Cronici de (peste) 5 rînduri - Christian Zacharias la Festivalul Enescu, 2009

La Ateneu, la Christian Zacharias (şi Orchestra de Cameră din Lausanne), am stat în două dintre seri pe scaunele de scenă. A fost unul din rarele prilejuri de a vedea în direct faţa unui dirijor pasionat, în timp ce dirijează... M-a subjugat bucuria pe care o transmitea, m-a fascinat forţa lui de a conduce din gesturi infinitezimale, din ochi şi din atitudine în momentele în care cînta la pian, m-a mişcat grija lui pentru fiecare din cei pe care îi dirija. Un regal ce nu poate fi povestit...

Cît de bun a fost Christian Zacharias?

Cam atît încît:
dacă prindeam la ieşirea din sală un peştişor de aur ce îndeplinea o singură dorinţă, erau şanse mari să cer încă un concert cu el şi cu Orchestra de Cameră din Lausanne
dacă ar fi cîntat pe puntea Titanicului, bărcile de salvare ar fi rămas în mare parte goale
dacă Pink Floyd ar fi cîntat muzică clasică, ar fi fost nimerit să fie dirijaţi de Zacharias.

Venirea la Bucureşti a lui Christian Zacharias (ca şi a lui Leonard Cohen) e cea mai bună dovadă că Moş Crăciun există.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.