Triumful lui Mefisto în Scoţia - Faust la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, 2009

"Mi-aş vinde şi sufletul să revăd Faust", mărturisea Euan Ferguson în The Observer. Este una dintre cele mai spectaculoase afirmaţii despre piesa lui Silviu Purcărete, participantă la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, 2009. Desfăşurat între 14 august şi 6 septembrie 2009, Festivalul se află la cea de-a 63-a ediţie şi a găzduit cinci reprezentaţii (18, 19, 20, 21 şi 22 august 2009, la Lowland Hall, Ingliston) ale piesei româneşti, a cărei receptare controversată a păstrat totuşi un numitor comun: performanţa realizată de Ofelia Popii, actriţa de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, recompensată, sîmbătă, 22 august 2009, cu prestigiosul Premiu Herald Angel. Existenţa acestui premiu se datorează parteneriatului între Banca Scoţiei şi publicaţia The Herald şi a fost creat în 1996, acordîndu-se în fiecare sîmbătă, pe durata Festivalului, interpreţilor sau grupurilor de interpreţi, în urma deciziei criticilor de la The Herald.

Cunoscută deja pentru roluri în piese precum Canibalii (2001), în regia lui Alexander Hausvater, Pilafuri şi parfum de măgar (2001), Cumnata lui Pantagruel (2003) - ambele în regia lui Silviu Purcărete - sau Rinocerii (2006), în regia lui Tompa Gabor, Ofelia Popii a devenit un nume recunoscut şi pe plan internaţional, datorită interpretării de excepţie a lui Mefisto în Faust-ul lui Silviu Purcărete, care l-a distribuit pe Ilie Gheorghe în rolul doctorului ce cade în capcana de a cere ajutor diavolului.

Avînd premiera în 2007, Faust nu se află la primul succes: în 2008, a adus pentru Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu două premii Uniter: pentru Cea mai bună actriţă în rol principal - Ofelia Popii -, şi pentru Cea mai bună scenografie - Helmut Stürmer, precum şi o nominalizare pentru Cel mai bun spectacol al anului 2007. A mai susţinut, de asemenea, trei reprezentaţii la Festivalul Goethe, de la Frankfurt, în 2008.

Fiind prima piesă la care, în cadrul Festivalului din capitala Scoţiei, s-au epuizat biletele cu două săptămîni înainte de primul spectacol, Faust-ul lui Purcărete nu a lăsat indiferenţi nici spectatorii, nici criticii, primind aprecieri care merg de la dezaprobare pînă la entuziasm. Întîmpinarea entuziastă a piesei lui Purcărete este însă predominantă în presa internaţională.

Dacă în The Telegraph se titra, pe 19 august 2009 - pornind de la o parafrază a celebrei replici a lui Macbeth, "life's [...] full of sound and fury, signifying nothing", ajunsă "Faust is full of sound and fury, but signifies remarkably little" -, că piesa lui Purcărete adoptă o manieră nepotrivită în abordarea uneia dintre cele mai importante lucrări dramatice ale lumii, în Times Online, din 20 august, articolul lui Benedict Nightingale abundă în aprecieri la superlativ: "Dacă un Bosch modern ar fi pictat Iadul, acesta ar fi semănat incredibil cu felul în care regizorul român Silviu Purcărete şi-l imaginează. [...] Simţi uneori că spectacolul celor de la Teatrul Naţional «Radu Stanca» din Sibiu sacrifică, în favoarea spectacolului, claritatea narativă. Dar ce spectacol!".


Festivalul este deja un succes datorită acestei piese (The Observer)

Unul dintre cele mai pasionate articole este cel al lui Euan Ferguson, din The Observer, de pe 23 august 2009, în care autorul mărturiseşte că un singur regret se menţine după vizionarea spectacolului: "s-ar putea să nu mai am vreodată ocazia să asist la un eveniment teatral atît de grandios". Piesa lui Purcărete pune spectatorii, încă din primele momente, în faţa unei "experienţe viscerale la cel mai înalt grad", a unei lumi "de vise şi coşmaruri", ce dau forma unui teatru "sălbatic, terifiant". Pe pagina web a Festivalului, Faust-ul lui Purcărete este descris ca un spectacol ce înfăţişează o "viziune macabră, de coşmar asupra strădaniei unui om de a ajunge la esenţa vieţii. Este o producţie ce cuprinde peste 100 de actori şi îmbină pantomima şi muzica industrială, publicul asistînd la scene senzaţionale de tortură, crimă şi orgii".

Viziunea nonconformistă a regizorului român asupra clasicei legende despre vînzarea sufletului în schimbul bogăţiilor şi al împlinirilor (înşelătoare) lumeşti a adus o schimbare esenţială a raportului dintre personaje. Aşa cum s-a subliniat frecvent în presă, Purcărete trece pe plan secund relaţia dintre Faust şi Margareta, pentru a accentua legătura dintre doctor şi Mefisto, "mesagerul androgin al diavolului, [...] pe jumătate Gollum, pe jumătate dandy, pe jumătate sexuat" (The Observer). Ofelia Popii este apreciată şi de Times Online ca realizînd un "Mefisto terifiant, alunecos şi versatil, ce scoate sunete canine, metamorfozîndu-se într-un funcţionar kafkian, purtînd servietă, apoi într-o aristocrată rumenă, cu o perucă imensă, într-un vîrstnic încărunţit, în final luînd aspectul unui androgin cu aspect înfrînt".

Atenţia de care se bucură în această perioadă Ofelia Popii ar putea să constituie o şansă pentru afirmarea pe scenele de teatru internaţionale. Susţinînd - într-o declaraţie publicată în Evenimentul zilei, pe 25 august 2009 - că rolul lui Mefisto este primul rol important din cariera ei, Ofelia Popii speră că se vor ivi şansele de a juca şi în afara României. Şi, în ciuda unui program încărcat, care nu i-a permis să asiste la spectacolele Festivalului şi să interacţioneze cu alţi actori sau producători, ea speră în vizibilitatea piesei: "Nu am fost la nici un spectacol, pentru că nu am avut cînd. O singură dată ne-a invitat domnul Jonathan Mills, directorul Festivalului, la o masă, pe mine şi pe Ilie Gheorghe, erau acolo actori străini, şi asta a fost tot. Eu sper să fi fost prin sală producători sau finanţatori care să cheme spectacolul şi în alte ţări [...]. Mie mi-ar plăcea să joc un rol pe scena londoneză, cum să nu, dar deocamdată nu am nici o propunere".

Criticul Alice Georgescu afirma, în Ziarul de duminică, în anul premierei piesei lui Purcărete, că pactul cu diavolul a avut în sfîrşit o urmare fericită, făcînd ca Teatrul din Sibiu să aibă cîştig de cauză. La doi ani de atunci, am putea considera că acest cîştig a fost dus mai departe, extinzîndu-se asupra teatrului românesc, în general.