Dacă Tony Scott a hotărât să se lase de regizat filme şi să se apuce de făcut clipuri de peste o oră despre catacombele metroului din New York, e OK, dar s-o ştim şi noi. The Taking of Pelham 1 2 3, care e chiar despre deturnarea trenului care trece prin staţia Pelham la 1:23 p.m., şi nu despre cum s-a furat în trei secunde un tren din New York, de pe stânga, (nu e sigur dacă traducătorii români care au dat-o, probabil jucăuş, 123 S-a furat un tren au văzut filmul înainte), sună ca o campanie de PR despre rapiditatea & eficienţa metroului din New York.
Tony Scott şi scenaristul se joacă de-a psihologia inversă: situaţia propusă te face să te gândeşti de două ori înainte să cobori treptele în subteran (Ryder, jucat de Travolta, deturnează o garnitură de metrou cu tot cu ostatici şi cere, ca să nu îi împuşte unul câte unul, 10 milioane de dolari livraţi într-o oră), iar tot ansamblul trebuie chipurile să pară spontan şi meditativ despre cât de încercată de criză, lipsită de siguranţă şi eterogenă e comunitatea new-yorkeză.
Bineînţeles, în final ea se arată responsabilă pentru că Garber, un simplu dispecer (Washington) negociază, desface nodurile problemei şi pedepseşte infracţiunea. Scott ne arată şi că NY-ul e un loc care s-a schimbat mult din 1974 de când s-a făcut originalul omonim al lui Joseph Sargent, drept pentru care trebuie filmat eletric, iar personajele negative să fie brokeri afectaţi de criză. Din păcate tehnica regizorului, dar mai ales a scenaristului e subţire, stridentă şi are toate sforile la vedere. Sub pretextul a 106 minute de thriller cu ostatici şi suspans mediocru, Tony Scott ne arată o metropolă a anului 2009 cu degetul. Arătător.