Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes 2004

Cannes-ul, călcîiul & comerţul


Alex. Leo Şerban

Dilema Veche, mai 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Anul acesta, privindu-l lung pe Quentin Tarantino, preşedintele juriului la Festivalul de la Cannes (QT se lasă privit lung, ba chiar face cu mîna), am avut o revelaţie: cu o pereche de ochelari pe nas, ar fi bucăţică ruptă din Victor Ciorbea! Dar este greu de crezut că Victor Ciorbea (Ciorbino) ar vrea să i se rupă o bucăţică iar bucăţica aia să fie regizor, ba chiar preşedintele juriului la Cannes, aşa că Tarantino rămîne Tarantino.

Dacă atmosfera de pe Croazetă este (mult) mai simpatică, în 2004, aceasta se datorează cîtorva lucruri - fără legătură unul cu altul -, printre care declaraţiei extatice a lui QT (reţineţi aceste iniţiale, e cool să-i spui lui Tarantino "QT"!) de la conferinţa de presă: "Cannes-ul e Raiul, pur şi simplu Raiul! Dacă iubeşti cinema-ul, e raiul pe pămînt! Toţi visăm să ajungem în rai! Eu am ajuns la Cannes! Şi-apoi am luat Palme d'Or! Iar acum sînt preşedintele juriului! Dacă mai există un etaj deasupra Raiului, acolo sînt eu acum!"

În al doilea rînd, Marilyn - care pentru mulţi (ca mine) chiar a fost raiul (pe pămînt) - apare, în umbră chinezească, pe afişul celei de-a 57-a ediţii, cu rochia suflată de curentul de la metrou proiectată pe ecranul pe care scrie, mare, "Festival de Cannes": dacă mai există cineva pe lume care se îndoieşte că Marilyn este icon-ul definitiv al pop-culturii, atunci acela ar trebui să ardă în iad, cu toate afişele Cannes-ului (să fie vreo cîteva mii) drept vreascuri!

În fine, într-o piruetă demnă de Sonja Henje (marea patinatore a celei de-a şaptea arte; pentru non-cinefili, merge şi Peggy Fleming), Festivalul & Primăria au reuşit, în ultima clipă, să evite o grevă a inconturnabililor "intermitenţi", care ameninţa să paralizeze ceremonia de deschidere ("intermitenţii" sînt nişte stafii sindicale care terorizează, sezonier, desfăşurarea marilor festivaluri în Franţa; anul trecut, de pildă, Avignon-ul). Cu un compromis care spune tot despre arta negocierii la francezi, mai-marii Festivalului - în ordine: Gilles Jacob, Veronique Cayla, Thierry Fremaux - i-au aşteptat pe delegaţii "intermitenţi" pe covorul roşu, în seara inaugurală, iar aceştia au urcat emoţionaţi faimoasele trepte în smokinguri, papioane & rochii lungi, impunînd concluzia că stînga e dizolvabilă în glamour. În plus, primarul (de dreapta) al Cannes-ului, jovialul domn Brochand, le-a cedat sindicaliştilor o sală de teatru unde să-şi ţină manifestările protestatare (fapt fără precedent, anul acesta comersanţii oraşului ameninţau, la rîndul lor, că vor organiza marşuri de protest în cazul în care "colegii" lor, proletarii "artistici", ar avea cîştig de cauză!). N-am fost la spectacolul de gală cu filmul lui Almodovar La mala educacion, îl văzusem deja la proiecţia de presă, dar tare mi-aş fi dorit să văd mutrele "intermitenţilor" atunci cînd regizorul de pe ecran zice: "Nimic nu mă excită mai puţin decît un actor în şomaj"...

Vi se pare că se face prea mare caz de Cannes? Gîndiţi-vă totuşi: este cel mai mare festival de film din lume; costă, anual, în jur de 15 milioane de euro; iar cîştigurile - de imagine şi propriu-zise - pentru micul oraş de pe Croazetă sînt incalculabile. În fond, toată lumea vrea măcar un strop de glamour în viaţă - iar glamour-ul nu vine cu doi poli în buzunar; comerţul face lumea să se învîrtească, iar la Cannes, în mai, lumea se-nvîrte cu 24 de fotograme pe secundă. (Sau, cum scria mereu-irezistibilul Denis Parent - care comentează Cannes-ul, ca şi anul trecut, "en direct de Paris" (!) -, "Ce, vreţi un festival care să semene cu un concediu plătit? Staruri cu mutre ca ale cumnatelor voastre? Party-uri ca la botezul verilor de la ţară?!" Concluzia logică: da, festivalul "e de dreapta"! Numai că unii nu vor s-o recunoască.)

Cote staruri, Cannes-ul a fost bine servit, cel puţin deocamdată: Almodovar a venit însoţit de toate (da' absolut toate!) "femeile sale" - actriţele care au fost eroinele sale de la primul film, de-acum 24 de ani, şi pînă la ultimul, acest imperfect, dar extrem de personal, Mala educacion în care, oops!, "femeia fatală" este... un el: Gael Garcia Bernal. În ordine cronologică, aşadar, şi în dezordine amoroasă, pe scenă, alături de el, au urcat: Carmen Maura, Victoria Abril, Marisa Paredes, Angela Molina şi Leonor Watting (ultima, din Hable con ella) - şi poate această flamboaiantă reuniune de dive almodovariene este cel mai mare succes pe care regizorul gay va fi avut-o la Cannes (filmul a stîrnit opinii contradictorii).

Odată bifate "tocurile înalte", a venit rîndul sandalelor (antice) să păşească pe covorul roşu - metaforic vorbind: echipa filmului (ca şi cel al lui Almodovar, în afara competiţiei) Troy, de Wolfgang Petersen, cu Ahile/Brad Pitt, Hector/Eric Bana, Paris/Orlando Bloom, Ulise/Sean Bean, Agamemnon/Brian Cox, Menelaos/Brendan Gleeson şi Elena-din-Troia/Diane Kruger... "Călcîiul lui Ahile" s-a dovedit, în cazul primului, tenul obosit şi, la conferinţa de presă, o anume crispare, care l-a făcut să dea răspunsuri plate ca nişte sandalele, dar care păreau să promită "tocuri", gen: "Iliada te face să te gîndeşti la epoca actuală, şi-acum există războaie..." Poate că nu de la Ahile, totuşi, ar fi trebuit să ne aşteptăm la fraze înţelepte - ci de la Ulise; numai că acesta a fost tăcut ca o lebădă. Într-adevăr, "Iliada te face să te gîndeşti"; Troia, nu. Ca peplum, e banal. Ca blockbuster, probabil că va fi bancal. Dar, dacă festivalul de la Cannes îşi închipuie că poate continua să joace schizofrenia la două capete - de o parte Comerţul, de cealaltă Filmul-de-autor (de care, Gilles Jacob dixit, "lumea s-a cam plictisit") -, atunci "Houston, avem o problemă!": filmele "comerciale" s-au dovedit, pînă acum, dezamăgitoare, iar cele "de autor" (vezi Kusturica), cam la fel. Dar festivalul continuă, iar lebedele ştiu ele de ce tac - aşa că: Şşş...

(Cannes, 15 mai)

P.S. Şi totuşi, două filme interesante: Old Boy al sud-coreeanului Park Chan-wook şi La nina santa al argentiniencei Lucrecia Martel. Se vor regăsi în palmares? Vom afla în curînd...

(Deplasare sponsorizată de Coca-Cola România)



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2004

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Cannes 57: Cacealmaua de aur, Alex. Leo Şerban
 Ecouri după Cannes / Imagini înşelătoare, Iulia Blaga
 Mare victorie românească / Cătălin Mitulescu a luat Palme d’or pentru scurtmetraj, Iulia Blaga
 Încă o afirmare a tinerilor cineaşti / Corneliu Porumboiu - locul II la Festivalul de la Cannes (secţiunea Cinéfondation), Iulia Blaga
 Festivalul de la Cannes / O ediţie cu cântec, dar pentru România - cântec, joc şi voie bună, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2004


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer