Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Public Enemies

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În apropiere - Public Enemies


Lucian Maier

august 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aprope că mi-au dat lacrimile cînd, la final, agentul Winstead îi face o vizită iubitei lui Dillinger, Billie, pentru a-i spune care au fost ultimele cuvinte ale iubitului ei ("Bye bye, Blackbird", of course). E atîta infuzie romantică în sfîrşitul acesta, e atît de înălţător prelucrat, atît de liric. Nimic nu e mai dureros pentru spectator decît că marile iubiri mor atunci cînd scînteile lor ating stelele... dar nici speranţă mai mare nu poate fi: cu siguranţă iubirile acelea vor dăinui între stele. Şi am văzut răvăşitoare morţi ale iubirii într-o grămadă de filme. Şi toată încrengătura de fapte de capă şi spadă gangsterească a mai rulat pe ecrane. Au fost evadări din închisori transmise în direct (în Natural Born Killers), am găsit în filme şi lupte corp la corp şi ucideri ale membrilor propriei bande - în numele unui cod intern al cinstei (în Casino), am urmărit şi excursii cu treabă în păduri (în Miller's Crossing) şi gangsteri supravegheaţi şi, în final, ucişi de poliţişti sau de agenţi FBI.

Hollywood a creat gangsterul-cool, gangsterul care în aparenţă e Făt-Frumos. Personaje care în mod evident sînt negative sînt tranformate în aşa fel încît să înglobeze visele oricărui privitor aflat în sală: au putere, şarm, întotdeauna sînt eleganţi şi galanţi. Maşini luxoase, bani cu toptanul, fete pe măsură. Spectatorul e prins alături de ei într-o aventură a morţii şi a iubirii. Dar după repetate băi de sînge, cei din cinema trebuie să înţeleagă că, de fapt, respectivii chiar sînt răi, că succesul trebuie să vină pe căi drepte, prin muncă, şi să-şi dorească să se întoarcă liniştiţi în lumea din afara cinematografului. Şi pentru a fi spectatorul liniştit, răii de pe ecran trebuie să plătească.

Calea asta dialectică e urmată şi de Michael Mann în proiectul său actual, Public Enemies. Şi cu toate că nu e nimic nou în construcţia personajelor, în răfueli, în evadări şi în revenirile în forţă ale autorităţilor pentru a repune lumea pe un făgaş drept, pelicula asta e plină de tensiune. Şi în acest sens n-am simţit că-i important ceea ce fac personajele pe ecran, am simţit că esenţial e modul în care au fost înregistrate acţiunile întreprinse de caracterele poveştii. E o tensiune bine strunită între ceea ce înseamnă trecutul de gen al acestor personaje - glamour-ul - şi apropierea de măruntaiele faptelor din poveste, pe care o mijloceşte filmarea în digital. Absenţa peliculei rupe necontenit vraja poetică. Totul e mult mai aproape acum, dacă întinzi mîinile din scaun spre ecran aproape că-ţi picură pe degete sîngele celor împuşcaţi. Fuga personajelor nu are nimic liric, pădurea nu mai emană un aer mitic, iar sîngele care curge nu mai lasă spectatorului o distanţă de siguranţă! Totul e adus atît de aproape încît nu mai e loc de visare.

Povestea e construită clasic, eşti prins de paltonul lui Dillinger, dar nu te mai poţi minţi atît de uşor că e OK. Nici de partea mafiei nu e în regulă, nici cu hăitaşii FBI nu e în regulă. Pentru că sîngele aprope că se varsă în sală. În aceste condiţii nici avansurile şi promisiunile pe care gangsterul le face iubitei nu mai sînt prea credibile. Şi atunci de ce lacrimi în gît la final? Pentru că finalul e din alt film, vine să confieze pompos (romanţos) toată destrăbălarea sîngeroasă din gros-plan de pînă atunci. E ca pasărea mecanică din Blue Velvet. E multă verdeaţă în grădina în care se trezeşte Jeffrey în filmul lui Lynch. Păsările cîntă, dar cînd se mişcă vedem că sînt creaţii artificiale. Aşa şi aci, ne-am obişnuit să primim speranţa, să proiectăm împlinirea în orice lume posibilă, avem nevoie să credem. E ca un test. Să vedem dacă ne-am vindecat!




 Toate articolele despre Public Enemies


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

TV 1000
Joi, 23.11.2017 - 19,10


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Un spectacol ratat - Public Enemies, Andreea Chiriac Hentea
 JD, Un mare star - Public Enemies, Iulia David
 Look-ul - Public Enemies, Andrei Gorzo
 Publicitate cu gloanţe - Public Enemies, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer