Festivalurile tinere, pline de viaţă, din provincie pot oferi publicului surprize mai mari decît cele mai vîrstnice, intrate în rutină, din Capitală. Muuuvi Fest (ediţia a cincea: 31 iulie - 3 august 2009) din Lăzarea (judeţul Harghita) este deja un eveniment cinematografic notabil, care reflectă adevărata stare a producţiei de film din România, cosmetizată în alte părţi.
Povestea Festivalului internaţional de scurtmetraj Muuuvi a început în 2004, atunci cînd doi tineri ambiţioşi şi pasionaţi, András Selyem (director) şi Aaron Balázs (director artistic), au demarat proiectul, cu sprijinul autorităţilor şi al ONG-urilor culturale locale. Festivalul a fost încurajat şi de un eveniment mai puţin fericit: cei 60.000 de locuitori din Gheorgheni (cel mai apropiat oraş) au pierdut ultimul cinematograf, "Mioriţa", şi, astfel, legătura cu arta filmului, înlocuită de televiziune. La fel s-a întîmplat în multe alte oraşe din ţară, însă aici András şi Aaron au oferit localnicilor posibilitatea ca, măcar trei zile pe an, să vadă filme (în general sub 13 minute ca lungime) de toate genurile (de ficţiune şi de animaţie, documentare şi experimentale) şi din toată lumea (dar, desigur, producţia naţională are partea leului).
De-a lungul primelor patru ediţii au fost prezentate aici peste 1.000 de filme, printre invitaţii străini ai Festivalului numărîndu-se cineaşti nominalizaţi la Oscar (precum maghiarul M. Tóth Géza) sau artişti vizuali apreciaţi (germano-britanicul Max Hattler sau, printr-un reprezentant, italianul BLU, ambii premiaţi pentru filmele lor). Originalitatea Muuuvi este dată de locul de desfăşurare (un castel medieval, utilizat pentru evenimente cultural-artistice, din satul Lăzarea), mascota (o văcuţă, de a cărei intrare între zidurile castelului este condiţionată începerea festivalului), Premiul cel mare (acordat "celui mai bun personaj", capabil să rivalizeze cu James Bond sau cu Bart Simpson) şi trofeele (realizate în fiecare an de cîte un artist local).
Studenţii, peste tot
Pentru ediţia a cincea, organizatorii au schimbat imaginea Festivalului şi au iniţiat o campanie de promovare mai amplă, desfăşurată în special în mediul virtual; pentru prima dată, biletele şi abonamentele la Muuuvi Fest au putut fi achiziţionate în avans, iar Festivalul a beneficiat de o serie de amuzante spoturi online (cunoscute ca virals), diseminate din timp. Din păcate, rezultatele nu au fost pe măsura eforturilor depuse, probabil şi din cauza temutei crize, care i-a determinat pe mulţi participanţi la ediţiile anterioare să scoată deplasarea la Muuuvi din bugetul din acest an.
Totuşi, filmele din competiţie nu au dus lipsă de spectatori. Cele 77 de scurtmetraje din 12 ţări, care au intrat în luptă pentru cele opt premii ale Festivalului, au fost jurizate de artistul vizual - şi autorul de filme experimentale - Max Hattler, sound designer-ul italian Andrea Martignoni şi cineastul român Cătălin Leescu. Un detaliu inedit şi totodată simptomatic: în palmares au intrat numai producţii studenţeşti, dintre care cinci româneşti (patru de la UNATC Bucureşti şi una de la Sapientia Cluj), astfel încît Premiul pentru cel mai bun film studenţesc a părut inutil. Acest lucru dovedeşte că participarea cineaştilor profesionişti (nedebutanţi), români şi străini, a fost dezamăgitoare anul acesta. Sau poate că Muuuvi este perceput în lumea filmului autohton ca un festival care descoperă/lansează şi nu confirmă /impune...
Trofeul Muuuvi, botezat anul acesta "BloodyCow Award" şi destinat celui mai bun personaj dintr-un film live-action sau de animaţie, a ajuns tocmai în SUA, la Jake Armstrong. The Terrible Thing of Alpha-9!, animaţia cu care acesta a absolvit celebra School of Visual Arts din New York, ne propune un erou adorabil, deşi în esenţă un ucigaş (involuntar) în serie. Dacă la Muuuvi 2008 cel mai bun personaj era desemnat... Dumnezeu (dintr-o altă animaţie delectabilă), de data asta el este monstrul de pe planeta Alpha-9, care nu caută decît parteneri de joacă; însă numeroşii vînători spaţiali de recompense care îi iau urma nu rezistă prea mult jocurilor sale, devenind pe rînd victime ale atmosferei irespirabile de pe planetă. Filmul, realizat cu desene în Flash, combină o evidentă pasiune pentru genul S.F. cu un umor debordant.
Premiul pentru cea mai bună animaţie a revenit tot unui film de absolvire, Urs, al germanului Moritz Mayerhofer, un cineast deja multipremiat pentru scurtmetrajele sale. Ireproşabil din punct de vedere dramaturgic şi tehnic (merită văzut în cele mai bune condiţii de proiecţie, pentru că imaginea şi sunetul sînt spectaculoase), filmul vorbeşte - fără a avea nevoie de cuvinte - despre responsabilitate şi evadare. Urs, un flăcău tomnatic dintr-un sat abandonat de locuitori, are de ani buni grijă de mama sa imobilizată, care depinde de el pentru a supravieţui. Eroul este atras de mirajul munţilor şi decide să găsească o soartă mai bună, fără a se întreba însă dacă este corect să hotărască pentru alţii. Pe scurt, o animaţie splendidă.
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune a fost desemnat Covorul - "ţesut" de regizoarea moldoveancă Otilia Babără. Înrudit cu universul lui Igor Cobileanski nu doar prin rolul principal interpretat de Sergiu Voloc, filmul este o glumă bine spusă despre doi prieteni care caută disperaţi bani pentru o nouă sticlă cu vodcă. Argoul româno-rus al tinerilor basarabeni este excelent reprodus, iar umorul savuros i-a convins, în pofida diferenţelor culturale, şi pe spectatori, şi pe membrii juriului. Un film care anunţă un nou nume de urmărit.
Inevitabilele probleme
Din nefericire, la filme documentare şi experimentale situaţia nu a fost chiar roză, nivelul lor fiind sub aşteptări. Cum la prima categorie nu prea a avut de unde alege (ce-i drept, nu e deloc uşor să realizezi un documentar notabil limitîndu-te la 13 minute), juriului nu i-a fost prea greu să decidă premiul rezervat genului. Acesta a fost cîştigat de Visky Ábel (maghiar din România), cu We Are the Champions, film avînd în centru trei bărbaţi fără adăpost, care organizează o petrecere de Crăciun în parcul oraşului, folosind lucrurile aruncate de alţii. Aşadar, un subiect tuşant (mai ales datorită opoziţiei dintre titlu, versul celor de la Queen, îngînat de personaje, şi starea dramatică a personajelor), a cărui abordare lasă însă de dorit din punct de vedere tehnic.
Cum nici unul dintre scurtmetrajele cu adevărat experimentale din competiţie nu i-a satisfăcut, membrii juriului au ales drept cîştigător la această categorie un film-metaforă despre relaţia dintre pasiune şi identitate. Minunata nefericire de Anca Oproiu beneficiază de un actor bine găsit (Iulian Gliţă) şi de o coloană sonoră remarcabilă, care punctează excelent momentele importante ale poveştii.
Premiile pentru regie şi imagine au revenit, din nou, unor studenţi UNATC. Primul l-a luat însă un regizor născut în... Malaezia. Ismail Jamaludin se numără printre puţinii cineaşti-studenţi bucureşteni (ceilalţi sînt colegul său Cătălin Toma şi cel ce realizează scurtmetraje independente sub misteriosul pseudonim Dripal) care încearcă să deschidă drumuri noi în lumea filmului românesc. Scurtmetrajul premiat, Zippo, are o atmosferă tenebroasă, creată cu ajutorul imaginii (semnată de acelaşi Cătălin Toma) care suprapune secvenţe coşmareşti, lynchiene, peste o discuţie în maşină, trimiţînd la începutul lui Pulp Fiction de Tarantino şi, din nou, al sunetului (Dragoş Dulea, de asemenea, monteur). Protagonist este Lucian Iftime, de nerecunoscut după rolul în care l-am remarcat anterior, cel al cameramanului din A fost sau n-a fost?.
Al doilea premiu a ajuns la Liviu Leleu, directorul de imagine al scurtmetrajului Numele meu este... de Dorin Moldoveanu, o tragicomedie narată din off, cu multe momente savuroase, despre un mizantrop anonim. În fine, cel mai bun film studenţesc a fost ales Fabulosul destin al lui Toma Cuzin, adaptare actualizată (şi cu o abordare foarte... neromânească - vezi trimiterea la Jeunet din titlu) după povestirea Uşa verde a umoristului american O. Henry. Deşi cei doi regizori (Vlad Trandafir şi Paul Negoescu) au absolvit deja facultatea, filmul este de fapt un ambiţios exerciţiu de imagine al operatorilor Raluca Vasiliu şi Augustin Bucur. O altă comedie izbutită, despre un erou al timpurilor noastre, interpretat cu şarm de... Cuzin Toma.
Seri de concerte
Dintre filmele româneşti nepremiate, ţin să mai remarc trei animaţii amuzante şi coerente (virtuţi destul de rar regăsite împreună la noi): Bedtime Story de Kassay Réka, În apă se vede invers de Valeriu Căliman şi Ca-n trafic de Mădălina Sauca şi Liviu Bărbulescu. În rest, am văzut foarte multe filme văduvite de idei, care să evidenţieze o viziune originală şi unitară sau, pur şi simplu, foarte proaste. Destul de puţinii cineaşti români prezenţi la Muuuvi au putut lua drept model cele şase scurtmetraje italiene premiate la mari festivaluri (dintre care Suplinitorul de Andrea Jublin a cîştigat acum doi ani şi trofeul NexT-ului bucureştean), adevărate concentrate de cinema.
Însă Muuuvi nu înseamnă doar filme. Atmosfera specială din cadrul Festivalului se datorează şi serilor cu concerte, DJ-ing şi VJ-ing, care se prelungesc de obicei pînă-n zori. De exemplu, deja amintitul Max Hattler şi Noriko Okaku ne-au propus un experiment audiovizual stimulant intelectual, analizînd corpul şi mişcarea în cultura pop contemporană. Iar Matze (unul dintre părinţii proiectului Shukar Collective) şi Rolf au mixat senzaţional, sub titlul "Pericol", secvenţe din filme româneşti vechi (inclusiv din "epopeea cinematografică naţională"), şlagăre de odinioară (cum sînt cele ale lui Aurelian Andreescu) sau momente de vîrf ale emisiunii "Cronica Cîrcotaşilor". De asemenea, trupa sZempöl Zenekar din Târgu Mureş, al cărei stil etno-rock are numeroase influenţe, a ţinut un show electrizant în prima seară a Festivalului. Pe lîngă petrecerile încinse, mîncărurile tradiţionale gătite sub ochii invitaţilor şi peisajele minunate din zonă reprezintă alte atuuri ale unui festival (nu numai) de film pe cinste.