august 2009
Sâmbătă, 1 august 2009, Opera Naţională Bucureşti (ONB) i-a invitat pe iubitorii muzicii clasice la Promenada Operei, concert extraordinar desfăşurat în aer liber. Încă de la ora 19.00, spectatorii au început să se adune pe esplanada din faţa instituţiei, iar cele 2.000 de scaune puse la dispoziţie de organizatori cu sprijinul ADP sector 5 s-au ocupat rapid, astfel că spaţiul verde a devenit curând neîncăpător pentru melomani, dar şi pentru curioşii sau trecătorii care s-au oprit din plimbare pentru a-i asculta pe artiştii Operei Naţionale Bucureşti.

Aşa cum fusese programat, spectacolul a început la ora 21.30, cu Preludiul actului al III-lea din opera Lohengrin de Richard Wagner, la pupitrul orchestrei ONB aflându-se dirijorul Tiberiu Soare. Programul, prezentat de publicistul Sever Voinescu, a cuprins lucrări cunoscute de Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Giacomo Puccini, Gioacchino Rossini, Franz Lehàr, dar şi canţonete celebre precum O, sole mio! sau Torna a Surriento. Ediţia de anul acesta a reunit tineri solişti care s-au făcut deja remarcaţi în spectacolele ONB: Antonela Bârnat, Mihaela Işpan, Teodor Ilincăi, Maria Jinga, Bogdan Mihai, Aurelia Florian. Alături de ei, au cântat şi artişti lirici cunoscuţi publicului de gen: Eugen Secobeanu, Silvia Sorina Munteanu, Iordache Basalic şi Mihaela Stanciu. Concertul s-a încheiat, în aplauzele publicului, cu celebrul Brindisi din La Traviata de Giuseppe Verdi.

Eveniment aflat la cea de a treia ediţie, Promenada Operei este un spectacol anual cu acces gratuit oferit celor care iubesc muzica de calitate. De la o ediţie la alta se înregistrează un număr tot mai mare de spectatori, mulţime care include, spre bucuria organizatorilor, nu numai publicul fidel operei, ci şi tineri dornici să cunoască mai bine acest gen de muzică. Astfel, pe peluzele din faţa Operei Naţionale Bucureşti, s-au instalat (chiar şi pe scaune aduse de acasă!) peste 4.000 de spectatori, care nu s-au lăsat alungaţi de cele câteva picături de ploaie căzute pe la mijlocul evenimentului, rămânând până la sfârşit, în acordurile muzicii de operă.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus