Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Inglourious Basterds

Tarantino-Hitler: 1-0 - Inglourious Basterds


Alex. Leo Şerban

Libertatea, septembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În Inglourious Basterds (Ticăloşi fără glorie, deşi gluorie ar fi fost mai aproape de titlu!), cel mai celebru autor de mitologii cinematografice din clipa de faţă - Mr Quentin Tarantino - îl ucide pe Hitler & Co. (Goebbels, Goring etc.) într-un cinema parizian, după ce - mai întîi - s-a distrat punînd un comando de soldaţi evrei (condus de lt. Aldo Raine, alias Brad Pitt) să scalpeze conştiincios orice scăfîrlie de nazist le ieşea în cale... În materie de cine-teribilism, e greu de crezut că cineva ar putea face mai bine.

Inglourious Basterds este deja, se pare, lider la box-office în România. S-au dus să-l vadă şi oameni care n-au mai fost la cinema de la Titanic încoace. Explicaţia e simplă: dacă Tarantino s-a jucat, pînă acum, cu Cinema-ul inventînd poveşti născute din celuloid, de data asta a atacat un subiect cunoscut de toată lumea şi cu o mitologie gata-făcută. Ce-i drept, filmul său nu este "istoric" (nici măcar nu este o "istorie a celui de-al Treilea Reich"), ci un fel de western ce se foloseşte de un timp şi de nişte personaje reale. Nu toate, fireşte: Aldo Raine, spioana-actriţă, spionul-critic de film, soldaţii evrei etc. sînt plăsmuirile imaginaţiei lui Tarantino. E ca şi cum regizorul / scenarist ar fi introdus, într-un documentar pe epocă, nişte personaje dintr-un film de aventuri: efectul e aproape halucinogen. Şi foarte distractiv: Inglourious Basterds este, fără discuţie, cea mai comică şi mai obraznică (şi mai ambiţioasă) răzbunare a Cinema-ului pe Istorie. Un fel de Mel Brooks pe acid.

Dar marele său succes de public înseamnă exact asta: Tarantino a făcut filmul său cel mai accesibil, ca o bandă desenată. A renunţat la non-cronologie, găsind în Istorie (liniară) forma, iar în Cinema, conţinutul. Filmul său e o suită de scene bazate - în principal - pe dialog. A descoperit un actor genial (austriacul Christoph Waltz), singurul în stare să întruchipeze un personaj aproape neverosimil (colonelul Landa): un fel de esenţă a ofiţerului nazist din filme, poliglot aşa cum alţii erau melomani. Acţiunea e spectaculoasă pentru că ideea însăşi e spectaculoasă; altfel, e foarte clasic - o comedie de salon cu scalpaţi & gangsteri. Vizual e destul de mediocru, iar ritmul şchioapătă pe alocuri. Poezia pur cinematografică pe care Tarantino o găsea, ca-ntr-un dicteu automat, în imaginea unui şipot care se umple / goleşte de apă (în Kill Bill) e cu totul absentă aici. Inglourious Basterds e un film eficient, dar entuziasmul pe care-l provoacă ţine nu atît de calităţile lui cinematografice, cît de satisfacţia publicului că te poţi juca cu Istoria, întorcînd-o pe dos.

Dosul Istoriei are exact adîncimea unei pastişe pe celuloid.

(versiune extinsă pentru LiterNet)




 Toate articolele despre Inglourious Basterds
Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Un ticăluos gluorios - Inglourious Basterds, Alex. Leo Şerban
 Not another Jewish movie - Inglourious Basterds, Sorana Borhină
 Winnetou - Inglourious Basterds, Eduard Ţone
 Q und A (Quentin und Answers) - Inglourious Basterds, Andrei Creţulescu
 Bufoniada lui Tarantino - Inglourious Basterds, Andreea Chiriac Hentea
 Toate articolele despre Inglourious Basterds


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer