Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oaspeţi la Festivalul George Enescu 2009 - Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam


George Andrei

august 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Koninklijk Concertgebouworkest a fost recent votată într-un sondaj apărut în revista britanică Gramophone drept cea mai bună orchestră a lumii. Astfel de "clasamente" mă lasă rece: cea mai rafinată execuţie orchestrală nu este întotdeauna garantoare a inspiraţiei interpretative. Nu încape însă îndoială că prezenţa orchestrei la Bucureşti constituie unul din evenimentele Festivalului George Enescu 2009.

Biografia oficială poate fi citită pe Internet, aici, deci nu are rost să o repet. Voi adăuga doar faptul că printre compozitorii care au lucrat cu orchestra s-a aflat şi George Enescu care a dirijat propria Suită nr. 2, Simfonie nr. 1 şi cele două Rapsodii Române. Enescu a apărut şi în ipostaza de violonist în concerte dirijate de Pierre Monteux şi Eduard van Beinum. Mai trebuie notat că Ansamblul Viotta, format din muzicieni ai orchestrei, inclusiv concertmaestrul şi şefii de partidă, a înregistrat cu câţiva ani în urmă Octetul pentru coarde şi Dixtuorul pentru suflători.

Alţi artişti români care au colaborat cu Koninklijk Concertgebouworkest sunt Dinu Lipatti, Clara Haskil, Constantin Silvestri, Ileana Cotrubaş şi Radu Lupu; lista nu este exhaustivă. Şi să nu-l uităm pe concertmaestrul Liviu Prunaru.

Primul concert, în 1888, a fost condus de Willem Kes, care a rămas dirijor principal timp de şapte ani. A fost urmat de Willem Mengelberg, o personalitate copleşitoare care a modelat orchestra pe o durată de 50 de ani. Dirijorul olandez este unul dintre acei care nu atât interpretează, ci re-creează o partitură, şi deci două versiuni ale aceleaşi compoziţii nu sunt niciodată identice. Mengelberg este cunoscut pentru generozitatea cu care foloseşte portamento-ul şi a rubato-ul, lucruri care nu de puţine ori şochează melomanul din ziua de azi obişnuit cu interpretări, să le numim mai "obiective". El a stabilit tradiţia Mahleriană a orchestrei şi a fost un inegalabil interpret al muzicii lui Richard Strauss. O altă contribuţie importantă a fost repunerea în circulaţie a Patimilor după Matei de Bach, lucrare rar executată în afara Germaniei în perioada interbelică, dar pe care Mengelberg a condus-o aproape în fiecare an. Un document sonor datând din Duminica Floriilor din 1939 păstrează o interpretare legendară; puteţi citi aici un fascinant articol. Sigur că, datorită cercetărilor muzicologice din cei 70 de ani care au trecut, tălmăcirea muzicii baroce este în ziua de azi mult diferită de stilul din acea epocă, şi în plus dirijorul efectuează un număr mare de tăieturi. Dar câtă emoţie aduce fiecare ascultare!

Discografia lui Mengelberg este bogată. Cei care nu sunt descurajaţi de sunetul înregistrărilor istorice nu ar trebui să piardă, pentru început, în afara Patimilor după Matei, Simfonia a IV-a şi Adagietto-ul din Simfonia a V-a de Mahler, sau prima audiţie a Concertului nr. 2 pentru vioară de Bartok, solist fiind Zoltán Székely.

După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, datorită simpatiilor naziste, lui Mengelberg i s-a interzis să dirijeze şi atunci conducerea orchestrei i-a revenit lui Eduard van Beinum. El fusese deja numit dirijor principal alături de Mengelberg încă din 1938, deci după 1945 a rămas singur în post. Temperament diametral opus lui Mengelberg, care uneori altera partiturile pe care le conducea, van Beinum dorea mai degrabă să fie un servitor fidel al compozitorului. În Suita a II-a de Bach, de exemplu, Mengelberg a folosit doi flautişti solişti pentru a compensa numărul mare al corzilor. Van Beinum a folosit doar un flautist şi o secţiune redusă a instrumentelor de coarde. Mengelberg era un suprem interpret al muzicii lui Gustav Mahler. Van Beinum a dirijat câteva din lucrările compozitorului boem Simfoniile a III-a, a IV-a şi a VI-a de pildă, dar preferinţele sale se îndreptau mai curând asupra lui Anton Bruckner. Pe Bach, după cum am văzut, nu l-a neglijat, iar aici trebuie amintită celebra înregistrare live a Concertului pentru pian BWV 1052 în aranjamentul lui Ferruccio Busoni cu Dinu Lipatti solist. Nu a condus însă Patimile după Matei decât de puţine ori, lucrarea fiind în general încredinţată dirijorilor oaspeţi. Ca şi Mengelberg, van Beinum a lăsat posterităţii un număr mare de documente sonore. Simfoniile lui Brahms şi Bruckner constituie un bun punct de plecare pentru cei care doresc să-i cunoască arta.

Moartea subită, în 1959 de un atac de cord, a lui Eduard van Beinum lasă orchestra în căutarea unui nou lider, iar privirile se îndreaptă asupra tânărului dirijor al Orchestrei Filarmonice a Radiodifuziunii Olandeze, Bernard Haitink. El preia şefia Orchestrei Concertgebouw în 1961, la început în tandem cu mult mai rutinatul maestru german, Eugen Jochum. Jochum a dirijat în special Mozart, Beethoven, şi Bruckner, şi nu i-a omis nici pe compozitorii olandezi cum ar fi Marius Flothuis, Hans Henkemans, sau Lex Van Delden. A condus de asemenea, şi a şi înregistrat, nu doar Patimile după Matei de Bach ci şi Patimile după Ioan.

După 1963 Haitink rămâne singurul dirijor principal. Interpretările sale sunt desigur mai apropiate lui van Beinum decât Mengelberg, fără a avea însă claritatea şi incisivitatea predecesorului imediat. Dimpotrivă, Haitink este dirijorul discret şi eficient, care nu atrage atenţia prin efecte goale sau exagerări, dar care este întotdeauna atent şi prezent acolo când ai nevoie de el. O altă caracteristică este consistenţa. Din acest motiv înregistrările integralei simfoniilor unor compozitori precum Anton Bruckner reprezintă unul din cele mai bune cicluri gravate. Lucrările beneficiază de interpretări superb pregătite şi executate. Totuşi, nici una dintre ele nu atinge, cred, nivelul celor mai inspirate versiuni individuale. De exemplu, în Simfonia a IV-a îl prefer pe Karl Böhm, în a V-a pe Furtwängler, în a VI-a pe Celibidache, în a VII-a pe... Eduard van Beinum, etc. De aceea unii melomani vorbesc de monotonia maestrului. Nemeritat, deoarece în faţa publicului, Bernard Haitink a dat nu de puţine ori dovadă de o spontaneitate şi chiar de o intensitate care îi lipsea în studioul de înregistrări. Ascultaţi de pildă simfoniile de Mahler din concertele din matineele zilelor de Crăciun (celebrele Mahler Kerstmatinees.)

Contribuţia lui Haitink nu se limitează la înregistrări, chiar dacă ele au avut un rol important în confirmarea şi mărirea prestigiului orchestrei. Acelaşi scop l-au avut şi turneele, a căror număr s-a înmulţit. Şi deşi a rămas posibil dator muzicii contemporane, el a acoperit repertoriul prin angajarea unor dirijori oaspeţi precum Hans Rosbaud, Bruno Maderna, Ernest Bour, Lucas Vis, sau Reinbert de Leeuw. Tradiţia invitării compozitorilor a continuat şi ea. Witold Lutosławski, Pierre Boulez, sau Hans Werner Henze sunt doar câteva din cele mai importante nume. De notat că Maderna nu a dirijat propriile sale compoziţii!

În 1988 Bernard Haitink a părăsit orchestra şi nu a revenit ca dirijor oaspete decât în 1995; din fericire prezenţele sale sunt mai numeroase în zilele de azi. Succesor a fost numit Riccardo Chailly. Orchestra a traversat probabil o perioadă mai puţin fastă. Sunetul ei, cultivat cu minuţiozitate de-a lungul anilor de Mengelberg, van Beinum şi Haitink era de nerecunoscut când Chailly se afla la pupitru. Nu trebuie înţeles că nivelul tehnic a scăzut. Concertgebouworkest devenise însă o orchestră ca oricare alta; una de prim rang, neîndoielnic, dar care se părea că îşi pierduse personalitatea.

Riccardo Chailly a avut şi contribuţii pozitive. Orchestra a revenit la Festivalul de la Salzburg după mai mult de 30 de ani. Dirijorul a fost un inspirat interpret al repertoriului contemporan şi a menţinut tradiţia mahleriană. El a lărgit repertoriul de operă, care, deşi nu total absent, constituia doar o mică parte în trecut. Dintre înregistrările sale aş putea recomanda, pentru cei care doresc să exploreze muzici mai puţin cunoscute, un disc compact cu lucrări ale compozitorului olandez Johan Wagenaar.

Mariss Jansons a preluat conducerea orchestrei în 2004. El a reuşit, în scurt timp, să readucă acel "sunet 'catifelat' al viorilor, 'aurit' al alămurilor" pe care mulţi îl credeau pierdut. Orchestra a început, de asemenea, să editeze o serie de discuri compacte conţinând înregistrări din concerte, atât din prezent, cât şi din trecut. De notat sunt cinci volume ale Antologiei Orchestrei Concertgebouw, fiecare tom, exceptând primul, fiind dedicat unei decade: anii '50-'60, '60-'70, '70-'80, etc. Cele mai recente au, indiscutabil, un sunet mai bun. Cele istorice păstrează interpretări a căror individualitate este greu de găsit în zilele de azi.


Fragmente video:

Sageata Willem Mengelberg dirijează Uvertura operei Oberon de Carl Maria von Weber - aici.



(Eduard van Beinum - mini-documentar în care dirijează fragmente din Uvertura Egmont de Ludwig van Beethoven şi Te Deum de Alphons Diepenbrock)




(Bernard Haitink - fragment din scherzo-ul Simfoniei a VIII-a de Anton Bruckner)



(Riccardo Chailly repetă Simfonia a VIII-a de Gustav Mahler)



(Mariss Jansons - fragment din uvertura operei Guillaume Tell de Gioachino Rossini)



(Mini-documentar: Interviu cu concertmaestrul Liviu Prunaru şi imagini din repetiţia Concertului pentru vioară nr. 3 de Camille Saint-Saëns. Dirijor este Fabio Luisi)


În programul festivalului Enescu 2009:
Sageata Sâmbătă 19 septembrie 2009, ora 19.30
Sala Mare a Palatului
Seria "Mari orchestre ale lumii"
Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam
Dirijor: Mariss Jansons

Program: Weber - Uvertura la Oberon; Haydn - Simfonia nr. 100 în Sol Major Militara; Dvořák - Simfonia nr. 8 în Sol Major op. 88

Sageata Duminică 20 septembrie 2009, ora 11.00
Sala Mare a Palatului
Seria "Mari orchestre ale lumii"
Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam
Dirijor: Mariss Jansons
Solist: Johannes Moser (violoncel)

Program: Shostakovich - Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în Mi b Major op. 107; Beethoven - Simfonia nr. 3 în Mi b Major op. 55 Eroica.




 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de George Andrei


Alte articole

 Stilul neo-ikebana în managementul musical - sau despre Festivalul Enescu, ediţia 2009, Dan Dediu
 Propuneri pentru 2011 - Festivalul George Enescu, 2009, Johanna Franz
 Post Festum - Festivalul Enescu, 2009, Liviu Ornea
 Un weekend la Festivalul George Enescu, 2009, Mihai Cojocaru
 Bunica, Enescu şi Băsescu - Festivalul Enescu, 2009, Liviu Ornea
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer