezentant ICR, cu autorităţile cehe?
E.K.: Autorităţile ne oferă întregul concurs pentru organizarea programelor noastre, ne ajută inclusiv cînd este vorba de a sugera anumite genuri de proiecte care "prind" pe piaţa culturală cehă. Dar încă mai interesaţi şi mai entuziaşti decît autorităţile - sau să spunem cel puţin în aceeaşi măsură - sînt artiştii locali, galeriştii, proprietarii de săli de teatru, de concerte. Cultura română era încă, la începutul anilor 2000, o mare necunoscută în Praga.

Pot să afirm că acum despre cultura română se vorbeşte în Cehia, în Slovacia - pentru că noi acoperim şi teritoriul slovac - cu respect. Dar piaţa este departe de a fi saturată, e loc de mai bine. Aş vrea să menţionez o premieră absolută, deja cunoscută: în 2007, un roman românesc a cîştigat titlul de cartea anului - Simion Liftnicul de Petru Cimpoeşu. A fost o premieră nu numai faptul că un roman românesc a cîştigat titlul de cartea anului, a fost prima oară cînd acest premiu a fost obţinut de o carte străină. Era o distincţie rezervată pentru cărţile ceheşti, dar pur şi simplu romanul a avut un asemenea succes, încît a depăşit cărţile în limba maternă.

M.Ş.: De ce credeţi că ar fi interesaţi cehii de o expoziţie despre avangarda românească?
E.K.: Un motiv ar fi acela că au fost puţine expoziţii de artă plastică românească în Cehia pînă în 2005-2006. România se află în plină revenire de imagine în Republica Cehă, după o perioadă nu foarte roz cînd eram identificaţi cu mineriadele şi tot ce s-a întîmplat nefast la noi în trecut. Tot ce înseamnă cultură venită din România este primit bine aici, este un moment favorabil pentru noi, de care încercăm să profităm din plin. De altfel, aţi putut vedea prezenţa numeroasă a ziariştilor la conferinţa de presă din deschiderea expoziţiei, şi asta în condiţiile în care mîine începe festivalul internaţional de film de la Karlovy Vary, care deţine capul absolut de afiş pentru tot ce înseamnă acţiune culturală în această perioadă.

Un al doilea aspect este că unii dintre curatorii şi galeriştii români au studiat cu specialişti cehi în domeniu la începutul anilor '90. Este chiar cazul dlui Erwin Kessler, care l-a avut profesor pe Tomás? Vlc?ek, directorul actual al Galeriei Naţionale Cehe din cadrul palatului expoziţional. Şi, în al treilea rînd, artiştii cehi, în principal pictorii şi sculptorii tineri, caută în acest moment surse de inspiraţie, iar de cîţiva ani au descoperit Balcanii.


Deplasarea la Praga a fost realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus