Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oaspeţi la Festivalul George Enescu, 2009 - Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze


George Andrei

august 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks a fost fondată în 1949. Muzicienii unei mai vechi orchestre radio au format scheletul noului ansamblu dar Eugen Jochum, cel care a fost primul director muzical, a dorit "o orchestră a soliştilor." El a ales deci câţiva din cei mai buni instrumentişti pentru posturile de şefi de partidă: oboistul Kurt Kalmus, flautiştii Karl Bobzien şi Kurt Redel, sau membrii cvartetului Köckert. Cu unii dintre ei Jochum lucrase deja pe timpul directoratului Operei şi Filarmonicii din Hamburg. O problemă cu care s-a confruntat tânăra organizaţie a fost lipsa unui auditoriu adecvat, cele două mari săli din München, Odeon şi Tonhalle, fiind distruse în război. Atunci prima stagiune a fost inaugurată în aula Universităţii din München cu un program format din lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart (aria Ch'io mi scordi di te KV 505) şi Ludwig van Beethoven: Simfoniile nr. 1 şi 7, şi aria Ah, Perfido! Solistă a fost Dusolina Giannini, o cântăreaţă născută la Philadelphia şi cunoscută mai mult pentru repertoriul italian; o înregistrare a operei Aida alături de Aureliano Pertile încă se mai păstrează.

Succesul obţinut, precum şi ameliorarea treptată a condiţiilor economice din perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial au permis tinerei orchestre să-şi câştige un binemeritat loc în viaţa muzicală a Bavariei şi chiar să efectueze primele turnee. Peste câţiva ani a beneficiat chiar de o nouă sală de concerte: Herkulessaal, construită în locul vechii săli a tronului din palatul Rezidenz.

Jochum este renumit pentru tălmăcirea repertoriului austro-german. Pentru mulţi melomani, el este unul dintre cei mai mari exponenţi ai muzicii lui Anton Bruckner. Criticii au observat că atât compozitorul cât şi dirijorul au fost pentru multă vreme organişti, şi că Jochum urmărea să aproximeze sonorităţile instrumentului atunci când conducea lucrările lui Bruckner. Dar cei care se aşteaptă la interpretări solemne şi grandioase vor fi dezamăgiţi: dirijorul alege tempouri vioaie care dau lecturilor sale un plus de energie şi, unde este nevoie, o notă de dramatism. Când însă conduce Haydn, Jochum dă dovadă de o infecţioasă exuberanţă, fără a neglija latura umoristică a compozitorului. În Bach, dramatismul pe care l-am amintit îl face pe dirijor un inspirat interpret mai degrabă al Patimilor după Ioan, în special în rapidele coruri turbae, decât al Patimilor după Matei, o lucrare mai contemplativă. Din compozitorii contemporani, maestrul îi preferă pe Hindemith, Egk, Orff, Holler, sau von Einem; pe de altă parte nu a dirijat nimic din muzica lui Berg, Schoenberg, sau Webern.

Două alte aspecte mai trebuie menţionate, deoarece ele continuă până în ziua de astăzi. Fiind asociată Radiodifuziunii Bavareze, o ramură principală a activităţii orchestrei este înregistrarea radiofonică. Primul prezent în studio, de fapt primul care a condus orchestra nou-formată, a fost Richard Strauss. El şi-a sărbătorit împlinirea a 85 de ani dirijând fragmente din opera Capriccio; a fost ultima oară când s-a aflat la pupitru. Apoi, muzica contemporană formează o parte importantă a repertoriului. În acest sens o serie de concerte intitulate musica viva au fost fondate de compozitorul Karl Amadeus Hartmann. Jochum le-a dirijat din când în când, dar de cele mai multe ori la pupitru se aflau în primul rând Rudolf Albert, dar şi Hermann Scherchen, Hans Rosbaud, Jan Koetsier, sau Bruno Maderna.

Am amintit de numele lui Karl Amadeus Hartmann. Voi zăbovi un pic asupra lui deoarece este un compozitor important, deşi mai puţin cunoscut. El nu a părăsit Germania în timpul celui de-al doilea război mondial dar, în semn de protest, nu a scris nimic şi a interzis interpretarea muzicii sale în acea perioadă. A acumulat o furie pe care a declanşat-o cu o vehemenţă oarbă în simfoniile sale. Limbajul este greu de descris, deoarece îmbină într-un stil propriu mai multe elemente precum dodecafonism, jazz, folclor sau polifonie. Nu este imediat accesibil, deşi merită a fi cunoscut şi absorbit - în cantităţi mici, probabil. De ce în cantităţi mici? Deoarece, dacă ar fi să reproşez ceva simfoniilor, ar fi lipsa de varietate. Toate sunt superb scrise, dar pentru cât timp poate oare cineva să asculte o muzică atât de pesimistă? Compozitorul este desigur capabil să exprime şi alte sentimente, sarcasmul din opera Simplicius Simplicissimus de exemplu.

Atât simfoniile cât şi opera au fost înregistrate de către orchestră. Heinz Fricke a dirijat Simplicius Simplicissimus iar Rafael Kubelík, Zdeněk Mácal, Fritz Rieger, şi Ferdinand Leitner simfoniile.

După decesul lui Karl Amadeus Hartmann (în 1963), Wolfgang Fortner a preluat până în 1978 conducerea concertelor musica viva. Din 1978, până în 1997 seria a continuat fără coordonator, ca după aproape 20 de ani Udo Zimmermann să fi fost numit director artistic.

L-am menţionat pe Rafael Kubelík. El a fost cel care a devenit noul director muzical al orchestrei în 1961 când Eugen Jochum a preluat, alături de Bernard Haitink, conducerea Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam (pe atunci nu încă Regală.) Fiul celebrului violinist Jan Kubelík, dirijorul a emigrat din Cehoslovacia comunistă în 1948 spunând că "o pasăre nu poate cânta în colivie. Am părăsit ţara, nu şi naţiunea." Într-adevăr, Kubelík a fost unul din cei mai mari interpreţi ai muzicii lui Dvorák, Smetana, Janáček, sau Martinů, acesta din urmă şi el un exilat. Dirijorul nu s-a limitat însă la lucrările compatrioţilor săi, programul stagiunilor fiind alcătuit tematic. Conform lui Karl Schumann, în 1966/1967 toate simfoniile lui Beethoven au fost executate cronologic, 1967/1968 a fost dedicat muzicii sacre, în 1970/1971 programul fiecărui concert conţinea o simfonie de Haydn, în 1971/1972 fiecare concert a fost dedicat unui singur compozitor, iar în 1973/1974 o serie de poeme simfonice au fost interpretate. O altă specialitate a lui Kubelík a fost operele corale: oratoriile lui Handel, Missele lui Haydn, Mozart, sau Schubert, Manfred de Schumann, Gurrelieder de Schoenberg, Simfonia a VIII-a de Mahler, etc. Repertoriul liric a fost şi el apropiat maestrului care a condus un număr mare de lucrări, unele din ele mai rar cântate: Serse de Handel, Ifigenia în Taurida de Gluck, Pelléas et Mélisande de Debussy, Mathis der Maler de Hindemith, Palestrina de Hans Pfitzner, sau o serie de titluri wagneriene: Lohengrin, Parsifal, Maeştri cântăreţi din Nünberg. Lecturile lui Kubelík au o energie niciodată vulgară, iar sunetul orchestrei a căpătat un plus de bogăţie în compartimentul corzilor şi de strălucire în cel al alămurilor.

În 1979, datorită sănătăţii precare, dirijorul a trebuit să părăsească postul, iar succesor a fost numit Kirill Kondraşin. Pe neaşteptate însă, maestrul rus a murit de un atac de cord înainte de a putea asuma şefia orchestrei. După mai multe căutări, dirijor principal a fost numit Colin Davis. Ar fi uşor de spus că maestrul englez este un specialist în muzica lui Berlioz, Sibelius, Mozart, sau în cea a compatrioţilor săi, dar repertoriul este mult mai larg. În concertul de deschidere a primei sale stagiuni a condus Missa Solemnis de Beethoven. Lucrări de Bruckner, Mahler, Wagner, Stravinsky, Verdi, sau Alban Berg au răsunat şi ele. Şi nu încape îndoială că dirijorul a menţinut nivelul excelent al orchestrei în ciuda schimbului de generaţii, mulţi dintre muzicieni ajungând la vârsta pensionării. A fost însă un parteneriat memorabil? Probabil că nu. Solid da, memorabil nu. Să luăm de exemplu gravările. Orchestra a efectuat înregistrări de referinţa, mă gândesc la simfoniile lui Bruckner sub bagheta lui Eugen Jochum sau la poemele simfonice de Dvorák conduse de Rafael Kubelík. Tot la fel şi Colin Davis, epocalul ciclu Berlioz din anii '60-'70 cu diverse ansambluri engleze de exemplu. Dar câte din înregistrările parteneriatului Colin Davis / Orchestra Radiodifuziunii Bavareze sunt într-adevăr marcante? Poate Simfonia a VIII-a de Mahler. Poate.

Un eveniment important a avut loc în 1985: deschiderea unei noi săli în München, Philharmonie am Gasteig, un auditoriu mai mare şi mai modern decât Herkulessaal. Din acel moment unele concerte vor fi susţinute aici. Şi aceasta reprezintă o soluţie temporară: Philharmonie am Gasteig este sediul Filarmonicii din München, sala fiind inaugurată de Sergiu Celibidache (în programul primului concert: Funeralii Muzicale de Heinrich Schütz şi Simfonia a V-a de Bruckner.) În plus acustica lasă mult de dorit. De aceea orchestra încă concertează şi în Herkulessaal sau chiar în Prinzregententheater.

În 1993 Lorin Maazel a devenit dirijor principal. O personalitate fascinantă, fără îndoială. Am ascultat multe din concertele sale, nu doar cu Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, şi de fiecare dată am fost impresionat de măiestria sa. Există virtuozi ai instrumentelor. Lorin Maazel este un adevărat virtuoz al orchestrei, poate singurul din ziua de azi. Stăpâneşte ca nimeni altul întreg aparatul sonor şi îi place să controleze milimetric fiecare detaliu. Din acest motiv interpretărilor sale le lipseşte probabil spontaneitatea, şi foarte rar mişcă publicul.

Ca şi Rafael Kubelík înaintea lui, Lorin Maazel a dedicat stagiuni întregi unor compozitori precum Beethoven, Brahms, Bruckner, Mahler, sau Schubert. El şi orchestra au fost oaspeţi ai Festivalului George Enescu în 1995; maestrul ne-a mai vizitat şi la ediţia din 1961.

Actualul dirijor principal este Mariss Jansons, care a preluat conducerea în 2003. Deşi concomitent lider al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam, maestrul leton a avut un imediat impact în mărirea prestigiului orchestrei în special în ţările anglo-saxone. O prezenţă dinamică şi nu doar la pupitru, Jansons a stabilit drept prioritate construirea unei noi săli de concert.

De-a lungul anilor câţiva muzicieni români au fost membri ai orchestrei: Cristian Vasile sau Irina Simon-Reneş, actualmente şefa partidei vioarei a II-a. Alţii au fost invitaţi drept oaspeţi: Erich Bergel, Iosif Conta, Valentin Gheorghiu, Radu Lupu, Ion Marin, Cristian Mandeal, plus dirijorul israelian născut în România, Yoel Levi. O lucrare de Pascal Bentoiu, Simfonia nr. 6, Culori, a fost executată în concert. Operele unor compozitori care au emigrat, precum Marcel Mihalovici, Adriana Hölszky, sau György Ligeti, au fost şi ele prezente pe afiş. Nu cunosc ca vreo lucrare de George Enescu să fi fost cântată, deşi Erich Bergel a înregistrat pentru radio Simfonia a I-a şi Suita a I-a ca şi Trei Dansuri Româneşti de Theodor Rogalski. (O precizare: în cartea Amintirile mele despre Erich Bergel, Editura Risoprint, 2007 , autorul Gheorghe Muşat vorbeşte despre execuţia în concert a Suitei a I-a de Enescu; vezi pagina 47. Dar în volumul omagial 50 Jahre Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, Editura Bärenreiter, 1999, carte care conţine programele concertelor orchestrei până la acea dată, nu există nici o referinţă la lucrarea enesciană. Este posibil atunci ca să fi fost vorba doar de o înregistrare făcută în studio. Aceasta sigur există, fiind difuzată de câteva ori de Radiodifuziunea Bavareză.)


Fragmente video:



(Eugen Jochum: Corul final din oratoriul Creaţiunea de Joseph Haydn)




(Rafael Kubelík: Fragmente din poemele simfonice Vltava şi Šárka din ciclul Patria mea de Bedrich Smetana)




(Colin Davis: partea a IV-a, Rondeau: Allegro ma non troppo, din Posthorn Serenade KV 320 de Wolfgang Amadeus Mozart)




(Lorin Maazel: partea a IV-a, Allegro, din Simfonia nr. 4 în Do Minor D 417, Tragica de Schubert)




(Mariss Jansons: Preludiul operei Tristan şi Isolda de Richard Wagner - fragment)

În programul festivalului Enescu 2009:
Sageata Joi, 24 septembrie 2009, ora 19.30

Sala Mare a Palatului
Seria "Mari orchestre ale lumii"
Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks
Dirijor: Mariss Jansons

Program: Beethoven - Simfonia nr. 7 în La Major op. 92; Wagner - Tristan und Isolde (Preludiu şi moartea Isoldei); R. Strauss - Suita "Rosenkavalier"




 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2009


2 comentarii

  • Interesant
    OperaOnline [membru], 03.09.2009, 13:55

    Multumim pentru articolele despre orchestre. Avem, intr-adevar, un program foarte bun la Enescu.

  • RE: Interesant
    George [membru], 09.09.2009, 00:54

    Mulţumesc mult!

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de George Andrei


Alte articole

 Stilul neo-ikebana în managementul musical - sau despre Festivalul Enescu, ediţia 2009, Dan Dediu
 Propuneri pentru 2011 - Festivalul George Enescu, 2009, Johanna Franz
 Post Festum - Festivalul Enescu, 2009, Liviu Ornea
 Un weekend la Festivalul George Enescu, 2009, Mihai Cojocaru
 Bunica, Enescu şi Băsescu - Festivalul Enescu, 2009, Liviu Ornea
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer