Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Funny People

Despre comici - Funny People


Andrei Gorzo

Dilema Veche, septembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Noul film al lui Judd Apatow, Funny People / Tipi simpatici (pe ecrane din 25 septembrie), e plasat în lumea funny men-ilor profesionişti din Los Angeles - bărbaţi şi femei care încearcă să facă bani, dar şi artă, din vorbitul despre penis. Penisul e pentru ei ce e forma fixă (haikuul, rondelul) pentru poeţi. Banii nu sînt în stand-up comedy, ci în televiziune şi la Hollywood, dar arta nu e în divertismentul "pentru întreaga familie" care i-ar obliga să-şi ţină limba în frîu, ci în variaţiunile pe tema marelui P. cu care pot veni pe scenă. Îşi privesc unii altora succesele - un sitcom despre un profesor de gaşcă, o comedie hollywoodiană despre un bebeluş cu cap de om mare - cu un amestec de cinism şi jind. Îşi studiază reciproc glumele cu ochi competitivi, dar şi onest-critici. Uneori, sînt ca nişte muzicieni în jam-session - unul ia poanta altuia şi îi adaugă un efect, un al treilea îi mai pune şi el o codiţă ş.a.m.d. Apucăturile lor de comici au intrat şi în conversaţia lor normală, de unde gradul ridicat de insularitate al comunităţii lor: exhibiţionismul, infantilismul şi prezenţa lor de spirit, başca elementul de ostilitate care nu lipseşte niciodată din relaţia actorului de stand-up cu publicul său, pot fi prea mult pentru cineva din afară. Filmul investighează relaţia dintre clovneria profesionistă şi lucrurile serioase din viaţă - dragostea, familia, moartea. E un film ambiţios şi nu de puţine ori subtil - asta fără a închide nici pentru cinci minute robinetul cu glume porcoase. Nu e pios sau autocompătimitor pe tema Clovnului ca Artist; n-o majusculizează. Principalul clovn-artist de-aici, un star hollywoodian pe nume George Simmons (Adam Sandler), e o creaţie foarte complexă.

Ce-i drept, iniţial pare a fi un tip de personaj cu care ne-am mai întîlnit: starul blazat, pe care celebritatea şi compromisurile l-au făcut să piardă legătura cu propria umanitate - pînă şi cu energiile interioare datorită cărora a devenit un star. Şi parcursul dramatic care se conturează iniţial pare unul proiectat după o formulă hollywoodiană binecunoscută: George află că suferă de o boală rară; el angajează un tînăr comediant fără succes (Seth Rogen), în principiu ca să-i scrie glume noi, dar mai mult ca să-i ţină companie; iar acesta îl convinge să iasă din izolarea sa, să reia legătura cu familia şi cu prietenii. Reţeta nu-i atît de uşor de mirosit cum poate să reiasă din rezumatul de mai sus. Mediul în sine - subcultura haioşilor de profesie - are o aromă foarte puternică şi el constituie o parte importantă din film. Iar duritatea lui George, aşa cum foarte onest o interpretează Sandler, e mai consistentă - se prelungeşte mai adînc în el - decît duritatea pe care obişnuiesc s-o arboreze în actul întîi eroii hollywoodieni bolnavi sau blazaţi, şi pe care sînt programaţi s-o lepede în actul trei, ca pe-o mască sau ca pe-o piele falsă, recunoscîndu-şi sau regăsindu-şi vulnerabilitatea. Sub ochii nesentimentali ai lui Apatow, vulnerabilitatea lui George se arată ea însăşi dură - nu face din el un om drăguţ: George cel vulnerabil, care-i cere asistentului său să-l ţină de vorbă pînă adoarme, nu e un prieten care apreciază compania unui alt prieten, ci un stăpîn care se aşteaptă să fie servit la orice oră. Dar, cu toată această ţepoşenie - ţepoşenie adevărată, nu doar de suprafaţă - şi cu tot ineditul mediului, filmul pare să se angajeze încet-încet pe calea hollywoodiană care duce spre revelaţii facile: George reia legătura cu singura femeie pe care a iubit-o, începe să aprecieze lucrurile simple - porţiunea centrală a filmului e moale. Dar această înmuiere e doar o stratagemă. În ultimele 45 de minute, filmul se duce departe de orice formulă, comică sau lacrimogenă. Ce se întîmplă, pe scurt, este că George se vindecă şi îşi pierde "umanitatea" proaspăt regăsită. Frumuseţea constă în felul în care şi-o pierde: nu lepădîndu-se grosolan de revelaţiile pe care le-a avut ca bolnav, ci, dimpotrivă, continuînd să le urmărească - încercînd s-o recucerească pe femeia iubită în tinereţe, care acum e măritată şi are doi copii. Siguranţa de sine, egoismul, excitaţia rece, de vînător, cu care-şi desfăşoară umorul ca armament de seducţie, toate acestea se refac pe nesimţite. Şi devine clar că ele sînt o parte mult mai autentică din el decît "umanitatea" pe care şi-o regăsise ca bolnav: ele sînt energiile care au făcut din el un artist. Nu celebritatea a corupt aceste energii: ele n-au fost niciodată tocmai pozitive. Apatow se întreabă dacă lucrurile care fac din tine un comediant şi, în general, un artist, nu cumva te fac inadecvat ca soţ şi ca părinte. E doar o întrebare, nu o afirmaţie, şi în nici un caz nu e formulată patetic - nu e ceva de tip: "Oh, artiştii, aceşti monştri magnifici...!" George nu e un monstru, atîta doar că nu e un om foarte drăguţ. Şi e doar un tip de comediant - nu singurul din film.




 Toate articolele despre Funny People


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Râsul nemilos - Funny People, Iulia David
 Un film pentru adulţi - în ambele sensuri ale expresiei? - Funny People, Corin Toporaş


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer