Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concert Angela Gheorghiu

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Angela Gheorghiu există!


Beatrice Lăpădat

septembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când am descoperit-o pe Angela Gheorghiu în adolescenţă, primul meu gând a fost că nu este reală. Ţinuta, prezenţa scenică şi, desigur, vocea, îmi creau impresia unei fiinţe eterice care o să se destrame dacă va coborî printre noi. Apariţia vocii sale în viaţa mea a echivalat cu recăpătarea credinţei în minuni.

Pe 19 septembrie 2009, am avut confirmarea: Angela Gheorghiu chiar există! Şi există pentru a bucura oamenii cu talentul ei unic - nu este o noutate, dar gestul divei de a cânta pentru un public larg, în Piaţa Constituţiei, m-a convins încă o dată de frumuseţea caracterului unei artiste care cântă realmente cu bucurie şi pentru a trezi bucuria în ceilalţi, indiferent de loc, de vreme sau de public.

Alături de tânărul tenor Vlad Miriţă, artista care a cucerit audienţele internaţionale ne-a încântat, preţ de două ore, cu un repertoriu larg şi dinamic, având şi sprijinul orchestrei conduse cu multă pasiune de Tiberiu Soare. Concertul din cadrul Zilelor Bucureştiului a început cu interpretarea Marşului din opera Carmen de Georges Bizet - o încălzire veselă înainte de intrarea sopranei în scenă. Prezentată de Victor Rebengiuc în cuvinte sincere de laudă, artista şi-a făcut apariţia, stârnind aplauze intense, într-o rochie albastră care îi nuanţa suavitatea şi aerul de basm despre care aminteam.

Prima arie, Habanera, aparţine tot universului aceleiaşi opere a lui Bizet. Aşa cum era de aşteptat, Angela Gheorghiu a reuşit să ofere nuanţe noi în interpretarea unei arii atât de celebre, care aparent nu te-ar mai putea surprinde cu nimic. Dacă la glasul impecabil adăugăm prezenţa scenică mereu originală şi bucuria care i se citeşte în ochi, veţi înţelege de ce spun că Habanera sună mereu altfel când îi dă glas artista româncă. Vlad Miriţă şi-a început seara cu Nessun Dorma, o altă arie foarte populară, cântată nu impecabil, dar dusă bine până la capăt şi - asta trebuie spus - cu multă pasiune şi dorinţă de a convinge publicul.

Angela Gheorghiu a revenit pe scenă pentru a oferi publicului cea mai cunoscută arie din opera Madame Butterfly a lui Giacomo Puccini, Un bel di vedremo. Toată încărcătura emoţională şi tensiunea dramatică din arie au fost redate cu o sensibilitate desăvârşită, dându-ne senzaţia că nu mai avem în faţa noastră un star al operei, ci chiar pe delicata Cio-Cio San, prinsă între durerea incertitudinii şi razele unei speranţe de nedărâmat. Am rămas cu impresia că, din tot ce a cântat în acea seară, solista însăşi a fost implicată afectiv cel mai mult în acest moment, şi nici nu e greu de înţeles de ce - Un bel di vedremo a fost doza absolut necesară de melancolie într-un program dominat de fragmente muzicale vesele şi pline de viaţă. Momentul de dramatism s-a prelungit cu O, fortuna din Carmina Burana a lui Carl Orff, pentru ca apoi să o reascultăm pe vedeta serii în O, mio babbino caro, trecând astfel de la tensiunea anterioară la duioşie şi tandreţe.

Primul duet s-a consumat la sfârşitul părţii întâi a programului, prin aria pucciniană O, suave fanciulla. Inutil să mai amintesc despre perfecţiunea vocală şi scenică a Angelei Gheorghiu. Vlad Miriţă s-a străduit să ajungă la înălţimea responsabilităţii pe care o impune o experienţă muzicală alături de divă. A reuşit să ofere din plin emoţie şi a părut la fel de pătruns de bucuria muzicii. Toate acestea au făcut ca duetul să sune foarte bine, iar Miriţă s-a luat în serios şi a refuzat să fie o prezenţă auxiliară pe lângă renumita cântăreaţă.

Pauza a fost binevenită dintr-un motiv foarte practic şi pentru public: s-a putut vedea cum destui dintre cei aflaţi în picioare s-au "lămurit" despre ce este vorba cu acest concert şi au plecat, facilitând celorlalţi apropierea de scenă (da, a fost ceva bătaie pe "locuri" chiar şi în picioare, mai ales când se întrezărea posibilitatea de a ajunge cât mai repede şi cât mai aproape de gard).

Partea a doua a fost o îmbinare binevenită între registre dintre cele mai înalte, cum ar fi Rapsodia română a lui Enescu, interpretată cu multă fervoare de orchestră, şi canţonete sau cântece populare. Vlad Miriţă şi-a câştigat multe aplauze după piese precum Santa Lucia, Mamma lui Cesare Andrea Bixio sau O, sole mio. Am apreciat gestul tenorului care, înainte de Mamma, a dedicat piesa mamei sale aflate în public.

Angela Gheorghiu a făcut să vibreze întreaga Piaţă după ce a cântat pasionalele Granada şi un cântec spaniol sau I Could Have Danced All Night din musicalul My Fair Lady.

Din repertoriul compozitorilor de muzică clasică, soprana a mai ales şi Les filles de Cadix, într-un aranjament realizat special pentru ea. Aceasta s-a dovedit absolut cuceritoare în cele câteva minute pline de forţă şi pasiune în care a interpretat scurta lucrare a lui Léo Delibes. Am asistat la o explozie de fericire care s-a simţit imediat şi pe chipul solistei şi mi-aş fi dorit să dureze mai mult momentul acela. De la energia contagioasă a fetelor din Cadiz, artista ne-a readus pe tărâmurile muzicii româneşti. Înainte de a cânta Muzica, din opereta Valurile Dunării a lui George Grigoriu, a vorbit despre relaţia afectivă care o leagă inevitabil de arie, amintind că acest fragment are întotdeauna un succes uriaş în străinătate şi că îl cântă pentru români şi cu gândul la români. Aceasta a fost una dintre foarte puţinele intervenţii non-muzicale ale sopranei (nu a menţionat nici măcar o dată ceva despre succesul ei extraordinar sau despre cariera ei de atâţia ani în continuă ascensiune). O naturaleţe plină de rafinament este, probabil, sintagma care descrie cel mai bine atitudinea manifestată de Angela Gheorghiu pe scenă. A fost, ca întotdeauna, la fel de autentică şi în conturarea abisurilor suferinţei, precum şi în manifestarea acelui joie de vivre care electrizează peste tot mulţimile venite să o asculte în toate colţurile lumii.

Spre final, cei doi s-au alăturat din nou pentru a ne oferi o ultimă canţonetă - Non ti scordar di me. Aria următoare însă a generat veselie printre toţi cei aflaţi acolo - cine poate să mai stea morocănos sau plictisit când, încă de la primele ritmuri, celebra arie Libiamo ne' lieti calici din La Traviata lui Verdi, încearcă să impregneze tot aerul cu o atmosferă festivă? După această scurtă traversare a operei verdiene, Angela Gheorghiu şi Vlad Miriţă s-au despărţit de public în aplauzele entuziaste ale acestuia (eu cred că puteau fi şi mai entuziaste, soprana merită mai mult, mai ales că ocazia de-a o vedea aici este atât de rară...).

Astfel s-a mai încheiat o seară de muzică pe care nu ştiu când o vom vedea repetându-se. Am plecat totuşi şi cu ceva tristeţe, şi asta nu din cauza pieselor mai melancolice din program, ci din cauza a ceea am auzit printre spectatori. Mai mult decât câţiva tineri gălăgioşi care probabil nu ştiau nici ei de ce sunt acolo, m-au întristat cuvintele cuiva care se dorea a fi un "connoisseur" autentic. Într-un anumit moment, artista a făcut o aproape insesizabilă greşeală, corectându-se instantaneu singură ("nu vă uitaţi de noi"), dar asta nu a mulţumit o spectatoare exigentă care a dat imediat verdictul: "a uitat şi asta limba română". Când am auzit expresia acestor nemulţumiri, nu am mai putut savura în totalitate piesa care a urmat şi mă întreb - care este satisfacţia acelora care caută mereu ceva de reproşat când e vorba de mari personalităţi artistice? Mai ales când reproşurile sunt legate de ceva ce nici nu are legătură cu talentul muzical care a consacrat-o pe vedetă. Am urmărit-o pe Angela Gheorghiu în emisiuni cât am putut de mult - vorbeşte româna impecabil, în orice caz, mult mai bine decât multe persoane care nu au părăsit niciodată ţara. Şi nu numai că o vorbeşte impecabil, dar vorbeşte cât de des se poate despre ţara sa - nu şi-a ascuns niciodată nici originea, nici dragostea pentru români.

O altă lecţie a fost primită de la solistă atunci când, fiindu-i înmânat un buchet de flori din partea primarului general, cineva a găsit de cuviinţă să îşi manifeste chiar atunci, cât se poate de gălăgios, nemulţumirile politice. În acel moment, artista, cu maximă delicateţe, a dus un deget la gură, făcând câteva semne pline de bun-simţ şi gingăşie către direcţia din care veneau huiduielile. Alte comentarii sunt de prisos.

Dincolo de toate, rămâne amintirea unei seri în care doi oameni talentaţi ce îşi iubesc menirea şi publicul ne-au oferit fiecare ce are mai bun, în condiţiile impuse de un astfel de concert în aer liber. Şi mai rămâne speranţa că poate o vom vedea cât mai curând pe divă iarăşi pe scenele noastre, alături, de ce nu, de soţul său, tenorul Roberto Alagna.



 Toate articolele despre Concert Angela Gheorghiu


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer