Filme de (re)văzut: Cu Alice - Alice Doesn't Live Here Anymore

Alice nu mai locuieşte aici a fost primul film de Martin Scorsese pe care l-am văzut. A rulat în cinematografe (încă nu existau videocasetele) şi m-am dus la două, diferite, să-l văd şi să-l revăd. Mi s-a părut că Ellen Burstyn (care la vremea aceea avea 42 de ani) era cea mai frumoasă femeie care apăruse vreodată pe marele ecran - cu excepţia lui Marilyn, fireşte. Frumuseţea lui Burstyn era frumuseţea lui Alice: o femeie obişnuită care-şi ia copilul şi cutreieră America în căutarea fericirii... Pe atunci nu ştiam că ceea ce făcea Scorsese se numea "cinema independent" şi că Alice putea fi văzută (şi) ca o "pionieră" a feminismului; era de ajuns să-i privesc faţa şi să văd că era un om adevărat care făcea lucruri adevărate pe un ecran.

Nu ştiam nici că rolul îi fusese oferit, iniţial, Barbrei Streisand. Mă amuză să-mi închipui cum ar fi arătat Alice interpretată de ea... Streisand nu e-o actriţă proastă, dar povestea n-ar mai fi fost despre Alice Hyatt, ci despre Barbra Streisand: celebra cîntăreaţă/actriţă are un fel de a contopi cu un om obişnuit care ce nu te lasă nicio clipă să uiţi că este "un om obişnuit interpretat de Barbra Streisand". (Oricum, Streisand avea să-l obţină pe Kris Kristofferson - David al lui Alice - pentru un alt film; unul prost.)

Multă vreme după am crezut, de asemenea, că Alice-care-nu-mai-locuieşte-aici este una şi aceeaşi persoană cîntată de Smokie ("... next door to Alice"). N-avea nicio legătură, doar că prenumele "Alice" se încărcase - pentru mine - cu o asemenea greutate încît simpla lui apariţie, într-un cîntec, într-o conversaţie sau într-un context, apăsa automat clapa filmului din 1974 al lui "Marty".

Acum ştiu că Alice este mătuşa filmului independent american, a lui Erin Brokovich şi a tuturor mamelor singure care-şi cresc copiii, luînd viaţa de la zero. Dar asta n-o transformă într-o mumie hollywoodiană: Alice este prea vie, prea adevărată şi prea neîmblînzită de sitcomuri şi formule ca să şadă frumos pe o etajeră, cu o etichetă pe ea atestînd "originile genului". Burstyn a reuşit s-o facă mai mult decît de neuitat: a făcut-o de fiecare zi. Vedeţi filmul şi veţi înţelege.