Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Artmania 2009

Muzica, dacă faci parte dintr-o trupă, poate să preia controlul asupra propriei tale vieţi


Carmina Vakulovski, Mihail Vakulovski, un interviu cu Hamish Glencross, traducere de Andra Atodiresei

Observator Cultural, august 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Hamish este chitaristul trupei rock My Dying Bride, imaginea formaţiei, alături de Aaron Stainthorpe, întemeietorul MDB. Formaţia a cîntat a doua oară în România, la cererea insistentă a fanilor formaţiei engleze, ocazie cu care am avut acest dialog cu Hamish. Şi la acest concert de la Artmania 2009, MDB au entuziasmat publicul, iar Hamish a fost un maestru al chitarei şi a interpretat vocea a doua. În acest interviu însă, Hamish este vocea nr. 1, aşa cum e chitara nr. 1 în muzica rock britanică.

Carmina Vakulovski, Mihail Vakulovski: Bine aţi revenit în România. Pentru mine reîntoarcerea voastră a fost o ştire deosebită, pentru că mi-a plăcut foarte tare concertul vostru de acum 2 ani, vă ascultasem toate albumele, dar live-ul a fost extraordinar. Voi ce vă amintiţi de la acel concert din România?
Hamish Glencross: Ne-am simţit extraordinar ultima dată cînd am cîntat la Festivalul Artmania din România. Ne-a făcut cu adevărat plăcere. Din acest motiv, am fost încîntaţi cînd am aflat că vom repeta experienţa, pentru că fanii de aici sînt foarte pasionaţi şi ultimul spectacol a fost grozav. Îmi aduc aminte că atîţia oameni de la spectacolele My Dying Bride au venit să ne vadă pe noi în mod special, şi asta a fost grozav. Festivalul este amplasat într-un loc splendid. Avem o vedere grozavă de pe scenă, ceea ce este plăcut. Nu numai că avem o mare de fani în faţa noastră, ceea ce este întotdeauna remarcabil, dar sînt şi multe clădiri... este un loc foarte frumos şi un festival nemaipomenit. Ne-am simţit foarte bine ultima oară cînd am fost aici pentru că am avut foarte mulţi prieteni, cum ar fi prietenii noştri de la Anathema, care au fost aici. Este grozav să ne aflăm din nou aici şi să-i vedem pe ceilalţi. Este minunat. Sîntem într-o foarte bună dispoziţie.

C.V., M.V.: Cum vi s-a părut publicul român la prima vedere şi ce aşteptări aveţi de la noi acum, cînd primele impresii au rămas în trecut, ca o amintire frumoasă (pentru noi)? Ce vă amintiţi legat de România? Acum aţi găsit alt Sibiu sau aţi rămas cu aceeaşi impresie, la această a doua întîlnire?
H.G.: Am fost foarte impresionaţi prima oară şi am înţeles de ce aceasta este capitala culturală a Europei. Este o aşezare superbă. Avem mult de mers cu maşina de la Bucureşti pînă aici, astfel că am văzut mult din peisajul pitoresc şi a fost grozav să vedem totul din nou, deşi am ajuns tîrziu aseară şi în mare parte, am călătorit pe întuneric. A fost grozav să vedem cum răsare soarele şi, cum se luminează acest loc minunat. Azi au venit foarte mulţi fani respectuoşi şi bine crescuţi, care au vrut să facă multe poze şi au cerut multe autografe. Nu ne deranjează deloc cînd oamenii sînt cu adevărat interesaţi de ceea ce facem şi este o onoare pentru noi să facem cunoştinţă cu ei. Părerea mea nu s-a schimbat, ci mai degrabă a fost întărită; acesta este un loc grozav în care să te afli.

C.V., M.V.: My Dying Bride activează de 20 de ani, chiar dacă sînteţi foarte tineri... Cum vă păstraţi energia, forţa şi entuziasmul?
H.G.: În cele din urmă, cînd creăm muzică nouă, primii oameni pe care vrem să îi mulţumim sîntem noi înşine. Vrem să fim mîndri de albumele pe care le creăm şi peste 10-20 de ani, noi nu urmăm trenduri sau scene. Atunci cînd facem un album, acesta este exact ceea ce vrem noi. Urmăm propriile noastre reguli, astfel ne dezvoltăm în continuare ca trupă. Fiecare an aduce noi încercări şi noi surse de inspiraţie, aşa că mai avem foarte multe de făcut. Am făcut, din păcate, o serie de schimbări de membri, dar, de fiecare dată cînd aducem un nou membru în formaţie, acesta aduce cu el energia proprie şi entuziasmul. Apreciem cu adevărat ceea ce fac noii noştri colegi.

C.V., M.V.: Şi sînt foarte tineri noii membri ai trupei...
H.G.: Da, aduc şi tinereţe. Oricum, a rămas multă viaţă în ceea ce facem şi mai sînt multe de făcut.

C.V., M.V.: Vă mai amintiţi cum eraţi la începuturi? Cum aţi ales numele formaţiei? Ce variante aţi mai avut?
H.G.: Ei bine, cealaltă opţiune a numelui formaţiei, pe lîngă My Dying Bride, a fost My Dying Child, dar My Dying Child a fost considerat un pic brutal, un pic prea death metal, iar versurile pe care Aaron le scria pe atunci erau, chiar de la început, un pic mai poetice, astfel că My Dying Bride conţinea elementul mai romantic, şi de aceea am ales această variantă.

C.V., M.V.: La My Dying Bride foarte importante sînt versurile. Nu aveţi de gînd să publicaţi o carte cu textele My Dying Bride?
H.G.: Ar fi o idee interesantă. Cred că ar fi foarte frumos dacă la un moment dat am face ceea ce formaţia americană Novembers Doom a făcut de curînd, şi anume au scos o carte care conţine diverse versuri şi explicaţii aferente acestora. Este o carte care arată foarte bine, cu lucrări de artă foarte frumoase şi cu poze. Ar fi o idee bună de aplicat la un moment dat, dar nu avem planuri în acest sens acum. Scriem în continuare albume, şi asta înseamnă că ar fi o carte care s-ar tot extinde şi ar trebui să tot adăugăm cîte un capitol o dată la cîţiva ani. Ar fi frumos să facem asta la un moment dat în viitor, dar cred că asta se va întîmpla atunci cînd formaţia se va apropia de propriul sfîrşit. Ar putea fi o idee bună de pus în practică.

C.V., M.V.: Ce scriitori citiţi? Ce vă place din literatura universală? Există scriitori care v-au influenţat cumva versurile, muzica?
H.G.: Versurile sînt scrise de Aaron. care se inspiră din foarte multe chestii: locuri, scriitori, filme şi experienţe de viaţă, iar atunci cînd scriem muzica, facem ceva asemănător, ne inspirăm atît din propriile vieţi, cît şi din alte surse artistice. Eu, personal, cred că înainte de a te inspira din lucrările altora, sînt destule lucruri care se întîmplă în propriile noastre vieţi, care merită să fie luate în calcul. Să ne gîndim doar la provocările pe care le aduce fiecare an. Astfel sîntem foarte norocoşi că avem la îndemînă această metodă de exteriorizare, muzica în care ne exprimăm toate frustrările, toată furia. Este o terapie sănătoasă pentru noi.

C.V., M.V.: Ce muzică ascultaţi de obicei? Ce aveţi, de exemplu, acum în iPod/MP3/ iPhone?
H.G.: Albumele mele preferate, în acest moment, sînt Unholy Majesty al unei cîntăreţe din Anglia, pe care o cheamă Rose Kemp. Este fiica a doi cîntăreţi de folk din trupa Steeleye Span şi face o combinaţie foarte interesantă de muzică britanică cu puternice rădăcini folk, foarte grea, foarte intensă. Mi se pare grozavă. Mi-a făcut mare plăcere să ascult şi The Rotted, doar pentru puţină distracţie, este un bun metal rock brutal, care reprezintă vremuri bune şi distracţie. Cred că este OK. Trec de la o extremă la alta, dar, în cele din urmă, muzica trebuie simţită cu inima şi trebuie să fie sinceră, şi cînd văd că o trupă emană acest lucru, asta mă entuziasmează. Apar foarte multe trupe noi care sînt bune, şi încă ador şi clasicii, cum ar fi Black Sabbath şi Crowbar, dar vînez muzica nouă, care apare în fiecare an. Cumpăr multe albume.

