Un angajat al FedEx-ului (poşta rapidă) supravieţuieşte unui accident aviatic şi naufragiază pe o insulă pustie unde rămîne patru ani. O dată salvat şi întors în lumea civilizată, află că logodnica lui e căsătorită...
Există cîteva idei extraordinare în acest film straniu, temerar, dar pe undeva, totuşi, convenţional: una dintre ele - din care derivă toate celelalte - este aceea că, o dată naufragiat, personajul lui Hanks nu mai părăseşte ecranul timp de 75 de minute din cele 144 ale filmului. Această decizie de a nu "comuta" din cînd în cînd în lumea civilizată pentru a înfăţişa căutarea şi urmările dispariţiei protagonistului e o mişcare îndeajuns de riscantă care pune la încercare nu doar răbdarea spectatorului (pînă la apariţia mingii Wilson, filmul e aproape mut!), ci şi capabilitatea celor implicaţi (scenarist, regizor, protagonist) de a "lucra" cu puţinul pe care-l au în dotare. Meritul major îl are, evident, Tom Hanks, într-un rol solid care-l trece prin toate stările posibile şi imposibile (ridicol, exuberant, amuzant, îngrozit, disperat sînt doar cîteva dintre ele), dar care, din păcate, nu i-a adus cel de-al treilea Oscar. Surprinzător e însă faptul că un cineast atît de dependent de efecte speciale cum e Zemeckis (Contact, Death Becomes Her, Forrest Gump, chiar şi recentul Dincolo de aparenţe) s-a aruncat într-o poveste în care singurul efect special de care poate dispune după bunul plac este Hanks. Acesta a fost însă şi pariul lui Zemeckis. Ar fi interesant (poate nu chiar la fel de pasionant şi de riscant) de văzut o versiune alternativă a filmului, intitulată Naufragiata, în care acţiunea să se fi concentrat doar asupra iubitei interpretate de Helen Hunt. O dată salvat eroul (scena este antologică şi, cu un exces de imaginaţie şi interpretare, poţi răsturna tot ceea ce urmează), filmul evită finalul sentimental de care ţi-e teamă tot timpul (iar asta face ca povestea de dragoste să fie mai percutantă), dar se lungeşte şi rezolvării - deschise - pe care Zemeckis o alege, pur şi simplu îi lipseşte ceva. Iar acest ceva nu este, aşa cum s-ar crede, conţinutul acelui intrigant pachet, desenat cu aripi de înger şi livrat de eroul lui Hanks la sfîrşit.
Desigur că pentru fanii Supravieţuitorului, Naufragiatul nu aduce nimic nou (la o vizionare din Los Angeles, publicul chiar ar fi strigat: "Votaţi-l afară de pe insulă!", aluzie la regulile jocului din serialul amintit). Idem pentru amatorii de jocuri video, pentru care partea de pe insulă chiar asta este: un parcurs - destul de neinventiv şi, deci, plicitisitor - de la un nivel la altul. Dintr-un cu totul alt punct de vedere, Naufragiatul e unul dintre cele mai neliniştitoare filme despre solitudine. O solitudine care n-are nimic în comn cu cea a unui game-man în faţa computerului...