Agenda LiterNet 
Cronici film In the Electric Mist
Vrăjeli sudiste - In the Electric Mist
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
Cinemagia, septembrie 2009
*** ATENŢIE! Conţine spoilere! ***
Într-unul dintre interviurile post-Gone With the Wind, Margaret Mitchell spunea că, pentru adevăraţii sudişti, Războiul de Secesiune nu s-a terminat nici azi - azi, adică atunci, în 1939, la şaptezeci şi de ani după încheierea lui de facto. Ei bine, au mai trecut încă şaptezeci de ani, şi pentru unii nu s-a terminat nici acum - după cum arată romanul In the Electric Mist with Confederate Dead (adică, mai pe româneşte, În ceaţa electrică împreună cu morţii din armata confederaţiei - nici ca parodie a titlurilor nătâng-lungite-la-nesfârşit n-ar fi ieşit mai bine!) de James Lee Burke.
Scenariul lui Jerzy Kromolowski (nu Skolimowski!) şi Mary Olson-Kromolowski (nu Skolimowski!) îl urmează cuminţel, păstrându-i toate falseturile, intelectualicismele livreşti şi vrăjelile. La modul cel mai onest, intriga e un whodunit de nivel mediu: un criminal în serie rade, la modul cel mai sadic-măcelăresc, piţipoance (şi nu numai - ca să nu-i iasă vorbe că-l copiază pe Jack the (nu D.!) Ripper. Un şerif pur şi dur şi cam puriu nu se lasă până nu-l căpăceşte. Să vezi şi să nu crezi - era cine nici cu gândul nu gândeai...!
... Oare? Ei bine, nu! Jur cu mâna pe cord (şi am şi martori de la vizionare) că din prima clipă când a apărut cel personagiu, mi-am şi zis: "Poirot! He did it!" De ce? Din trei motive tipice:
prea arăta a om de treabă, cumsecade şi siNNpatic;
era într-o ipostază care n-avea nici în clin, nici în mânec, cu crimele;
apărea exact în punctul din poveste unde şi Agatha Christie îşi prezenta, cel mai adesea, adevăraţii ucigaşi, ca pregătire a surprizei finale.
A doua oară, când ivitu-s-a cam pe-acolo pe unde Lady Agatha îşi scoate iar pe interval ucigaşii, ca nu cumva să uităm de ei şi să ni se fleşcăiscă coup de théâtre-ul, n-am mai avut nici o îndoială.
Şi adevăr gândit-am!
Ca să nu mai spun că pistele false (şi multe alte elemente - mai cu seamă de ordin rasist) par calchiate direct după In the Heat of Night, de Norman Jewison.
... Dar să lăsăm asta. Oricine are dreptul să rateze un policier, prin formulaism super-previzibil - şi, la o adică, se găsesc oricând spectatori destul de tăntălăi care să declame: "Pu... la asta nu m-am gândit!" Necazul nu pleacă principalmente de-aici, ci de la faptul că, nemulţumindu-se cu statutul de detective story onestă, domnul şi doamna Kromolowski (nu Skolimowski!) se ambiţionează să împletească totul cu niscaiva nostalgii sudiste misticoide de nu se poate! Ce să vezi, tot timpul cât şeriful detectiv amuşinează pista, apar stafii de ofiţeri sudişti morţi de mult, care-i plasează ponturi moralist-criptice (deja, de pe la a treia, a patra ivire a generalului respectiv, sala începea să pufnească sonor, dar fără jenă). La un moment dat, hodoronc-Mariţo, îl mai şi invită pe şerif să se fotochipuiască împreună, c-un aparat d-ăl cu cârpă neagră, comentat de exasperantul general la modul: "O, minunile tehnicii!" - pentru ca-n cadrul final să vedem ceea poză, cu şerif de azi cu tot, într-un album vechi şi de demult (care şopârlă, c-ăsta-i Shining tătă zîua!)
Şi tot la capitolul pastişe, acelaşi şerif (Dave Robicheaux pre numele său, Tommy Lee Jones pe cel actoricesc), are n-are treabă, printre secvenţe ne tot povesteşte din off ceea ce tocmai am văzut şi fără binoclu, concomitent dându-şi cu presupusul că lumea Sudului de anţărţ nu mai e ce-a fost odată şi mai mult decât atât - adicătelea curat No Country for Old Men, coane Fănică!
Cât despre Tavernier, el îşi face datoria regizorală onorabil, dar şi mult mai leşinat decât odinioară (unde-s duşii ani '80, dacă tot e s-o dăm pe nostalgisme, cu La Mort en direct?) Filmează frumos, dar plicticos... Secvenţele de maximă violenţă (nu puţine, nu blânde), sunt atât de ca-la-carte construite, că nu mai şochează pe nimeni. Iar simţul narativ se distinge printr-un leşinătorism de zici că-i film despre viaţa ţăranilor cooperatori de stirpe cajună, nicidecum cu crime în serie!
Drept pentru care, dacă aveţi plăcere la oarece peisagii din sudul Louisianei foarte frumos filmate, la farmecul lui Tommy Lee Jones identic şi neschimbat după zeci şi zeci de roluri, şi la reiterarea reţetei de film poliţist în aceeaşi şi aceeaşi prezentare (plus satisfacţia că-l veţi arăta cu degetul pe nemernic de cum deschide gura), vă doresc vizionare plăcută!
15 septembrie, 2009, h. 16:30-17:35
Bucureşti, România
Într-unul dintre interviurile post-Gone With the Wind, Margaret Mitchell spunea că, pentru adevăraţii sudişti, Războiul de Secesiune nu s-a terminat nici azi - azi, adică atunci, în 1939, la şaptezeci şi de ani după încheierea lui de facto. Ei bine, au mai trecut încă şaptezeci de ani, şi pentru unii nu s-a terminat nici acum - după cum arată romanul In the Electric Mist with Confederate Dead (adică, mai pe româneşte, În ceaţa electrică împreună cu morţii din armata confederaţiei - nici ca parodie a titlurilor nătâng-lungite-la-nesfârşit n-ar fi ieşit mai bine!) de James Lee Burke.
Scenariul lui Jerzy Kromolowski (nu Skolimowski!) şi Mary Olson-Kromolowski (nu Skolimowski!) îl urmează cuminţel, păstrându-i toate falseturile, intelectualicismele livreşti şi vrăjelile. La modul cel mai onest, intriga e un whodunit de nivel mediu: un criminal în serie rade, la modul cel mai sadic-măcelăresc, piţipoance (şi nu numai - ca să nu-i iasă vorbe că-l copiază pe Jack the (nu D.!) Ripper. Un şerif pur şi dur şi cam puriu nu se lasă până nu-l căpăceşte. Să vezi şi să nu crezi - era cine nici cu gândul nu gândeai...!
... Oare? Ei bine, nu! Jur cu mâna pe cord (şi am şi martori de la vizionare) că din prima clipă când a apărut cel personagiu, mi-am şi zis: "Poirot! He did it!" De ce? Din trei motive tipice:
prea arăta a om de treabă, cumsecade şi siNNpatic; era într-o ipostază care n-avea nici în clin, nici în mânec, cu crimele; apărea exact în punctul din poveste unde şi Agatha Christie îşi prezenta, cel mai adesea, adevăraţii ucigaşi, ca pregătire a surprizei finale.A doua oară, când ivitu-s-a cam pe-acolo pe unde Lady Agatha îşi scoate iar pe interval ucigaşii, ca nu cumva să uităm de ei şi să ni se fleşcăiscă coup de théâtre-ul, n-am mai avut nici o îndoială.
Şi adevăr gândit-am!
Ca să nu mai spun că pistele false (şi multe alte elemente - mai cu seamă de ordin rasist) par calchiate direct după In the Heat of Night, de Norman Jewison.
... Dar să lăsăm asta. Oricine are dreptul să rateze un policier, prin formulaism super-previzibil - şi, la o adică, se găsesc oricând spectatori destul de tăntălăi care să declame: "Pu... la asta nu m-am gândit!" Necazul nu pleacă principalmente de-aici, ci de la faptul că, nemulţumindu-se cu statutul de detective story onestă, domnul şi doamna Kromolowski (nu Skolimowski!) se ambiţionează să împletească totul cu niscaiva nostalgii sudiste misticoide de nu se poate! Ce să vezi, tot timpul cât şeriful detectiv amuşinează pista, apar stafii de ofiţeri sudişti morţi de mult, care-i plasează ponturi moralist-criptice (deja, de pe la a treia, a patra ivire a generalului respectiv, sala începea să pufnească sonor, dar fără jenă). La un moment dat, hodoronc-Mariţo, îl mai şi invită pe şerif să se fotochipuiască împreună, c-un aparat d-ăl cu cârpă neagră, comentat de exasperantul general la modul: "O, minunile tehnicii!" - pentru ca-n cadrul final să vedem ceea poză, cu şerif de azi cu tot, într-un album vechi şi de demult (care şopârlă, c-ăsta-i Shining tătă zîua!)
Şi tot la capitolul pastişe, acelaşi şerif (Dave Robicheaux pre numele său, Tommy Lee Jones pe cel actoricesc), are n-are treabă, printre secvenţe ne tot povesteşte din off ceea ce tocmai am văzut şi fără binoclu, concomitent dându-şi cu presupusul că lumea Sudului de anţărţ nu mai e ce-a fost odată şi mai mult decât atât - adicătelea curat No Country for Old Men, coane Fănică!
Cât despre Tavernier, el îşi face datoria regizorală onorabil, dar şi mult mai leşinat decât odinioară (unde-s duşii ani '80, dacă tot e s-o dăm pe nostalgisme, cu La Mort en direct?) Filmează frumos, dar plicticos... Secvenţele de maximă violenţă (nu puţine, nu blânde), sunt atât de ca-la-carte construite, că nu mai şochează pe nimeni. Iar simţul narativ se distinge printr-un leşinătorism de zici că-i film despre viaţa ţăranilor cooperatori de stirpe cajună, nicidecum cu crime în serie!
Drept pentru care, dacă aveţi plăcere la oarece peisagii din sudul Louisianei foarte frumos filmate, la farmecul lui Tommy Lee Jones identic şi neschimbat după zeci şi zeci de roluri, şi la reiterarea reţetei de film poliţist în aceeaşi şi aceeaşi prezentare (plus satisfacţia că-l veţi arăta cu degetul pe nemernic de cum deschide gura), vă doresc vizionare plăcută!
15 septembrie, 2009, h. 16:30-17:35
Bucureşti, România
0 comentarii
Resurse
Alte articole de Pitbull (Mihnea Columbeanu)SCRIEŢI LA LITERNET
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.
PUBLICITATE
© 2001-2012 Asociaţia LiterNet®. Toate drepturile rezervate
Design: Bogdan Gheorghe
Publicitate: Web Hosting | Obiective Turistice