Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Solyaris

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ruşinea va salva omenirea - Solyaris


Marian Rădulescu

august 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Solyaris (1972)" - afirma Andrei Tarkovski - "exprimă incapacitatea omului de a se concentra asupra lui însuşi, evidenţiind conflictul dintre viaţa spirituală şi achiziţia obiectivă a cunoaşterii. Este drama spirituală a omului atunci când el se simte neputincios în a-şi rezolva problemele sufleteşti, fiind acaparat de tehnologie."

Undeva, în cosmos, pe o navă spaţială înconjurată de un "ocean gânditor", cele mai adânci fantasme (tentaţii, dorinţe şi vini înăbuşite care chinuie mintea omului) devin realitate, se materializează, se "întrupează". Savantul Gibarian este chinuit de ciudate "vedenii" (o femeie tânără ce apare şi dispare) cărora nu le poate rezista, hotărăşte că e propriul său judecător şi-şi pune capăt zilelor. Îi lasă psihologului Kelvin (noul vizitator al navei, încă sceptic faţă de pretinsele puteri miraculoase ale "oceanului gânditor") o înregistrare video (ca un fel de testament) în care vorbeşte despre "acest lucru de nedescris, ce se poate întâmpla oricui" şi care "e doar începutul". Îi spune în încheiere: "Să nu crezi că am înnebunit, Kris. Cât de mult mi-am dorit să ajungi mai repede!..."

Gestul lui Gibarian a fost precipitat de neputinţa de a se obişnui, de a se împrieteni cu propria-i persoană, cu propria-i conştiinţă. A sperat să-l reîntâlnească pe Kris (pe care-l considera un adevărat amic, un "suflet-pereche"), însă nu îndeajuns. Ceilalţi doi savanţi de pe navă (Sartorius şi Snaut, "vizitaţi" şi ei de creaturi ciudate) voiau să-l ajute, dar nu s-au priceput să vorbească "pe limba lui". Şi câtă nevoie avea Gibarian de cineva care să-i înţeleagă disperarea, deznădejdea, spleen-ul... Sartorius califică gestul sinucigaş al colegului său astfel: "A fost un laş." Cuvintele lui Snaut - mai profunde, mai înţelegătoare - ne ajută să desluşim misterul "solaristicii": "Nu dorim să cucerim spaţiul, ci doar să extindem Pământul la infinit. Nu avem nevoie de alte lumi, ci de o oglindă. Căutăm să stabilim un contact şi nu-l vom atinge nicicând. Ne aflăm în situaţia stupidă a unui om ce se îndreaptă spre o ţintă de care se teme şi pe care nu şi-o doreşte. Omul are nevoie de om!"

Kris ajunge însă prea târziu. Pe Gibarian nu-l mai poate salva, dar va înţelege că el n-a murit de teamă, ci de ruşine. Exclamă atunci, parafrazându-l pe Dostoievski: "Ruşinea e sentimentul ce va salva omenirea!" (autorul Idiotului spunea că "frumuseţea va salva omenirea"). Dintre toţi, numai Kris va descoperi "drumul înapoi" spre Pământ, însă abia după ce se va fi împăcat cu propriile-i fantasme - "întrupările", "învierile" fiinţei pe care a iubit-o (şi a trădat-o) cel mai mult: soţia sa, Hari. Procesul complicat al luptei cu amintirile personale, cu ciudatele întâlniri de pe navă, este orientat de Kris printr-un gest crucial, ce foarte uşor poate scăpa neobservat: rugăciunea (reculegerea, comuniunea cu cele "mai presus de fire") în faţa icoanei Sfintei Treimi a Sf. Andrei Rubliov. Acest "vector" izbăvitor îl va ajuta pe Kris să-şi restaureze relaţia cu părinţii, cu fiinţa mult iubită căreia-i va mărturisi: "Îmi eşti mai dragă decât toate adevărurile ştiinţifice!" Acelaşi sentiment al ruşinii care l-a zdrobit pe Gibarian îl va salva pe Kris.



 Toate articolele despre Solyaris


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Călăuza Tarkovski, Marian Rădulescu
 Un alt fel de Twilight Zone - Solyaris, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer