septembrie 2009
Platforma Dansului Contemporan, 2009
Organizator: Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB)
Bucureşti 17-20 septembrie 2009

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti deschide stagiunea 2009-2010 cu Platforma Dansului Contemporan 2009, o manifestare de anvergură care oferă maximum de vizibilitate pentru coregrafii români şi lucrările acestora. Timp de patru zile vor fi prezentate, într-un maraton fără precedent, cele mai noi lucrări şi spectacole ale creatorilor activi în domeniul dansului contemporan.

Platformele dansului contemporan sînt un format de notorietate la nivel mondial, care au în vedere promovarea dansului contemporan dintr-o anumită zonă geografică în faţa unei audienţe locale, dar mai ales internaţionale.

Invitaţii speciali la acest tip de manifestare sînt directori de teatre şi festivaluri din întreaga lume, membri ai reţelelor internaţionale din care fac parte instituţii prestigioase de cultură, care doresc să cunoască peisajul coregrafic local, în vederea selectării de spectacole pentru stagiunile şi festivalurile pe care le organizează în ţările din care provin. Pentru lumea dansului, platformele de acest tip constituie atracţia maximă pe care un eveniment de dans o poate atrage în contextul internaţional. Totodată, astfel de platforme reprezintă campanii importante de imagine pentru ţara care le organizează.


Ziua IV - Duminică, 20 septembrie 2009

CNDB, Studio 2 şi Sala Rondă, ora 12.00

Ceea ce am convenit noi a fi hazard (The way things might go)
Concept: Ion Dumitrescu
Co-producţie: Centrul Naţional al Dansului - Bucureşti şi Centre National de la Danse - Paris (Pantin)
Durata piesei este determinată de numărul de spectatori


Mizele piesei "Ceea ce am convenit noi a fi hazard":
Un exerciţiu de a fi autor într-un spaţiu de reprezentare. Experienţa nemediată versus experienţa mediată. O chestionare a condiţiei de pasivitate a spectatorului ce este analogă cu poziţia subiecţilor în sistemul social-politic actual. Identitate permanent în construcţie. Corpul dansatorului încetează să fie un mediu şi devine o suprafaţă, o platformă pentru spectatori.

Ion Dumitrescu
Născut în Bucureşti în 1977. Şcoala şi liceul de coregrafie Floria Capsali între 1988 şi 1996. Licenţiat al facultăţii U.N.A.T.C. Bucureşti, secţia coregrafie 2007. Prim solist Opera Română Bucureşti 1999-2002. Coregraf independent din 2003. Implicat în diferite proiecte muzicale printre care Minus şi Ion, EP-ul omonim scos la Patpong Records.
www.myspace.com/dumitrescuion
www.myspace.com/minussiion

Spectacolul Ceea ce am convenit noi a fi hazard (The way things might go) a fost co-produs de Centrul Naţional al Dansului - Bucureşti şi Centre national de la danse - Paris (Pantin). A avut premiera la CNDB Bucureşti în noiembrie 2007, ulterior fiind prezentat la Tanzquartier-Wien, Springdance Festival în cadrul programului Dialogue, la Sofia în cadrul festivalului Sofia Underground şi la Teatrul Maghiar din Cluj în cadrul stagiunii CNDB.

În prezent lucrează la Trilogia Post Spectacol împreună cu Florin Flueraş.
http://postspectacle.blogspot.com/


CNDB, Studio 2, ora 15.30

Cvartet pentru o lavalieră
Concept: Vava Ştefănescu
Co-autori: Julien Trambouze (artist sonor), Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Mihai Mihalcea (dansatori)
Sponsor realizarea decorului: MAGNUM
Sponsor: Liternet
Proiect realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional
Producţie independentă 2008
Durata: 60 min


Cvartet pentru o lavalieră este o instalaţie coregrafic-sonoră, o compoziţie în timp real ce pune în discuţie ideea claustrării, a lipsei de distanţă, a relaţiei cu celălalt, ideea că sîntem ostaticii propriei noastre existenţe. Aleatoriul prezenţei condiţionate de un anume context şi situaţie, atenţia asupra ritualilor de percepţie rămîn pentru mine preocupări continue dar şi fascinaţii ale acestui "du-te vino" între ficţiune şi realitate. (Vava Ştefănescu)

Cvartet... e un joc de-a irepetabilitatea actului existenţial. De fiecare dată cînd se găsesc închişi între cei patru pereţi ai cabinei, cei trei dansatori refac un univers al tuturor posibilităţilor. Nimic nu e fixat, totul e compoziţie ad hoc. Există o permanentă tensiune a puterii înăuntrul cabinei telefonice, a echilibrului între genuri / sexe, forţă fizică şi morală, rezistenţă la energia invadatoare a privirii"de dincolo". Tensiune al cărei numitor comun e solidaritatea în izolare şi care se prelungeşte în afara zidului de sticlă, în ochiul receptorului, condamnat la non-intervenţie. Iar sunetul se prelungeşte insidios..." (Iulia Popovici, Ziua, iunie 2008)

Vava Ştefănescu este coregraf şi dansator, trăieşte şi lucrează în România. În prezent este director artistic al CNDB. În 1994 absolvă UNATC, secţia de creaţie coregrafică. În 2004 obţine masterul în Cooperare Artistică Internaţională la Paris 8 - UFR Arts, Franţa. Spectacolele sale sînt prezentate pe scenele naţionale şi internaţionale (Londra, Leipzig, Düsseldorf, Hamburg, Hanovra, Paris,...). Realizează coregrafie pentru teatru-dans, cel mai des în complicitate artistică cu regizorul Mihai Măniuţiu: Uitarea, Intrusa, Experimentul Iov, Pescuitorii de perle de Bizet, 16 lecţii despre dezastrele amorului carnal. Ca interpret şi coregraf participă la mai multe proiecte: Julieta (Viski András), Cîntarea Cîntărilor, O vară fierbinte pe Iza - în regia lui Mihai Măniuţiu, Vinerea lungă (Viski András) în regia lui Tompa Gabor. Cele mai recente creaţii ale sale sînt Solo on-line (Teatrul Naţional Cluj 2005), Mioritza - instalaţie coregrafică, Cvartet pentru o lavalieră. În 2000 înfiinţează Centrul Multi Art Dans (MAD), o instituţie independentă pentru susţinerea artiştilor dansatori şi coregrafi şi creaţiei interdisciplinare. Între 1994 şi 2001, profesor de dans contemporan la Liceul de coregrafie din Bucureşti şi asistent universitar la UNATC. In prezent conduce ateliere de compoziţie coregrafică în cadrul mai multor festivaluri sau rezidenţe de creaţie.


CNDB, Sala Rondă, ora 17.00

Fine tuning between me and the universe in a black box - avanpremieră
O piesă de/cu: Eduard Gabia
Durata: 60 min


Spectacol realizat în cadrul proiectului "Cooperativa perfomativă" (co - producţie Centrul Naţional al Dansului - Bucureşti şi Administraţia Fondului Cultural Naţional)


CNDB, Sala Rondă, ora 19.00

A brave search of the ultimate reality - avanpremieră
De: Florin Flueraş
Cu: Florin Flueraş, Maria Baroncea
Spectacol realizat în cadrul proiectului "Cooperativa perfomativă
" (co - producţie Centrul Naţional al Dansului - Bucureşti şi Administraţia Fondului Cultural Naţional), CAPa/deVIR şi ArtLink
Durata: 45 min

"Să arzi ca o flacără şi să porneşti în căutarea ultimei realităţi, a iubirii pure, a nirvanei, a stării zen, a adevăratului sine, a lui Dumnezeu. Să mergi dincolo de imagine şi reprezentare, să-ţi omori eul şi să renaşti, să-ţi opreşti mintea şi eliberezi percepţia, să fii revoluţionar, să schimbi lumea. Aceste lucruri par naive şi anacronice într-o perioadă în care valorile se dizolvă şi toate sistemele par să se dezintegreze. Care ar putea fi o abordare contemporană a acestor lucruri? Poate fi încă posibil să te apropii de aceste experienţe de viaţă, deconstruind totul şi fără să mai crezi?" (Florin Flueraş, qi-chi.blogspot.com)

Florin Flueraş cercetează şi lucrează cu comportamente performative, colaborînd cu artişti ca: Antonija Livingstone, Brynjar Bandlien, Marten Spangberg, Tor Lindstrand, Ion Dumitrescu, Jennifer Lacey, DD Dorvillier, Eduard Gabia, Fanni Futterknecht. Este autor sau coautor de proiecte ca: A brave search of the ultimate reality, Cooperativa performativă, Postspectacle Trilogy, Sweat, Acum vezi titlul, Heaven, unu unu, Puţin mai reali decît e necesar, Process in progress. Şi-a prezentat proiectele în contexte ca: Impulstanz Viena, Springdance Utrecht, Tanzquartier-Wien, DeSingel Antwerp (Bouge B Festival), Tanz schritt weise festival Graz, etc. A studiat coregrafia la UNATC, este licenţiat în psihologie. A lucrat ca asistent social, psiholog, profesor, webdesigner, a fost pilot de planor în lotul naţional al României.


CNDB, Sala Rondă, ora 21.00

We went with these bodies as far as we could
După o idee de Paul Dunca
Cu/de: Ştefan Cosma, Paul Dunca, Mădălina Ghiţescu
Lumini: Cătălin Nicolescu
Producţie independentă
Cu sprijinul Centrului Naţional al Dansului - Bucureşti
Durata: 50 min


Dr.Poul - Erik Paulev de la Departamentul de Medicină Psihologică al Universităţii Copenhaga scrie că datorită gravidităţii puterea muşchilor creşte la sportive: "Sportivele de top au reuşit - imediat după naşterea primului copil - să doboare mai multe recorduri. Desigur, aşa ceva este acceptabil în cazul în care sarcina este un eveniment neprogramat şi natural. Totuşi, în unele ţări, atletele au păstrat sarcina intenţionat 2-3 luni numai pentru a-şi îmbunătăţi performanţele înainte de avort." Fără excepţii, sportul influenţează la nivel energetic feminitatea şi, din păcate, puritatea nu aduce celebritate; în schimb, cîştigul unei medalii, da. (Paul Dunca)

Paul Dunca s-a născut în 1983, în Bucureşti, unde locuieşte şi azi. A absolvit Colegiul German "Goethe" din Bucureşti, secţia de Coregrafie a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi a studiat play-writing (scriere dramatică) la U.N.A.T.C. Bucureşti.
Colaborează cu coregrafii: Mădălina Dan, Eduard Gabia, Maria Baroncea, Alexandra Pirici, Valentina de Piante, Mihaela Dancs, Ana Maria Costea.
Ca actor a jucat (printre altele) în Fotografii explicite de Mark Ravenhill în regia Mirunei Dinu şi în filmul Scânteia (scurtmetraj inclus în filmul Amintiri din Epoca de Aur) regizat de Hano Hoffer şi scris de Cristian Mungiu, dar a avut şi pentru scurt timp propriul show pe MTV şi a apărut în diferite videoclipuri.
Paul este membru al Ofensivei Generozităţii, o iniţiativă care încearcă să demonstreze ca arta este importantă pentru toată lumea.
Creaţii proprii: (don't) Panic!, BikiniKill (Protect), Flexible, Oracolul din Culinaria (Kitchenday), We Went With These Bodies As Far As We Could.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus