Revelaţia Pfeiffer - Chéri

Au trecut peste douăzeci şi unu de ani de când Stephen Frears o distribuia pe Michelle Pfeiffer în ceea ce reprezintă - pentru mulţi - cea mai reuşită ecranizare a scrierii lui Choderlos de Laclos Legături primejdioase, filmul Dangerous Liaisons. Alături de doi parteneri de mare forţă precum John Malkovich şi Glenn Close, actriţa reuşea să o portretizeze atunci, cu o ingenuitate vibrantă şi o feminitate superbă, pe fragila Madame de Tourvel, rămânând definitiv în memoria spectatorilor, după ce, cu trei ani mai devreme, le întipărise pe retină, cu o gingăşie unică, chipul de porţelan al eroinei de basm din Ladyhawke / Domniţa Şoim (1985).

De-a lungul anilor, Michelle Pfeiffer şi-a creat, pe merit, imaginea unei actriţe serioase şi talentate, jucând fără cusur în filme de cele mai variate genuri şi tonuri, de la Tequila Sunrise la The Fabulous Baker Boys, de la The Russia House la Frankie and Johnny, de la Batman Returns la I Am Sam, de la Wolf la Up Close & Personal, de la Dangerous Minds la A Midsummer Night's Dream, ori de la One Fine Day la White Oleander. Am admirat-o toţi, desigur, în 1993, în excepţionalul The Age of Innocence, al lui Scorsese, care îi solicita nenumărate nuanţe şi stări pentru a o portretiza discret, dar pregnant, pe contesa Ellen Olenska. Însă puţini au intuit, probabil, că Michelle Pfeiffer poate oferi ecranului infinit mai mult decât o gamă interpretativă interesantă, pe lângă o frumuseţe răvăşitoare (mai ales prin faptul că este lipsită de orice strop de vulgaritate - un fel de Deborah Kerr sau Grace Kelly contemporană). Unul dintre aceştia este, categoric, Stephen Frears, care îi oferă, în acest surprinzător şi irezistibil Chéri, probabil rolul carierei ei. Ea este cea care confiscă toată atenţia prin portretul sclipitor al curtezanei Léa de Lonval, evoluând magistral într-un film care respiră măiestrie, de la distribuţia perfectă la imaginea semnată Darius Khondji (Delicatessen, La cité des enfants perdus, Se7en, Stealing Beauty, Evita, The Ninth Gate, The Beach, Panic Room, Anything Else, My Blueberry Nights), care reprezintă o capodoperă în sine, modelând eroii din umbre şi lumini, de la coloana sonoră foarte elegantă la costumele şi decorurile care nu doar servesc personajele, ci le secondează precis evoluţia sufletească.

Însă tocmai realizarea ireproşabilă, stilată precum o haină care scoate în evidenţă posesorul, nu detaliul de costum, îi lasă loc spectatorului să se delecteze cu ceea ce contează aici cu adevărat: scenariul şi interpretarea actorilor. Scenaristul Christopher Hampton este recunoscut demult drept un profesionist strălucit. A excelat, tot sub bagheta lui Stephen Frears, în Dangerous Liaisons, în 1988, dar şi, în 1995, în Carrington, regizat de el însuşi (un triumf la Festivalul de la Cannes, în care străluceau Emma Thompson şi Jonathan Pryce) şi, de asemenea, în Total Eclipse, regizat de Agnieszka Holland, care îi oferea, în acelaşi an, lui Leonardo DiCaprio unul dintre marile sale roluri - al poetului Arthur Rimbaud, căruia îi dădea replica un impresionant David Thewlis în rolul lui Paul Verlaine - pentru ca, recent, să rateze tonul şi verosimilitatea, într-un film ca Atonement. Acum, însă, cu acest Chéri, el realizează un nou tur de forţă. Rar s-a reuşit pe ecran, de la Oscar Wilde şi Noël Coward încoace, un asemenea ping-pong de sarcasme aruncate între personaje, cu o ură perfect camuflată sub zâmbete convenţionale şi cu adevăruri crude spuse pe un ton extrem de lejer. Christopher Hampton exploatează la maximum cele două scrieri ale lui Colette care stau la baza ecranizării - Chéri şi La fin de Chéri - şi care demonstrează o rară cunoaştere a celor mai rafinate mecanisme psihologice şi sociale ale epocii (una dintre cele mai răvăşitoare scene ale filmului este, de pildă, scurta partidă de cărţi între fostele frumuseţi care îşi evocă gloria de altădată). Cât despre ansamblu, de la curtoazie la sarcasm, de la falsă pudoare la îndrăzneala supremă, de la păstrarea aparenţelor şi până la pumnalele pe care şi le înfig în spate (întotdeauna, însă, cu mănuşi de catifea), curtezanele Léa de Lonval şi Madame Peloux (jucată magistral de Kathy Bates, un uriaş talent, extrem de puţin exploatat însă pe ecran) reuşesc un portret răvăşitor de viu al vieţii antebelice, cu excesele, decadenţa, frenezia şi pitorescul ei.

Intervenind şi provocând tot acest duel şi duet teribil, Rupert Friend are şansa teribilă a unui rol care îl prinde de minune - tânărul Fred Peloux, palid, cinic, apatic, precoce, suferind de mal du siècle şi fericit doar atunci când este nefericit. Restul, adică umorul feroce, dar şi coregrafia impecabilă a stărilor sufleteşti extrem de variate, ce se desfăşoară de-a lungul acestui film absolut special, reprezintă o bucată foarte vie de istorie. A filmului în general, a talentului actoricesc care uneori poate atinge sublimul, a vulnerabilităţii umane, a tinereţii şi bătrâneţii şi a modului în care se pot devora una pe cealaltă, a moravurilor unei epoci, a senzualităţii, a retoricii mute a costumului şi a tristeţii indicibile pe care astfel de poveşti o lasă întotdeauna în urma lor.


Chéri / Curtezana, Marea Britanie - Franţa - Germania, 2009.
Regia: Stephen Frears.
Cu: Michelle Pfeiffer, Kathy Bates, Rupert Friend, Felicity Jones, Frances Tomelty, Anita Pallenberg, Harriet Walter, Iben Hjejle.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.