C.V., M.V.: For Lies I Sire, noul album My Dying Bride, pare un pic diferit faţă de albumele de pînă acum, mai intim... Intervine chiar şi vioara... Cum a primit publicul această schimbare?
H.G.: Ei bine, odată cu trecerea timpului, compunem cîntecele altfel, sunetul de chitară s-a schimbat, petrecem mult timp fără vioară, de exemplu, şi ne concentrăm foarte tare asupra chitarelor, la crearea diferitelor nuanţe şi texturi, avem sunete de chitară pe mai multe straturi. Am făcut albume precum A Line of Deathless Kings şi Songs of Darkness, cu un bas foarte puternic, şi am continuat cu acesta pe noul album, încercînd în acelaşi timp elementele pe care le foloseam la începuturi, am readus şi vioara în trupă. S-a creat un sound nou, cu un joc de chitară mai nou şi cu readucerea sunetului de vioară, astfel că albumul For Lies I Sire a adunat esenţa My Dying Bride. Dacă nimeni nu mai auzise de My Dying Bride pînă acum, am vrut să le dăm un punct de reper. Aş zice că noul album conţine cîte puţin din toate şi este, cel mai probabil, un lucru bun pentru a începe ceva nou.

C.V., M.V.: Acum veniţi din Serbia, nu?
H.G.: Da.

C.V., M.V.: Şi după concertul din România veţi merge în Kiev, în Ucraina?
H.G.: Da, pentru prima oară.

C.V., M.V.: Cum călătoriţi? Vă informaţi înainte de a ajunge într-un oraş în care încă n-aţi fost sau preferaţi să descoperiţi locurile?
H.G.: Îmi place să aflu multe înainte să ajung acolo, pentru că întotdeauna avem o perioadă limitată de timp cînd sîntem undeva. Nu avem numai spectacolul propriu-zis, ci şi interviuri, probe de sunet şi o grămadă de lucruri care cer timp, astfel că se întîmplă foarte des să mergem într-un loc şi să nu vedem cine ştie ce. Îmi amintesc că prima dată cînd am fost la Atena - nu am văzut nimic, absolut nimic. Chiar în Atena! Eram legaţi de eveniment şi între toate treburile legate de presă, pe care a trebuit să le facem, întîlnirile cu fanii şi concertul în sine, nu am văzut nimic, ceea ce este un mare păcat. Din acest motiv, în zilele astea în care sîntem într-un loc nou ne place să ne oferim puţin timp ca să investigăm aceste locuri. Dacă ştim unde mergem şi care sînt cele mai bune locuri de vizitat, atunci putem merge direct acolo, fără să trebuiască să le căutăm singuri. Este bine să ştim unde mergem.

C.V., M.V.: Kievul este un loc foarte interesant de vizitat.
H.G.: Da. Am citit mult despre el. Este un loc foarte interesant.

C.V., M.V.: Aaron Stainthorpe are la Artmania o expoziţie foto, numită From a Dark Mind. Ce hobby-uri mai aveţi?
H.G.: Lui Andrew îi plac foarte mult calculatoarele şi jocurile pe calculator şi îşi petrece mult din timpul liber ocupîndu-se de acest aspect. Eu mă concentrez asupra muzicii tot timpul. Am acasă, în afară de chitarele mele, şi tobe, şi clape. Îmi place să creez muzică tot timpul şi să învăţ mai multe despre meşteşugul muzicii. Ăsta este marele meu hobby. Ştiu că Dan, toboşarul nostru, se aseamănă cu mine din acest punct de vedere. Şi el cîntă foarte mult. Ar bate toată ziua tobele dacă ar avea ocazia. Muzica, atunci cînd faci parte dintr-o trupă, poate să preia controlul asupra propriei tale vieţi, şi asta e valabil în cazul meu.



 Toate articolele despre Festivalul Artmania 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Carmina Vakulovski
 Alte articole de Mihail Vakulovski
 Alte articole de Hamish Glencross
 Alte articole de Andra Atodiresei


Alte articole

 Nightwish şi coşmarul Anette - Artmania, 2009, Cristian Geambaşu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer