Nebunie cinematografică - Inglourious Basterds

În Inglourious Basterds, ultima nebunie cinematografică (curată nebunie, şi imaculat cinematografică!) a lui Q.T., vedem - nici mai mult, nici mai puţin - decît uciderea întregii conduceri a celui de-al Treilea Reich într-un cinematograf parizian: Hitler, Göring, Goebbels & toată banda... Tarantino s-a jucat de-a Istoria şi a povestit-o ca pe un film cu gangsteri, în fond de ce nu? Dacă Filmul poate rescrie Istoria este pentru că Filmul = Iubire, în timp ce Istoria nu este decît cenuşa ei... (Genială şi găselniţa lui Q.T. de a folosi piesa lui David Bowie, "Putting Out the Fire (with Gasoline)", pentru a introduce momentul-cheie: cel în care ni se arată pregătirile pentru incendierea cinematografului cu... bobinele şi nitratul lor de argint; Nae Caranfil ar trebui să vadă filmul ăsta, deşi nu e fan Tarantino!)

Inglourious Basterds e un film al dracu' de eficient, nu te plictiseşti o secundă (deşi are 2 ore jumate) şi îl "introduce" pe Christoph Waltz - actor austriac care fură fiecare scenă în care apare, e senzaţional! Joacă rolul unui colonel nazist şi-ţi dai seama - după sclipirea din ochi - că a ju-bi-lat să facă acest personaj, nu pot să nu mă gîndesc că poate i-ar fi plăcut să fie pe bune ofiţer al celui de-al Treilea Reich... Dar toţi sînt foarte buni (pînă şi Diane Krüger şi Daniel Brühl, după care nu mă prăpădeam), toţi - cu excepţia lui Brad Pitt, săracu', încremenit într-un rictus de Marlon Brando în The Godfather. Mă rog, trebuia să fie şi el în film, i guess, nu-ţi vinzi filmul cu numele lui Christoph Waltz (deşi ar merita). Una din cronicile la film (din care afli, poţi să crezi sau nu, că Hitler, Göring şi Goebbels au murit în explozia unui cinematograf parizian ca urmare a răzbunării unei evreice) se termina foarte simpatic, zicea - cam cum fac şi eu, rebotezînd filmele - că Inglourious Basterds ar trebui să fie vîndut cu titlul Kill Adolf 1 & 2...

(cronică alcătuită din fragmente preluate din cronicile lui Alex Leo Şerban de la Cannes 2009)